Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 1 049 din 5 iulie 2019
Monitorul Oficial 783 bis din 12 Septembrie 2018 (M. Of. 783 bis/2018)
SCHEMĂ din 3 septembrie 2018 de ajutor de minimis "Împrumuturi cu partajarea riscului la nivel de portofoliu finanţate din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală" EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 783 bis din 12 septembrie 2018
──────────instituită prin ordinul nr. 1.353 din 3 septembrie 2018 publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 783 din 12 septembrie 2018.──────────cap. iprevederi generaleart. 1(1) prezentul ordin instituie schema transparentă de ajutor de minimis "Împrumuturi cu partajarea riscului la nivel de portofoliu finanţate din programul naţional de dezvoltare rurală", denumită în continuare schemă.(2) schema vizează tipurile de operaţiuni specifice şi categorii de beneficiarii eligibili conform fişelor submăsurilor 6.4, "sprijin pentru investiţii în creare şi dezvoltare de activităţi neagricole", denumită în continuare sm 6.4, aferentă măsurii 6 "dezvoltarea exploataţiilor şi a întreprinderilor", 4.2 "sprijin pentru investiţii în prelucrare /comercializare şi /sau dezvoltare de ...
Monitorul Oficial 1079 bis din 20 Decembrie 2018 (M. Of. 1079 bis/2018)
NORME METODOLOGICE din 17 decembrie 2018 privind condiţiile de punere în aplicare a măsurii de restructurare/reconversie a plantaţiilor viticole, eligibilă pentru finanţare în cadrul Programului naţional de sprijin în sectorul vitivinicol 2019-2023 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1079 bis din 20 decembrie 2018
──────────aprobate prin ordinul nr. 1.508 din 17 decembrie 2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.079 din 20 decembrie 2018.──────────cap. idispoziţii generale1. În sensul prezentelor norme metodologice, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:1.1. programele de restructurare/reconversie reprezintă ansamblul de măsuri eligibile care, prin realizarea lor, conduc la creşterea competitivităţii producătorilor vitivinicoli prin adaptarea producţiei la cererea pieţei;1.2. reconversia soiurilor, inclusiv prin supraaltoire, constă în schimbarea soiurilor existente în cultură cu clone ale aceloraşi soiuri sau cu alte soiuri, inclusiv clone ale acestora, în scopul adaptării producţiei la cerinţele pieţei;1.3. replantarea ca urmare a defrişării ...
Monitorul Oficial 878 din 18 Octombrie 2018 (M. Of. 878/2018)
ORDIN nr. 1.327 din 16 octombrie 2018 privind modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 251/2017 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor utilizate/ comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente aflaţi în relaţie contractuală cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, şi a preţurilor de referinţă generice ale acestora EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 878 din 18 octombrie 2018
Văzând referatul de aprobare nr. sp 12.049 din 16.10.2018 al direcţiei politica medicamentului şi a dispozitivelor medicale din cadrul ministerului sănătăţii,având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. ianexa nr. 1 la ordinul ministrului sănătăţii ...
Monitorul Oficial 774 din 07 Septembrie 2018 (M. Of. 774/2018)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 78 din 5 septembrie 2018 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2018 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 774 din 7 septembrie 2018
Având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor şapte luni ale anului 2018;– evoluţia principalilor indicatori bugetari pe primele luni ale anului 2018;– asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;– adoptarea ulterior aprobării legii bugetului de stat pe anul 2018 nr. 2/2018 a unor acte normative cu influenţe asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare;– asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului, pentru implementarea în perioada septembrie-decembrie a anului şcolar 2018-2019 a programului pentru şcoli al româniei, pentru ...
Monitorul Oficial 906 bis din 20 Noiembrie 2017 (M. Of. 906 bis/2017)
ANEXĂ din 27 octombrie 2017 la Ordinul nr. 1.575/1.358/2017 privind modificarea Ordinului ministrului transporturilor şi al ministrului mediului şi pădurilor nr. 169/1.801/2011 pentru aprobarea Planului naţional de acţiune privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în domeniul aviaţiei civile pentru perioada 2011-2020 EMITENT: Ministerul Transporturilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 906 bis din 20 noiembrie 2017
Planprivind reducerea emisiilor de gaze cu efect de serăîn domeniul aviaţiei civile pentru perioada 2011-2020acronimeaacr - autoritatea aeronautică civilă românăafm - administraţia fondului pentru mediuanm - administraţia naţională pentru meteorologieanpm - agenţia naţională pentru protecţia mediuluiatm - managementul traficului aerian (air traffic management)cer - certificate de reducere a emisiiloreu ets - schema uniunii europene de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de serăges - gaze cu efect de serăji - implementare în comun (joint implementation)mt - ministerul transporturilormm- ministerul mediuluioaci - organizaţia aviaţiei civile internaţionaleromatsa - administraţia română a serviciilor de trafic aerianrtk - venituri per tonă/kilometru ...
