Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
norma nr 13 din 20 iulie 2006
Monitorul Oficial 859 bis din 25 Septembrie 2023 (M. Of. 859 bis/2023)
ANEXE din 21 septembrie 2023 privind Sistemul de sancţiuni administrative şi elementele de control pentru respectarea normelor privind condiţionalitatea în cadrul intervenţiilor sub formă de plăţi directe şi al unor intervenţii şi măsuri pentru dezvoltare rurală, începând cu anul de cerere 2023 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 859 bis din 25 septembrie 2023
──────────aprobate prin ordinul nr. 393 din 21 septembrie 2023, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 859 din 25 septembrie 2023.──────────anexa 1 sistemul de sancţiuni administrative pentru condiţionalitate începând cu anul de cerere 2023art. 1domeniul de aplicare sistemul de sancţiuni administrative pentru condiţionalitate se aplică fermierilor şi altor beneficiari care primesc plăţi directe sau plăţi anuale prin intervenţiile şi măsurile prevăzute la art. 3 alin. (2) şi (3) din ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului mediului, apelor şi pădurilor şi al preşedintelui autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor nr. 54/570/32/2023 pentru punerea în aplicare a normelor ...
Monitorul Oficial 860 din 25 Septembrie 2023 (M. Of. 860/2023)
SENTINŢA nr. 62 din 28 iulie 2022 referitoare la anularea pct. 42 alin. (1) teza I din cap. IX al H.G. nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal în ceea ce priveşte sintagma "conform Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare" EMITENT: Curtea de Apel Tg. Mureş - Sc II CV+CA+FISC PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 860 din 25 septembrie 2023
Dosar nr. x/43/2022completul constituit din: ┌─────────────────────────┬────────────┐│preşedinte │- xxx │├─────────────────────────┼────────────┤│grefier │- xxx │└─────────────────────────┴────────────┘pe rol se află pronunţarea asupra acţiunii formulate de reclamanta a - s.r.l., cu sediul (...) şi cu sediul procesual ales la (...), în contradictoriu cu pârâtul guvernul româniei, cu sediul în bucureşti, piaţa victoriei nr. 1, sectorul 1, cu datele de comunicare ...
Monitorul Oficial 843 din 19 Septembrie 2023 (M. Of. 843/2023)
REZOLUŢIA MSC.501(105) din 28 aprilie 2022 la Codul maritim internaţional pentru mărfuri periculoase (Codul IMDG) EMITENT: Organizaţia Maritimă Internaţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 843 din 19 septembrie 2023
──────────conţinută de ordinul nr. 1.588 din 28 august 2023, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 843 din 19 septembrie 2023.──────────amendamentela codul maritim internaţional pentru mărfuri periculoase (codul imdg)comitetul de securitate maritimă,reamintind articolul 28 litera (b) din convenţia organizaţiei maritime internaţionale, care se referă la funcţiile comitetului,luând act de rezoluţia msc.122(75), prin care a fost adoptat codul maritim internaţional pentru mărfuri periculoase (denumit în continuare „codul imdg“), care a devenit obligatoriu în temeiul capitolului vii al convenţia internaţionale din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare (solas), astfel cum a fost modificată (denumită în continuare „convenţia“),luând act de asemenea de articolul ...
Monitorul Oficial 826 din 13 Septembrie 2023 (M. Of. 826/2023)
DECIZIA nr. 48 din 26 iunie 2023 referitoare la stabilirea unei valori a despăgubirilor exprimată în numărul de puncte, în funcţie de valoarea actuală de piaţă a imobilului EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 826 din 13 septembrie 2023
Dosar nr. 1.179/1/2023 ┌─────────────┬────────────────────────┐│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile - preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│mirela vişan │- judecător la secţia i ││ │civilă │├─────────────┼────────────────────────┤│mariana │- judecător la secţia i ││hortolomei │civilă ...
Monitorul Oficial 804 din 06 Septembrie 2023 (M. Of. 804/2023)
DECIZIA nr. 352 din 27 iunie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 804 din 6 septembrie 2023
┌───────────────┬──────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│mihaela │- judecător ││ciochină │ │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ ...
Monitorul Oficial 792 din 01 Septembrie 2023 (M. Of. 792/2023)
DECIZIA nr. 167 din 4 aprilie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 105 pct. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 792 din 1 septembrie 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
DECIZIA nr. 319 din 30 mai 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 alin. (10) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 792 din 1 septembrie 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 781 din 30 August 2023 (M. Of. 781/2023)
DECIZIA nr. 290 din 25 mai 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 781 din 30 august 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 774 din 28 August 2023 (M. Of. 774/2023)
DECIZIA nr. 279 din 9 mai 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 214 alin. 5 din Codul de procedură penală din 1968 coroborate cu cele ale art. 4 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 774 din 28 august 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 765 din 23 August 2023 (M. Of. 765/2023)
DECIZIA nr. 98 din 16 martie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (3), (4) şi (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în interpretarea dată prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 765 din 23 august 2023