Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 083 din 7 martie 2011
Monitorul Oficial 448 din 19 Iunie 2014 (M. Of. 448/2014)
ORDIN nr. 342 din 25 aprilie 2014 privind modificarea unor ordine în sensul prelungirii perioadei de implementare EMITENT: DEPARTAMENTUL PENTRU ENERGIE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 448 din 19 iunie 2014
În conformitate cu prevederile hotărârii guvernului nr. 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu regulamentul (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind fondul european pentru dezvoltare regională, fondul social european şi fondul de coeziune şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.260/1999,în temeiul prevederilor art. 9 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 47/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 9 alin. (7) din hotărârea guvernului nr. 429/2013 privind organizarea şi funcţionarea ...
ORDIN nr. 758 din 4 iunie 2014 privind modificarea unor ordine în sensul prelungirii perioadei de implementare EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 448 din 19 iunie 2014
În conformitate cu prevederile hotărârii guvernului nr. 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu regulamentul (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind fondul european pentru dezvoltare regională, fondul social european şi fondul de coeziune şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.260/1999,în temeiul prevederilor art. 9 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 47/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 9 alin. (7) din hotărârea guvernului nr. 429/2013 privind organizarea şi funcţionarea ...
Monitorul Oficial 418 din 05 Iunie 2014 (M. Of. 418/2014)
ORDIN nr. 344 din 25 aprilie 2014 privind aprobarea lansării Cererii de propuneri de proiecte de investiţii în extinderea şi modernizarea reţelelor de transport al energiei electrice şi gazelor naturale, propuse pentru acordarea asistenţei financiare nerambursabile prin Programul operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice" (POS CCE), axa prioritară 4, domeniul major de intervenţie 1, operaţiunea 4.1.b) "Sprijinirea investiţiilor în extinderea şi modernizarea reţelelor de transport al energiei electrice, gazelor naturale şi petrolului, precum şi ale reţelelor de distribuţie a energiei electrice şi gazelor naturale, în scopul reducerii pierderilor în reţea şi realizării în condiţii de siguranţă şi continuitate a serviciilor de transport şi distribuţie" EMITENT: DEPARTAMENTUL PENTRU ENERGIE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 5 iunie 2014
În baza hotărârii guvernului nr. 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu:- regulamentul (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind fondul european pentru dezvoltare regională, fondul social european şi fondul de coeziune şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.260/1999;- regulamentul (ce) nr. 1.080/2006 al parlamentului european şi al consiliului din 5 iulie 2006 privind fondul european de dezvoltare regională şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.783/1999;- programul operaţional sectorial "creşterea competitivităţii economice", aprobat prin decizia comisiei nr. ...
Monitorul Oficial 650 din 22 Octombrie 2013 (M. Of. 650/2013)
ORDIN nr. 1.120 din 15 octombrie 2013 privind aprobarea Procedurii simplificate aplicate de beneficiarii privati in cadrul proiectelor finantate din instrumente structurale, obiectivul "Convergenta", precum si in cadrul proiectelor finantate prin mecanismele financiare SEE si norvegian pentru atribuirea contractelor de furnizare, servicii sau lucrari EMITENT: MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 650 din 22 octombrie 2013
Având în vedere prevederile:- art. 9 lit. c) şi lit. c^1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare;- art. 60 din regulamentul (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european şi fondul de coeziune şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.260/1999 , cu modificările şi ...
Monitorul Oficial 628 din 09 Octombrie 2013 (M. Of. 628/2013)
HOTARARE nr. 752 din 2 octombrie 2013 privind aprobarea Programului de iarna in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului electroenergetic national in perioada octombrie 2013-martie 2014 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 9 octombrie 2013
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 6 lit. p) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă programul de iarnă în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionării în condiţii de siguranţă şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada octombrie 2013-martie 2014, prevăzut în anexa nr. 1.art. 2autorităţile administraţiei publice prevăzute în anexa nr. 2 vor duce la îndeplinire, potrivit competenţelor, prevederile programului prevăzut la art. 1.art. 3anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.prim-ministru victor-viorel pontacontrasemnează: ────────────────ministrul economiei, varujan vosganianp. ministrul delegat pentru energie, mihai adrian albulescu, secretar de ...
