Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
norma nr 4 din 13 iunie 2003

‹‹ Pagina 122 din 184

Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)

RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013

Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...

Monitorul Oficial 310 din 29 Mai 2013 (M. Of. 310/2013)

LEGE nr. 168 din 29 mai 2013 privind aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 8/2013 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal si reglementarea unor masuri financiar-fiscale EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 310 din 29 mai 2013

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ise aprobă ordonanţa guvernului nr. 8 din 23 ianuarie 2013 pentru modificarea şi completarea legii nr. 571/2003 privind codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, adoptată în temeiul art. 1 pct. i.3 din legea nr. 1/2013 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 54 din 23 ianuarie 2013, cu următoarele modificări şi completări:1. la articolul i, după punctul 1 se introduce un nou punct, punctul 1^1, cu următorul cuprins:"1^1. la articolul 8, alineatul (7^1) se modifică şi va avea următorul cuprins:«(7^1) persoanele juridice române, persoanele fizice ...

Monitorul Oficial 294 din 23 Mai 2013 (M. Of. 294/2013)

PROIECT DE LEGE nr. 308 din 22 aprilie 2013 privind revizuirea Constitutiei Romaniei EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 294 din 23 mai 2013

 iniŢiative legislative ale cetĂŢenilor  potrivit legii nr. 189/1999   expunere de motiveconstituţia româniei, adoptată prin referendumul naţional din 8 decembrie, revizuită prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003, s-a dovedit total necorespunzătoare pentru aspiraţiile şi năzuinţele poporului român, greu încercat în ultimii 70 de ani ai istoriei sale, începând cu punerea în practică a odiosului pact ribbentrop-molotov, continuând cu lovitura de stat din 23 august 1944, prin care a fost instalat regimul comunist criminal în românia, cu lovitura de stat din 22 decembrie 1989, prin care a fost instalat regimul cleptocratic actual, cu cei 23 de ani de distrugere şi jefuire a avuţiei ...

Monitorul Oficial 266 din 13 Mai 2013 (M. Of. 266/2013)

DECIZIE nr. 31 din 5 februarie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 63/2011 privind incadrarea si salarizarea in anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 266 din 13 mai 2013

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorandreea costin - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe rol se ...

Monitorul Oficial 205 din 10 Aprilie 2013 (M. Of. 205/2013)

DECIZIE nr. 144 din 7 martie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 205 din 10 aprilie 2013

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătoririna loredana gulie - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 20 ...

Monitorul Oficial 201 din 09 Aprilie 2013 (M. Of. 201/2013)

DECIZIE nr. 49 din 12 februarie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 20 din Ordonanta Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor masuri fiscal-bugetare EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 9 aprilie 2013

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătordaniela ramona mariţiu - magistrat-asistent   cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 din ordonanţa ...

Monitorul Oficial 173 bis din 29 Martie 2013 (M. Of. 173 bis/2013)

NORME TEHNICE din 29 martie 2013 de realizare a programelor nationale de sanatate publica pentru anii 2013 si 2014*) EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 173 bis din 29 martie 2013

------*) aprobate de ordinul nr. 422/2013 publicat în monitorul oficial, partea i nr. 173 din 29/03/2013.art. 1În anii 2013 şi 2014, potrivit hotărârii guvernului ....../2013 pentru privind aprobarea programelor naţionale de sănătute pentru anii 2013 şi 2014, se derulează următoarele programe de sănătate publică finanţate din bugetul ministerului sănătăţii:1) programele naţionale de boli transmisibile:a) programul naţional de imunizare:a.1. subprogramul de vaccinări obligatorii;a.2. subprogramul de vaccinări opţionale pentru grupele de risc;b) programul naţional de supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare;c) programul naţional de prevenire, supraveghere şi control al infecţiei hiv;d) programul naţional de prevenire, supraveghere şi control al tuberculozei;e) programul ...

Monitorul Oficial 148 din 20 Martie 2013 (M. Of. 148/2013)

DECIZIE nr. 105A din 3 iulie 2012 privind modificarea in parte a Hotararii arbitrale nr. 1 din 9 februarie 2012, avand ca obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind lista aparatelor pentru care se datoreaza remuneratia compensatorie pentru copia privata si cuantumul acesteia, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 135 din 27 februarie 2012, in baza Deciziei directorului general al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor nr. 14/2012 EMITENT: CURTEA DE APEL BUCURESTI-SECTIA A IX A CIVILA SI PT. CAUZE PRIVIND PROP. INTELECTUALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 148 din 20 martie 2013

Dosar nr. 2.029/2/2012curtea constituită din:preşedinte - melania stanciujudecător - bianca antoaneta scrobgrefier - mihaela lăcătuşupe rol se află judecarea cererilor de apel formulate de apelanta konica minolta business solutions - s.r.l., de apelanta societatea autorilor şi editorilor români de opere Ştiinţifice (pergam) şi de apelanta asociaţia producătorilor şi distribuitorilor de echipamente de tehnologia informaţiei şi comunicaţilor (apdetic) împotriva hotărârii arbitrale nr. 1 din 9 februarie 2012, pronunţată de corpul de arbitri de pe lângă oficiul român al drepturilor de autor în dosarul nr. 2/2012, şi a cererii de apel formulată de apelanta asociaţia ...

DECIZIE nr. 24 din 6 martie 2013 privind publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a Deciziei civile nr. 105A din 3 iulie 2012 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a civila si pentru cauze de proprietate intelectuala, conflicte de munca si asigurari sociale privind modificarea in parte a Hotararii arbitrale nr. 1 din 9 februarie 2012, avand ca obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind lista aparatelor pentru care se datoreaza remuneratia compensatorie pentru copia privata si cuantumul acesteia, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 135 din 27 februarie 2012, in baza Deciziei directorului general al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor nr. 14/2012 EMITENT: OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 148 din 20 martie 2013

Având în vedere dispoziţiile art. 131^2 alin. (9) şi art. 138 alin. (1) lit. a) din legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare,în baza prevederilor art. 6 alin. (1) şi art. 7 din hotărârea guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor oficiului român pentru drepturile de autor, cu modificările ulterioare,directorul general al oficiului român pentru drepturile de autor emite următoarea decizie:articol unic se publică în monitorul oficial al româniei, partea i, decizia civilă nr. 105a din 3 iulie 2012 a curţii de apel bucureşti - secţia ...

Monitorul Oficial 141 din 18 Martie 2013 (M. Of. 141/2013)

ORDIN nr. 349 din 21 februarie 2013 privind aprobarea Prescriptiei tehnice PT C3-2012 "Butelii cu capacitate pana la 26 de litri pentru gaze petroliere lichefiate" EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 141 din 18 martie 2013

Având în vedere prevederile art. 4 alin. (2) lit. b), art. 5 lit. b) şi n), art. 8 alin. (1), art. 12 lit. a) şi art. 14 lit. c) din legea nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, republicată, şi dispoziţiile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 126/2011 privind echipamentele sub presiune transportabile, aprobată prin legea nr. 90/2012,în baza prevederilor art. 2 lit. b) şi art. 3 alin. (1) lit. b) şi c) din hotărârea guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei de stat pentru ...

‹‹ Pagina 122 din 184
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016