Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
norme metodologice din 3 aprilie 2009
Monitorul Oficial 12 din 06 Ianuarie 2021 (M. Of. 12/2021)
DECIZIA nr. 627 din 22 septembrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, ale art. 10 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, în ansamblul său, şi ale art. 42 alin. (1) şi art. 43 din această ordonanţă, în special, ale art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, precum şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 19/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda personalului militar şi funcţionarilor publici cu statut special din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 12 din 6 ianuarie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 1269 din 21 Decembrie 2020 (M. Of. 1269/2020)
LEGE nr. 296 din 18 decembrie 2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1269 din 21 decembrie 2020
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ilegea nr. 227/2015 privind codul fiscal, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 7, punctul 18, litera d) a punctului 26, punctele 37 şi 40 se modifică şi vor avea următorul cuprins:"18. locul conducerii efective - locul în care, dacă nu se demonstrează altfel, persoana juridică străină realizează operaţiuni care corespund unor scopuri economice, reale şi de substanţă şi unde este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:a) deciziile economico-strategice necesare pentru conducerea activităţii persoanei ...
Monitorul Oficial 1121 bis din 23 Noiembrie 2020 (M. Of. 1121 bis/2020)
METODOLOGIA-CADRU din 11 noiembrie 2020 privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2021 - 2022 EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1121 bis din 23 noiembrie 2020
──────────aprobat prin ordinul nr. 5.991 din 11 noiembrie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1.121 din 23 noiembrie 2020.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta metodologie reglementează:a) condiţiile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar;b) organizarea şi desfăşurarea etapelor de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar;c) angajarea personalului didactic de predare în învăţământul preuniversitar, precum şi eliberarea din funcţie a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar.(2) prin localitate, în sensul prezentei metodologii, se înţelege: comună, oraş sau municipiu.(3) prin unităţi de învăţământ, în sensul prezentei metodologii, se au în vedere: unităţile de învăţământ cu ...
Monitorul Oficial 1049 din 09 Noiembrie 2020 (M. Of. 1049/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 193 din 5 noiembrie 2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2019 privind reorganizarea sistemului naţional de clasificare a carcaselor de bovine, porcine şi ovine, precum şi monitorizarea, controlul şi raportarea preţurilor de piaţă ale carcaselor şi ale animalelor vii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1049 din 9 noiembrie 2020
Având în vedere că, aşa cum este notificat la comisia europeană, ministerul agriculturii şi dezvoltării rurale este autoritatea naţională competentă pentru asigurarea aplicării prevederilor regulamentelor uniunii europene în ceea ce priveşte grilele utilizate în uniune pentru clasificarea carcaselor şi pentru raportarea oficială a preţurilor către direcţia generală pentru agricultură a comisiei europene (dg-agri) bruxelles,ţinând cont de faptul că românia a notificat comisia europeană ca sistemul de clasificare la nivel naţional să fie compus din următorii factori: inspecţia clasificare carcase, comisia de clasificare a carcaselor de bovine, porcine şi ovine, agenţiile de clasificare carcase şi/sau clasificatorii carcase independenţi şi abatoarele, iar ...
Monitorul Oficial 1020 din 03 Noiembrie 2020 (M. Of. 1020/2020)
ORDIN nr. 2.948 din 30 octombrie 2020 privind transmiterea situaţiilor financiare trimestriale centralizate întocmite de instituţiile publice la 30 septembrie 2020 şi de modificare a Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.998/2019 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare trimestriale şi a unor raportări financiare lunare ale instituţiilor publice în anul 2019, precum şi pentru modificarea şi completarea altor norme metodologice în domeniul contabilităţii publice EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1020 din 3 noiembrie 2020
Având în vedere dispoziţiile art. 9 alin. (2) şi (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin legea nr. 25/2014, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 4 alin. (1) din legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:art. i(1) situaţiile financiare trimestriale centralizate la 30 ...
Monitorul Oficial 1004 bis din 29 Octombrie 2020 (M. Of. 1004 bis/2020)
ANEXE din 15 octombrie 2020 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 175/2020 pentru aprobarea cadrului organizatoric de desfăşurare, la nivelul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, a procedurii de atribuire a acordurilor-cadru de servicii prevăzute la art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi a modelului documentaţiei aferente procedurii de atribuire, respectiv pentru încheierea contractelor subsecvente pentru fiecare exerciţiu bugetar anual*) EMITENT: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1004 bis din 29 octombrie 2020
──────────aprobate prin ordinul nr. 175 din 15 octombrie 2020, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1004 din 29 octombrie 2020.──────────anexa 1 autoritatea naŢionalĂ sanitarĂ veterinarĂ Şi pentru siguranŢa alimentelor direcŢia sanitar - veterinarĂ Şi pentru siguranŢa alimentelor ........... model-cadru alprocedurii de atribuire a acordurilor -cadru de servicii şi a contractelor subsecvente prevăzute la art. 15 dinordonanţa guvernului nr. 42/2004 privind organizareaactivităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare1. domeniul de aplicare a procedurii:direcţiile sanitar - veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului bucureşti aplică ...
Monitorul Oficial 987 bis din 26 Octombrie 2020 (M. Of. 987 bis/2020)
ANEXE din 22 octombrie 2020 privind aprobarea mecanismului financiar de transfer al sumelor aferente ajutorului de minimis cuvenit beneficiarilor în cadrul Schemei de ajutor de minimis aferente Programului de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii "IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ŞI UTILAJE" din bugetul Ministerului Finanţelor Publice - Acţiuni generale către Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii - S.A. - IFN, a modelului Convenţiei privind implementarea Programului de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii "IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ŞI UTILAJE", a modelului Convenţiei de garantare şi plată a ajutorului de minimis pentru Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii "IMM LEASING DE ECHIPAMENTE ŞI UTILAJE", al contractului de garantare, al înscrisului, precum şi pentru stabilirea nivelului comisionului de risc şi al comisionului de administrare pentru anul 2020 EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 987 bis din 26 octombrie 2020
──────────aprobate prin ordinul nr. 2.880 din 22 octombrie 2020, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 987 din 26 octombrie 2020.──────────anexa 1 mecanismul financiar de transfer al sumelor aferente ajutoarelor de minimiscuvenite beneficiarilor în cadrul schemei de ajutor de minimis aferentăprogramului de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii"imm leasing de echipamente Şi utilaje" din bugetulministerului finanţelor publice - acţiuni generale către fondul naţionalde garantare a creditelor pentru întreprinderile mici şi mijlocii - s.a. - ifnconform ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 118/2020 privind aprobarea programului de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii "imm leasing de echipamente Şi utilaje", ...
Monitorul Oficial 935 din 12 Octombrie 2020 (M. Of. 935/2020)
DECIZIA nr. 489 din 25 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a subpunctului 2.5.6 al punctului 2 "Memoriu" din secţiunea I - "Piese scrise" din cuprinsul anexei nr. 1 la Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 935 din 12 octombrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 923 din 09 Octombrie 2020 (M. Of. 923/2020)
DECIZIA nr. 597 din 15 iulie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18^1 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 923 din 9 octombrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 915 din 08 Octombrie 2020 (M. Of. 915/2020)
DECIZIA nr. 47 din 22 iunie 2020 referitoare la interpretarea art. 14 din Regulamentul de sporuri aprobat prin Ordinul nr. 547/2010 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 915 din 8 octombrie 2020
Dosar nr. 837/1/2020 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela │Înaltei curţi de casaţie││elena bogasiu│şi justiţie ││ │-preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- ...