Monitorul Oficial 310 din 29 Mai 2013 (M. Of. 310/2013)
ORDIN nr. 653 din 20 mai 2013 pentru completarea Ordinului ministrului dezvoltarii regionale si turismului si al ministrului finantelor publice nr. 1.360/1.938/2011 privind aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile pentru domeniul major de interventie "Planuri integrate de dezvoltare urbana" al axei prioritare "Sprijinirea dezvoltarii durabile a oraselor - poli urbani de crestere" din cadrul Programului operational regional 2007-2013 EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 310 din 29 mai 2013
Având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, cu modificările şi completările ulterioare, ale hotărârii guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, ale ordinului ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor nr. 287/2008 privind aprobarea schemei de ajutor de stat pentru dezvoltare regională prin crearea şi dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor din cadrul programului operaţional regional 2007-2013, cu modificările şi completările ulterioare, ...
ORDIN nr. 471 din 23 aprilie 2013 pentru completarea Ordinului ministrului dezvoltarii regionale si turismului si al ministrului finantelor publice nr. 1.360/1.938/2011 privind aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile pentru domeniul major de interventie "Planuri integrate de dezvoltare urbana" al axei prioritare "Sprijinirea dezvoltarii durabile a oraselor - poli urbani de crestere" din cadrul Programului operational regional 2007-2013 EMITENT: MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 310 din 29 mai 2013
Având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, cu modificările şi completările ulterioare, ale hotărârii guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, ale ordinului ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor nr. 287/2008 privind aprobarea schemei de ajutor de stat pentru dezvoltare regională prin crearea şi dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor din cadrul programului operaţional regional 2007-2013, cu modificările şi completările ulterioare, ...
ORDIN nr. 942 din 19 martie 2013 pentru completarea Ordinului ministrului dezvoltarii regionale si turismului si al ministrului finantelor publice nr. 1.360/1.938/2011 privind aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile pentru domeniul major de interventie "Planuri integrate de dezvoltare urbana" al axei prioritare "Sprijinirea dezvoltarii durabile a oraselor - poli urbani de crestere" din cadrul Programului operational regional 2007-2013 EMITENT: MINISTERUL DEZVOLTARII REGIONALE SI ADMINISTRATIEI PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 310 din 29 mai 2013
Având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, cu modificările şi completările ulterioare, ale hotărârii guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, ale ordinului ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor nr. 287/2008 privind aprobarea schemei de ajutor de stat pentru dezvoltare regională prin crearea şi dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor din cadrul programului operaţional regional 2007-2013, cu modificările şi completările ulterioare, ...
Monitorul Oficial 805 din 29 Noiembrie 2012 (M. Of. 805/2012)
DECIZIE nr. 745 din 20 septembrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 805 din 29 noiembrie 2012
Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătoringrid alina tudora - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror daniel-liviu arcer.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din legea nr. 285/2010 ...
Monitorul Oficial 800 din 28 Noiembrie 2012 (M. Of. 800/2012)
DECIZIE nr. 972 din 21 noiembrie 2012 referitoare la sesizarea formulata de presedintele Consiliului Superior al Magistraturii privind existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre autoritatea judecatoreasca, reprezentata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe de o parte, si autoritatea legiuitoare, reprezentata de Senatul Romaniei, pe de alta parte EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 28 noiembrie 2012
Prin cererea cu nr. 28.851/1.154 din 31 octombrie 2012, preşedintele consiliului superior al magistraturii a solicitat curţii constituţionale să se pronunţe asupra existenţei unui conflict juridic de natură constituţională între autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta curte de casaţie şi justiţie, pe de o parte, şi autoritatea legiuitoare, reprezentată de senatul româniei, pe de altă parte.sesizarea se întemeiază pe prevederile art. 146 lit. e) din constituţie şi ale art. 11 alin. (1) pct. a lit. e), ale art. 34, 35 şi 36 din legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea curţii constituţionale. cererea a fost înregistrată la curtea constituţională sub nr. ...