Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
norme metodologice din 28 ianuarie 2003
Monitorul Oficial 45 din 10 Noiembrie 2020 (M. Of. 45/2020)
CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ nr. 789 din 18 august 2020 la nivel de grup de unităţi aflate în administrarea/subordinea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti pentru anii 2020-2022 EMITENT: Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial (Partea a V-a) nr. 4 din 10 noiembrie 2020
În temeiul legii nr. 62/2011, între:1. administraţia spitalelor şi serviciilor medicale bucureşti (denumită în continuare şi assmb), cu sediul în str. sf. ecaterina, nr. 3, sector 4, bucureşti, cod fiscal 25502860, reprezentată legal prin director general, dl jr vasile apostol,2. salariaţii, reprezentaţi, potrivit prevederilor legii nr. 62/2011, de către uniunea sindicală sanitas bucureşti (ussb) afiliată federaţiei sanitas din românia, reprezentată prin preşedinte, dl huşanu viorel,3. salariaţii, reprezentaţi potrivit prevederilor legii nr. 62/2011 de către federaţia sindicală hipocrat, reprezentată prin preşedinte executiv, dna silvia spiridon,se încheie prezentul contract colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi:cap. idispoziţii generaleart. 1(1) părţile contractante, ...
Monitorul Oficial 956 din 16 Octombrie 2020 (M. Of. 956/2020)
HOTĂRÂRE nr. 864 din 14 octombrie 2020 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 956 din 16 octombrie 2020
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre. articol unicnormele metodologice de aplicare a legii nr. 227/2015 privind codul fiscal, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 1/2016, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 22 din 13 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:a. titlul ii „impozitul pe profit“1. la punctul 13 alineatul (2), după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:"d) cheltuielile efectuate în vederea respectării obligaţiilor de compensare prevăzute de ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 189/2002 privind operaţiunile compensatorii referitoare la ...
Monitorul Oficial 948 din 15 Octombrie 2020 (M. Of. 948/2020)
LEGEA nr. 217 din 22 mai 2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 948 din 15 octombrie 2020
*) republicată în temeiul art. ii din legea nr. 183/2020 privind modificarea legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 758 din 19 august 2020, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice a fost republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 205 din 24 martie 2014, şi ulterior, a mai fost modificată şi completată prin:- ordonanţa guvernului nr. 6/2015 privind modificarea şi completarea legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 78 din 29 ianuarie ...
Monitorul Oficial 35 din 16 Septembrie 2020 (M. Of. 35/2020)
CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ nr. 761 din 10 august 2020 pe anii 2020-2022 la nivelul grupului de unităţi format din Oficiile de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alba, Arad, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Brăila, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Teleorman, Vaslui EMITENT: Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial (Partea a V-a) nr. 3 din 16 septembrie 2020
Cap. 1dispoziţii generaleart. 1(1) părţile contractante recunosc şi acceptă pe deplin că sunt egale şi libere în negocierea contractului colectiv de muncă (ccm) la nivelul grupului de unităţi format din oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară (ocpi) alba, arad, argeş, bistriţa-năsăud, braşov, brăila, călăraşi, constanţa, covasna, galaţi, giurgiu, gorj, harghita, ialomiţa, mehedinţi, mureş, neamţ, prahova, sibiu, teleorman, vaslui şi se obligă să respecte în totalitate prevederile acestuia.(2) fiecare ocpi, în calitate de angajator, recunoaşte libera exercitare a dreptului sindical conform convenţiilor internaţionale pe care românia le-a ratificat, constituţiei româniei şi legislaţiei naţionale, precum şi libertatea de opinie a fiecărui salariat.art. ...
