Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
norme metodologice din 16 aprilie 2021
Monitorul Oficial 1048 din 28 Octombrie 2022 (M. Of. 1048/2022)
DECIZIA nr. 421 din 28 septembrie 2022 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind stabilirea unor măsuri în vederea finalizării procedurilor administrative de soluţionare a cererilor aflate pe rolul comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, şi a Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1048 din 28 octombrie 2022
┌─────────────────┬──────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│cristian deliorga│- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ...
Monitorul Oficial 1047 din 28 Octombrie 2022 (M. Of. 1047/2022)
DECIZIA nr. 432 din 5 octombrie 2022 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1047 din 28 octombrie 2022
┌─────────────────┬──────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│cristian deliorga│- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ...
Monitorul Oficial 1033 din 24 Octombrie 2022 (M. Of. 1033/2022)
NORME METODOLOGICE din 19 octombrie 2022 pentru aplicarea de către Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii - S.A. - IFN a procedurilor privind monitorizarea şi stoparea/recuperarea ajutorului de stat EMITENT: Ministerul Finantelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1033 din 24 octombrie 2022
──────────aprobate prin ordinul nr. 3.904 din 19 octombrie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1033 din 24 octombrie 2022.──────────cap. istoparea şi recuperarea ajutoarelor de stat dispuse de fondul naţional de garantare a creditelor pentru Întreprinderile mici şi mijlocii - s.a. - ifn ca urmare a monitorizării ajutoarelor de statart. 1(1) prezentele norme metodologice se aplică schemelor de ajutor de stat/de minimis asociate programului de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie imm invest romÂnia, subprogramului agro imm invest pentru susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii şi a întreprinderilor mici cu ...
Monitorul Oficial 1020 din 20 Octombrie 2022 (M. Of. 1020/2022)
NORME METODOLOGICE din 12 octombrie 2022 privind recunoaşterea în tarifele reglementate de distribuţie şi transport a/al gazelor naturale a costurilor suplimentare cu achiziţia de gaze naturale pentru acoperirea consumului tehnologic, realizate în perioada 1 ianuarie 2022-31 august 2023 EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1020 din 20 octombrie 2022
──────────aprobate prin ordinul nr. 128 din 12 octombrie 2022, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1020 din 20 octombrie 2022.──────────cap. i scop şi domeniu de aplicareart. 1prezentele norme metodologice au scopul de a stabili modul de fundamentare a costurilor suplimentare cu achiziţia de gaze naturale pentru acoperirea consumului tehnologic, faţă de costurile estimate incluse în tarifele reglementate, precum şi criteriile şi condiţiile de recunoaştere a acestora în venitul reglementat pe baza căruia se stabilesc tarifele reglementate de distribuţie/transport din sectorul gazelor naturale.art. 2(1) prevederile prezentelor norme metodologice se aplică operatorilor licenţiaţi de distribuţie şi transport a/al ...
Monitorul Oficial 985 bis din 11 Octombrie 2022 (M. Of. 985 bis/2022)
REGLEMENTARE TEHNICĂ din 22 septembrie 2022 privind normativul pentru construcţiile ce conţin spaţii pentru furnizarea asistenţei medicale ambulatorii de specialitate, indicativ NP 021-2022 EMITENT: Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 985 bis din 11 octombrie 2022
──────────aprobată prin ordinul nr. 2.500 din 22 septembrie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 985 din 11 octombrie 2022.──────────normativ pentru construcţiile ce conţin spaţii pentru furnizarea asistenţei medicale ambulatorie de specialitateindicativ np 021-2022- septembrie 2022 -cuprins:1. generalităţi1.1. obiect1.2. domeniu de aplicare şi condiţii de utilizare2. cadrul legislativ privind proiectarea, realizarea şi exploatarea unităţilor medicale ambulatorii de specialitate2.1. cadrul general2.2. documente de referinţă3. condiţii funcţionale şi tehnologice pentru proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor3.1. date generale, tipuri de unităţi medicale ambulatorii de specialitate3.2. organizarea funcţională generală3.3. finisaje3.4. instalaţii electrice3.5. instalaţii de alimentare cu apă şi canalizare3.6. instalaţii de ventilare, climatizare şi ...
Monitorul Oficial 976 bis din 07 Octombrie 2022 (M. Of. 976 bis/2022)
PROCEDURĂ DE IMPLEMENTARE din 26 septembrie 2022 a Programului IMM INVEST PLUS componenta INNOVATION EMITENT: Ministerul Finantelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 976 bis din 7 octombrie 2022
──────────aprobată prin ordinul nr. 3.033/21.494/2022, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 976 din 7 octombrie 2022.──────────cap. idispoziţii generale şi definiţiiart. 1obiectivul principal al programului imm invest plus componenta innovation constă în asigurarea lichidităţilor pentru desfăşurarea activităţii curente şi finanţarea investiţiilor realizate de către întreprinderile mici şi mijlocii, prin intermediul instituţiilor de credit, afectate de conflictul armat din ucraina, precum şi încurajarea şi stimularea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii cu capitalizare medie care deţin o componentă de inovare, a celor care realizează invenţii şi inovaţii, şi a susţinerii activităţilor care promovează exportul imm-urilor constând în activităţi care să ...
