Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
norme metodologice din 11 martie 1997
Monitorul Oficial 79 din 15 Februarie 2001 (M. Of. 79/2001)
NORME METODOLOGICE din 6 februarie 2001 privind cadrul general al atributiilor si exercitarii controlului financiar preventiv propriu EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 79 din 15 februarie 2001
În temeiul ordonanţei guvernului nr. 119/1999 privind auditul intern şi controlul financiar preventiv, cu modificările ulterioare, se emit următoarele norme metodologice:1. cadrul general1.1. controlul financiar preventiv propriu se organizează şi se exercita în mod unitar, potrivit prezentelor norme metodologice, la următoarele entităţi publice:- instituţiile publice cuprinzând administraţia prezidentiala, parlamentul, guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, alte autorităţi publice, instituţiile publice autonome, precum şi instituţiile publice de subordonare centrala sau locală, indiferent de modul de finanţare a acestora;- ministerul finanţelor publice, pentru operaţiunile fondului naţional de preaderare, pentru operaţiunile privind bugetul trezoreriei statului, datoria publica, ...
ORDIN nr. 123 din 6 februarie 2001 pentru aprobarea Normelor metodologice privind cadrul general al atributiilor si exercitarii controlului financiar preventiv propriu EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 79 din 15 februarie 2001
Ministrul finanţelor publice,în aplicarea prevederilor ordonanţei guvernului nr. 119/1999 privind auditul intern şi controlul financiar preventiv, cu modificările ulterioare,în temeiul prevederilor hotărârii guvernului nr. 18/2001 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice,emite următorul ordin:1. se aproba normele metodologice privind cadrul general al atribuţiilor şi exercitării controlului financiar preventiv propriu.2. anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentul ordin.3. conducătorii entităţilor publice vor dispune măsurile necesare pentru încadrarea în prevederile prezentelor norme metodologice în cel mult 30 de zile de la data publicării acestora în monitorul oficial al româniei, partea i.4. normele metodologice vor fi cuprinse în pagina de internet a ...
Monitorul Oficial 75 din 14 Februarie 2001 (M. Of. 75/2001)
LEGE nr. 10 din 8 februarie 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 75 din 14 februarie 2001
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. 1dispoziţii generaleart. 1(1) imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite se restituie, de regulă în natura, în condiţiile prezentei legi.(2) În cazurile în care restituirea în natura nu este posibila se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri ori servicii oferite în echivalent de deţinător, cu acordul persoanei îndreptăţite, în acordare de acţiuni ...
Monitorul Oficial 22 bis din 15 Ianuarie 2001 (M. Of. 22 bis/2001)
NORME METODOLOGICE din 12 ianuarie 2001 de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate pentru anul 2001 EMITENT: COLEGIUL MEDICILOR DIN ROMÂNIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 22 bis din 15 ianuarie 2001
Cap. 1dispoziţii generaleart. 1(1) cheltuielile pentru serviciile destinate fiecărui domeniu al asistenţei medicale se analizează şi se detaliază pe subcapitole de către casa naţională de asigurări de sănătate, la propunerile caselor de asigurări de sănătate, şi reprezintă cote procentuale asupra cheltuielilor materiale şi prestărilor de servicii cu caracter medical, aprobate în bugetul fondului de asigurări sociale de sănătate, şi se aproba prin ordin comun al preşedintelui casei naţionale de asigurări de sănătate şi al preşedintelui colegiului medicilor din românia, cu avizul ministerului sănătăţii şi familiei. În situaţia în care casa naţională de asigurări de sănătate şi colegiul medicilor din românia ...
NORME METODOLOGICE din 12 ianuarie 2001 de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate pentru anul 2001 EMITENT: CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 22 bis din 15 ianuarie 2001
Cap. 1dispoziţii generaleart. 1(1) cheltuielile pentru serviciile destinate fiecărui domeniu al asistenţei medicale se analizează şi se detaliază pe subcapitole de către casa naţională de asigurări de sănătate, la propunerile caselor de asigurări de sănătate, şi reprezintă cote procentuale asupra cheltuielilor materiale şi prestărilor de servicii cu caracter medical, aprobate în bugetul fondului de asigurări sociale de sănătate, şi se aproba prin ordin comun al preşedintelui casei naţionale de asigurări de sănătate şi al preşedintelui colegiului medicilor din românia, cu avizul ministerului sănătăţii şi familiei. În situaţia în care casa naţională de asigurări de sănătate şi colegiul medicilor din românia ...