Monitorul Oficial 788 bis din 28 August 2020 (M. Of. 788 bis/2020)
PROCEDURĂ OPERAŢIONALĂ din 21 august 2020 privind efectuarea controlului pe teren centru cererile unice de plată aferente măsurii 10, pachetul 8 "Creşterea animalelor de fermă din rase locale în pericol de abandon" din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 788 bis din 28 august 2020
──────────conţinută de ordinul nr. 247 din 21 august 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 788 din 28 august 2020.──────────ministerul agriculturii Şi dezvoltĂrii ruraleagenŢia naŢionalĂ pentru zootehnieprof. dr. g.k. constantinescuprogramul naŢional de dezvoltare ruralĂ2014 - 2020cod: po 93 ct-p8m10abrevieri:madr - ministerul agriculturii şi dezvoltării ruraleanz - agenţia naţională pentru zootehnic "prof. dr. g.k. constantinescu"dpgpz - direcţia patrimoniu genetic şi patrimoniu zoopastoral dtz - direcţia tehnică de zootehniescprga - serviciul conservare şi protecţia resurselor genetice la animalecrz - centrul regional de zootehnieojz - oficiul judeţean de zootehnieisz - inspecţia de stat în zootehniedgdr - am pndr - direcţia generală de ...
Monitorul Oficial 796 din 31 August 2020 (M. Of. 796/2020)
DECIZIA nr. 51 din 22 iunie 2020 referitoare la interpretarea art. 34 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 796 din 31 august 2020
Dosar nr. 787/1/2020 ┌─────────────┬────────────────────────┐│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile - preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│simona gina │- judecător la secţia i ││pietreanu │civilă │├─────────────┼────────────────────────┤│mirela vişan │- judecător la secţia i ││ │civilă ...
Monitorul Oficial 683 bis din 31 Iulie 2020 (M. Of. 683 bis/2020)
PROGRAMUL din 22 iulie 2020 statistic naţional anual 2020 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 683 bis din 31 iulie 2020
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 586 din 22 iulie 2020, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 683 din 31 iulie 2020.──────────cuprins1. statisticĂ economicĂ1.1. statistica agriculturiilucrĂri Şi cercetĂri statistice ce se vor realiza de cĂtre insproducţia vegetală la principalele culturiefectivele de animale existente la 1 decembrie şi producţia animalăefectivele de bovine existente la 1 iunieefectivele de porcine existente la 1 maiactivitatea economică a unităţilor agricole cu personalitate juridicănumărul poziţiilor înscrise în registrul agricol, utilaje, instalaţii pentru agricultură, mijloace de transport şi construcţii agricole existente în gospodăriile populaţiei/exploataţiile agricole individuale şi unităţile cu personalitate juridică la începutul anului 2020 pe raza localităţiivaloarea ...
Monitorul Oficial 743 din 17 August 2020 (M. Of. 743/2020)
HOTĂRÂREA din 3 martie 2020 în Cauza Convertito şi alţii împotriva României EMITENT: Curtea Europeană a Drepturilor Omului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 743 din 17 august 2020
(cererea nr. 30.547/14 şi alte patru cereri - a se vedea lista din anexă)strasbourgprezenta hotărâre devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. poate suferi modificări de formă.În cauza convertito şi alţii împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a patra), reunită într-o cameră compusă din: jon fridrik kj\'f8lbro, preşedinte, faris vehabović, iulia antoanella motoc, stéphanie mourou-vikström, georges ravarani, jolien schukking, péter paczolay, judecători, şi din andrea tamietti, grefier de secţie,având în vedere cele cinci cereri introduse împotriva româniei de cinci resortisanţi italieni („reclamanţii“), care au sesizat curtea la 16 aprilie 2014, în temeiul art. 34 ...
Monitorul Oficial 721 din 11 August 2020 (M. Of. 721/2020)
DECIZIA nr. 586 din 14 iulie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 721 din 11 august 2020
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 601 din 09 Iulie 2020 (M. Of. 601/2020)
DECIZIA nr. 39 din 18 mai 2020 privind interpretarea prevederilor art. 30 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2011 şi art. I alin. (4) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2014 raportat la art. 2.517 şi 2.528 din Codul civil EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 601 din 9 iulie 2020
Dosar nr. 727/1/2020 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela │Înaltei curţi de casaţie││elena bogasiu│şi justiţie - ││ │preşedintele completului│├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│marian budă │- preşedintele secţiei a││ ...