Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
norme metodologice din 2 august 2023
Monitorul Oficial 55 din 14 Noiembrie 2024 (M. Of. 55/2024)
CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ nr. 1.786 din 11 octombrie 2024 la nivel de grup de unităţi aflate în subordinea/administrarea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (A.S.S.M.B.) pentru perioada 2024-2026, înregistrat la M.M.S.S. - U.D.S.P.S. EMITENT: Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial (Partea a V-a) nr. 5 din 14 noiembrie 2024
Cap. 1dispoziţii generaleart. 1(1) părţile contractante, pe deplin egale şi libere în negocierea acestui contract colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi, se obligă să respecte prevederile acestuia.(2) la încheierea contractului colectiv de muncă s-a avut în vedere legislaţia în vigoare.(3) În sensul prezentului contract, termenul angajator/unitate desemnează pe cel care angajează, respectiv:- administraţia spitalelor şi serviciilor medicale bucureşti (a.s.s.m.b.), instituţie de specialitate a administraţiei publice locale şi autoritate locală în domeniul asistenţei de sănătate publică, conform atribuţiilor sale stabilite prin actul de înfiinţare şi regulamentul de organizare şi funcţionare;– unităţile sanitare (spitalele) reprezentate prin manager, ...
Monitorul Oficial 1119 din 08 Noiembrie 2024 (M. Of. 1119/2024)
ORDIN nr. 3.373 din 30 octombrie 2024 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului culturii şi identităţii naţionale nr. 2.738/2019 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Muzeului Naţional "Constantin Brâncuşi" EMITENT: Ministerul Culturii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1119 din 8 noiembrie 2024
Luând în considerare dispoziţiile legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a româniei pe termen lung, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile legii nr. 199/2015 pentru înfiinţarea muzeului naţional „constantin brâncuşi”, coroborate cu cele ale art. 55 lit. k) din legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (4) şi ale art. 18 alin. (2) din hotărârea guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului culturii, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând seama de punctul de vedere de specialitate al direcţiei patrimoniu cultural din cadrul ministerului culturii ...
Monitorul Oficial 1036 din 16 Octombrie 2024 (M. Of. 1036/2024)
DECIZIA nr. 42 din 16 septembrie 2024 referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 211 alin. (4) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în forma nemodificată EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1036 din 16 octombrie 2024
Dosar nr. 1.526/1/2024 ┌────────────┬─────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina│curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele ││ │completului │├────────────┼─────────────────────────┤│carmen elena│- preşedintele secţiei i ││popoiag │civile │├────────────┼─────────────────────────┤│marian budă ...
Monitorul Oficial 1007 din 08 Octombrie 2024 (M. Of. 1007/2024)
DECIZIA nr. 46 din 16 septembrie 2024 referitoare la infracţiunea prevăzută în art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1007 din 8 octombrie 2024
Dosar nr. 1.318/1/2024 ┌───────────────┬──────────────────────┐│ │- preşedintele secţiei││eleni cristina │penale a Înaltei curţi││marcu │de casaţie şi justiţie││ │- preşedintele ││ │completului │├───────────────┼──────────────────────┤│lucia-tatiana │- judecător la secţia ││rog ...
Monitorul Oficial 963 din 25 Septembrie 2024 (M. Of. 963/2024)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 113 din 23 septembrie 2024 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2024 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 963 din 25 septembrie 2024
Având în vedere:a) analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor şapte luni ale anului 2024;b) corelarea planificării bugetare cu evoluţia prognozată a indicatorilor macroeconomici şi cu execuţia bugetară pe primele şapte luni ale anului;c) asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;d) asigurarea fondurilor pentru plata drepturilor salariale ca urmare a majorărilor salariale care au avut loc pe parcursul anului 2024;e) asigurarea fondurilor pentru cheltuielile cu asistenţa socială ca urmare a majorării drepturilor de care beneficiază persoanele asistate social;f) asigurarea sumelor necesare pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală, ...
Monitorul Oficial 937 din 18 Septembrie 2024 (M. Of. 937/2024)
DECIZIA nr. 380 din 11 iulie 2024 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a articolului unic din Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu referire la dispoziţiile art. I pct. 7, 8, 10 şi 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 [cu referire la art. 4, 4^1, 5 şi art. 9^2 alin. (4), (5) şi (8) din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare] EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 937 din 18 septembrie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei │ ...