Monitorul Oficial 977 din 07 Octombrie 2022 (M. Of. 977/2022)
ORDIN nr. 2.845 din 29 septembrie 2022 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi a măsurilor pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/745 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 aprilie 2017 privind dispozitivele medicale, de modificare a Directivei 2001/83/CE, a Regulamentului (CE) nr. 178/2002 şi a Regulamentului (CE) nr. 1.223/2009 şi de abrogare a Directivelor 90/385/CEE şi 93/42/CEE ale Consiliului, privind înregistrarea dispozitivelor fabricate la comandă introduse pe piaţă sub propriul nume de producătorii cu sediul în România EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 977 din 7 octombrie 2022
Văzând referatul de aprobare nr. ar/16.892 din 26.09.2022 al direcţiei farmaceutice şi dispozitive medicale şi adresa agenţiei naţionale a medicamentului şi a dispozitivelor medicale din românia nr. 59.637e din 19.07.2021 înregistrată la ministerul sănătăţii cu nr. p990 din 20.07.2021,având în vedere prevederile:- art. 13 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 46/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi a măsurilor pentru punerea în aplicare a regulamentului (ue) 2017/745 al parlamentului european şi al consiliului din 5 aprilie 2017 privind dispozitivele medicale, de modificare a directivei 2001/83/ce, a regulamentului (ce) nr. 178/2002 şi a regulamentului (ce) nr. 1.223/2009 şi de abrogare a ...
Monitorul Oficial 972 din 06 Octombrie 2022 (M. Of. 972/2022)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT din 3 octombrie 2022 privind "Granturi pentru investiţii în retehnologizare acordate IMM-urilor din domeniile industriei alimentare şi construcţiilor, precum şi alte domenii în legătură cu acestea, în vederea refacerii capacităţii de rezilienţă" EMITENT: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 972 din 6 octombrie 2022
──────────aprobată prin ordinul nr. 2.734 din 3 octombrie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 972 din 6 octombrie 2022.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta procedură instituie o schemă de ajutor de stat, cu titlul „granturi pentru investiţii în retehnologizare acordate imm-urilor din domeniile industriei alimentare şi construcţiilor, precum şi alte domenii în legătură cu acestea, în vederea refacerii capacităţii de rezilienţă“, în cadrul axei prioritare 4 - „sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de covid-19 şi al consecinţelor sale sociale şi asupra pregătirii unei redresări verzi, digitale şi reziliente a economiei“, prioritatea de investiţii „sprijinirea ...
Monitorul Oficial 943 bis din 27 Septembrie 2022 (M. Of. 943 bis/2022)
STRATEGIA NAŢIONALĂ din 21 septembrie 2022 privind economia circulară EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 943 bis din 27 septembrie 2022
──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 1.172 din 21 septembrie 2022, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 943 din 27 septembrie 2022.──────────cuprinslista de abrevierirezumat executiv1. introducere1.1. raţiunea pentru economia circulară1.1.1. conceptul de economie circulară1.1.2. urgenţa şi potenţialul tranziţiei la ec1.2. agenda ue în ceea ce priveşte ec2. viziunea2.1. contextul ambiţiilor româniei de a realiza tranziţia către ec2.2. metodologie3. prioritĂŢile, politicile Şi cadrul legal existente3.1. stadiul actual al ec în românia3.1.1. prezentare generală a situaţiei macroeconomice a româniei3.1.2. performanţa româniei la indicatorii de mediu3.1.3. privire de ansamblu asupra status quo-ului circularităţii în românia3.2. politicile şi legislaţia actuală din românia relevante pentru ec3.3. ...
Monitorul Oficial 919 bis din 20 Septembrie 2022 (M. Of. 919 bis/2022)
REGLEMENTAREA TEHNICĂ din 15 septembrie 2022 Normativ pentru construcţii spitaliceşti, indicativ NP 015-2022 EMITENT: Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 919 bis din 20 septembrie 2022
──────────aprobată prin ordinul nr. 2.412 din 15 septembrie 2022, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 919 din 20 septembrie 2022.──────────- septembrie 2022 -cuprins:1. generalităţi1.1. obiect1.2. domeniu de aplicare şi condiţii de utilizare2. cadrul legislativ privind proiectarea, realizarea şi exploatarea clădirilor spitaliceşti2.1. cadrul general2.2. documente de referinţă3. condiţii funcţionale şi de tehnologie medicală pentru proiectarea construcţiilor şi instalaţiilor3.1. date generale, tipuri de spitale, date tematice de bază3.2. organizarea funcţională generală3.3. finisaje3.4. instalaţii electrice3.5. instalaţii de alimentare cu apă şi canalizare3.6. instalaţii de ventilare, climatizare şi condiţionare a aerului3.7. instalaţii termice3.8. instalaţii frigorifice3.9. instalaţii de gaze naturale şi fluide ...