Monitorul Oficial 34 din 19 Ianuarie 2001 (M. Of. 34/2001)
HOTARARE nr. 165 din 11 ianuarie 2001 pentru aprobarea Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului asigurarilor sociale de sanatate pentru anul 2001 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 34 din 19 ianuarie 2001
În temeiul prevederilor art. 107 din constituţia româniei şi ale art. 11 alin. (2) din legea asigurãrilor sociale de sãnãtate nr. 145/1997 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adopta prezenta hotãrâre. art. 1 se aproba contractul-cadrul privind condiţiile acordãrii asistenţei medicale în cadrul sistemului asigurãrilor sociale de sãnãtate pentru anul 2001, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. art. 2 casa nationala de asigurãri de sãnãtate împreunã cu colegiul medicilor din românia elaboreazã norme metodologice de aplicare a contractului-cadrul, denumite ...
Monitorul Oficial 701 din 28 Decembrie 2000 (M. Of. 701/2000)
NORME METODOLOGICE din 14 decembrie 2000 referitoare la aplicarea prevederilor Hotararii Guvernului nr. 1.074/2000 privind stingerea unor obligatii bugetare ale unor agenti economici care au suferit pierderi, datorita blocarii navigatiei in trafic international pe Dunare, in perioada 1 aprilie 1999 - 30 iunie 2000 EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 701 din 28 decembrie 2000
1. - agenţii economici care îşi desfãşoarã activitatea în domeniul transportului fluvial şi de operare portuara, prevãzuţi în anexa la hotãrârea guvernului nr. 1.074/2000 , care au suferit pierderi datoritã blocarii navigaţiei pe dunare în trafic internaţional, în urma conflictului din iugoslavia, beneficiazã de stingerea obligaţiilor datorate bugetului de stat, pentru perioada 1 aprilie 1999 - 30 iunie 2000, precum şi a majorãrilor de întârziere aferente, dupã cum urmeazã: - obligaţiile datorate bugetului de stat pentru aceasta perioada, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri bugetare, precum şi majorãrile de întârziere aferente, care nu au fost achitate, ...
ORDIN nr. 1.633 din 14 decembrie 2000 pentru aprobarea Normelor metodologice referitoare la aplicarea prevederilor Hotararii Guvernului nr. 1.074/2000 privind stingerea unor obligatii bugetare ale unor agenti economici care au suferit pierderi, datorita blocarii navigatiei in trafic international pe Dunare, in perioada 1 aprilie 1999 - 30 iunie 2000 EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 701 din 28 decembrie 2000
Ministrul finanţelor, în baza prevederilor art. 12 din hotãrârea guvernului nr. 447/1997 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor, cu modificãrile ulterioare, şi în conformitate cu prevederile art. 7 din hotãrârea guvernului nr. 1.074/2000 privind stingerea unor obligaţii bugetare ale unor agenţi economici care au suferit pierderi, datoritã blocarii navigaţiei în trafic internaţional pe dunare, în perioada 1 aprilie 1999 - 30 iunie 2000, emite urmãtorul ordin: art. 1 se aproba normele metodologice referitoare la aplicarea prevederilor hotãrârii guvernului nr. 1.074/2000 privind stingerea unor obligaţii bugetare ...
Monitorul Oficial 700 din 28 Decembrie 2000 (M. Of. 700/2000)
PROGRAM DE GUVERNARE din 28 decembrie 2000 pe perioada 2001-2004 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 700 din 28 decembrie 2000
Programul de guvernare pentru perioada 2001-2004 reprezintã ansamblul de acţiuni şi mãsuri care vizeazã punerea în aplicare a ofertei electorale a p.d.s.r. de la alegerile parlamentare şi prezidenţiale din noiembrie 2000. elaborarea prezentului program de guvernare s-a realizat pornind de la o analiza complexa a situaţiei economice, sociale şi politice din românia, precum şi a contextului european şi mondial în care acest program urmeazã sa fie realizat. un criteriu determinant în stabilirea obiectivelor şi strategiilor guvernamentale a fost cel al concordanţei cu cerinţele integrãrii europene şi euroatlantice. evaluarea obiectivã a ultimilor ...
HOTARARE nr. 39 din 28 decembrie 2000 pentru acordarea increderii Guvernului EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 700 din 28 decembrie 2000
Având în vedere dezbaterile care au avut loc în şedinţa comuna a camerei deputaţilor şi senatului din data de 28 decembrie 2000 asupra programului de guvernare şi întregii liste a guvernului, prezentate de cãtre domnul adrian nastase, candidatul pentru funcţia de prim-ministru, în conformitate cu rezultatul votului consemnat în procesul-verbal din data de 28 decembrie 2000, în temeiul art. 102 alin. (3) din constituţia româniei, parlamentul româniei adopta prezenta hotãrâre. articol unic se acorda încredere guvernului, în componenta prevãzutã în anexa nr. 1, pentru ...