Monitorul Oficial 919 din 12 Septembrie 2024 (M. Of. 919/2024)
NORME METODOLOGICE din 14 august 2024 de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 120/2023 privind stabilirea cadrului financiar general pentru utilizarea celei de-a doua contribuţii financiare elveţiene nerambursabile acordate României prin intermediul Programului de cooperare elveţiano-român vizând reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene, precum şi a contribuţiei naţionale aferente acestei asistenţe EMITENT: Ministerul Finanţelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 919 din 12 septembrie 2024
──────────aprobate prin ordinul nr. 4.181/6.060/2024, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 919 din 12 septembrie 2024.──────────cap. iprogramarea bugetară a fondurilor aferente măsurilor suport finanţate din fonduri externe nerambursabile aferente programului de cooperare elveţiano-român vizând reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul uniunii europene, precum şi a contribuţiei naţionale aferente acestei asistenţeart. 1(1) sumele necesare finanţării valorii totale a activităţilor proprii în cadrul componentelor de program sau în cadrul suportului tehnic sau pentru finanţarea cheltuielilor de management ale beneficiarului operator de program sau operator de componentă de program se cuprind conform art. 5 alin. (1) lit. a) şi ...
ORDIN nr. 4.181 din 14 august 2024 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 120/2023 privind stabilirea cadrului financiar general pentru utilizarea celei de-a doua contribuţii financiare elveţiene nerambursabile acordate României prin intermediul Programului de cooperare elveţiano-român vizând reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene, precum şi a contribuţiei naţionale aferente acestei asistenţe EMITENT: Ministerul Finanţelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 919 din 12 septembrie 2024
Având în vedere prevederile art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 120/2023 privind stabilirea cadrului financiar general pentru utilizarea celei de-a doua contribuţii financiare elveţiene nerambursabile acordate româniei prin intermediul programului de cooperare elveţiano-român vizând reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul uniunii europene, precum şi a contribuţiei naţionale aferente acestei asistenţe,în temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 14 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 52/2018 privind organizarea şi funcţionarea ministerului investiţiilor şi proiectelor europene, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor ...
Monitorul Oficial 909 din 09 Septembrie 2024 (M. Of. 909/2024)
HOTĂRÂRE nr. 122 din 20 august 2024 privind modificarea anexei la Hotărârea Consiliului naţional al Colegiului Fizioterapeuţilor din România nr. 92/2020 pentru aprobarea Procedurilor şi criteriilor de evaluare a activităţilor de educaţie medicală continuă, precum şi a criteriilor şi normelor de acreditare, respectiv creditare a furnizorilor şi formelor de educaţie medicală continuă EMITENT: Colegiul Fizioterapeuţilor din România PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 909 din 9 septembrie 2024
Având în vedere: - procesul-verbal de şedinţă înregistrat cu nr. 3.689 din 20.08.2024, întocmit în urma şedinţei extraordinare a consiliului naţional al colegiului fizioterapeuţilor din românia; – dispoziţiile art. 19-21 din legea nr. 229/2016 privind organizarea şi exercitarea profesiei de fizioterapeut, precum şi pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea colegiului fizioterapeuţilor din românia, cu modificările ulterioare; – dispoziţiile normelor metodologice de aplicare a legii nr. 229/2016 privind organizarea şi exercitarea profesiei de fizioterapeut, precum şi pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea colegiului fizioterapeuţilor din românia, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 934/2019;– prevederile art. 2, 5, 34-36 şi 39 din statutul colegiului fizioterapeuţilor din ...
Monitorul Oficial 892 din 04 Septembrie 2024 (M. Of. 892/2024)
HOTĂRÂRE nr. 10 din 30 august 2024 privind aprobarea domeniilor de examinare, a tematicii şi bibliografiei corespunzătoare fiecărui domeniu pentru examenul de atribuire a calităţii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent - sesiunea noiembrie 2024 EMITENT: Camera Consultanţilor Fiscali PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 892 din 4 septembrie 2024
În baza prevederilor regulamentului pentru organizarea examenului de atribuire a calităţii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent, aprobat prin hotărârea consiliului superior al camerei consultanţilor fiscali nr. 9/2024,în temeiul prevederilor art. 11 lit. a^1) din ordonanţa guvernului nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală, aprobată cu modificări prin legea nr. 198/2002, cu modificările şi completările ulterioare,consiliul superior al camerei consultanţilor fiscali, întrunit în şedinţa din 29 august 2024, hotărăşte:art. 1examenul de atribuire a calităţii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent - sesiunea noiembrie 2024 va fi susţinut, în data de 9 noiembrie 2024, în ...