Monitorul Oficial 127 din 17 Februarie 2017 (M. Of. 127/2017)
LEGE nr. 6 din 16 februarie 2017 bugetului de stat pe anul 2017 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 127 din 17 februarie 2017
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2017 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii şi pe ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat, bugetele fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, creditelor externe, fondurilor externe nerambursabile şi activităţilor finanţate integral din venituri proprii.secŢiunea 1dispoziţii referitoare la bugetul de stat pe anul 2017art. 2(1) sinteza bugetului de stat, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, respectiv titluri, articole şi alineate, după caz, este prevăzută în anexa nr. 1.(2) bugetul de ...
Monitorul Oficial 509 bis din 06 Iulie 2016 (M. Of. 509 bis/2016)
PROCEDURĂ din 30 iunie 2016 de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă EMITENT: Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 509 bis din 6 iulie 2016
──────────aprobată de ordinul nr. 696 din 30 iunie 2016, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 509 din 6 iulie 2016.──────────1. obiectivul programului programul de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, denumit în continuare program, este un program multianual de încurajare şi de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către ministerul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri (mecrma), prin structura guvernamentală din domeniul sprijinirii înfiinţării şi dezvoltării imm, în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, precum ...
Monitorul Oficial 34 din 18 Ianuarie 2016 (M. Of. 34/2016)
PLAN din 7 ianuarie 2016 de acţiuni preventive (Anexa 1)*) EMITENT: MINISTERUL ENERGIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 34 din 18 ianuarie 2016
──────────*) aprobat de ordinul ministrului energiei nr. 7 din 7 ianuarie 2016 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 34 din 18 ianuarie 2016.────────── planul de acţiuni preventiveromâniaelaborat în conformitate cu articolul 4 paragraful (1) a) şi articolul 5 al regulamentului (ue) 994/2010 al parlamentului european şi al consiliului din 20 octombrie 2010 privind măsurile de garantare a securităţii aprovizionării cu gaze naturale şi de abrogare a directivei 2004/67/ce1. introducereÎn anul 2012 românia, prin intermediul ministerului economiei, a elaborat "evaluarea riscurilor asociate cu securitatea aprovizionării cu gaze naturale". acest document a fost întocmit în conformitate cu articolul 9 din ...
ORDIN nr. 7 din 7 ianuarie 2016 pentru aprobarea Planului de acţiuni preventive şi a Planului de urgenţă EMITENT: MINISTERUL ENERGIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 34 din 18 ianuarie 2016
Având în vedere prevederile art. 3 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 55/2015 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative,în temeiul:- prevederilor art. 102 lit. l) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare;- prevederilor regulamentului (ue) nr. 994/2010 al parlamentului european şi al consiliului din 20 octombrie 2010 privind măsurile de garantare a securităţii aprovizionării cu gaze naturale şi de abrogare a directivei 2004/67/ce a consiliului;- prevederilor art. 3 alin. (1) pct. 2 şi ale art. 8 alin. (6) din hotărârea ...
Monitorul Oficial 66 din 29 Ianuarie 2007 (M. Of. 66/2007)
ORDONANTA nr. 6 din 24 ianuarie 2007 privind unele masuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale functionarilor publici pana la intrarea in vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare si alte drepturi ale functionarilor publici, precum si cresterile salariale care se acorda functionarilor publici in anul 2007 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 29 ianuarie 2007
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 1 pct. iii.3 şi 4 din legea nr. 502/2006 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe, guvernul româniei adoptã prezenta ordonanţã. cap. i dispoziţii generale art. 1 (1) prezenta ordonanţã reglementeazã drepturile salariale şi alte drepturi ale funcţionarilor publici pânã la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi modul de acordare a creşterilor salariale ale funcţionarilor publici în anul 2007. ...