Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
metodologie din 30 mai 2017
Monitorul Oficial 1938 din 30 Iulie 2018 (M. Of. 1938/2018)
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Astfel cum a fost modificat prin: jurnalul oficialregulamentul (ue, euratom) 2022/2434 al parlamentului european Şi al consiliului din 6 decembrie 2022 l 319 1 13.12.2022 partea iregulamentul financiartitlul iobiect, definiŢii Şi principii generaleart. 1obiectprezentul regulament stabileşte normele privind întocmirea şi execuţia bugetului general al uniunii europene şi al comunităţii europene a energiei atomice (denumit în continuare „bugetul”), precum şi privind prezentarea şi auditarea conturilor acestora.art. 2definiţiiÎn sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:1. „solicitant” înseamnă o persoană fizică sau o entitate cu sau fără personalitate juridică care a depus o cerere în cadrul unei proceduri de atribuire de granturi sau al unui concurs ...
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Parlamentul european Şi consiliul uniunii europene,având în vedere tratatul privind funcţionarea uniunii europene, în special articolul 46 litera (d), articolul 149, articolul 153 alineatul (2) litera (a), articolele 164, 172, 175, 177 şi 178, articolul 189 alineatul (2), articolul 212 alineatul (2), articolul 322 alineatul (1) şi articolul 349, coroborat cu tratatul de instituire a comunităţii europene a energiei atomice, în special articolul 106a,având în vedere propunerea comisiei europene,după transmiterea proiectului de act legislativ parlamentelor naţionale,având în vedere avizul curţii de conturi (1),având în vedere avizul comitetului economic şi social european (2),având în vedere avizul comitetului regiunilor (3),hotărând în conformitate cu procedura ...
Monitorul Oficial 749 bis din 30 August 2018 (M. Of. 749 bis/2018)
GHIDUL SOLICITANTULUI din 8 august 2018 aferent măsurilor I.6, I.23, II.2, IV.4 din Programul operaţional pentru pescuit şi afaceri maritime 2014—2020 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 749 bis din 30 august 2018
──────────aprobat prin ordinul nr. 1.301 din 8 august 2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 749 din 30 august 2018.────────── (a se vedea imaginea asociată) anexa (anexa nr. 4 la omadr nr. 188/2017)programul operaŢional pentru pescuit Şi afaceri maritime2014 - 2020prioritatea uniunii europene nr.5stimularea comercializării şi prelucrăriiobiectiv specific 5.2: Încurajarea investiţiilor în sectoarele prelucrării şi comercializăriimăsura: iv.4 prelucrarea produselor pescăreşti şi de acvaculturăghidul solicitantuluitipul apelului: competitiv, cu termen limită de depunereiulie 2018, versiunea 4cuprins1. legislaŢie a uniunii europene Şi naŢionalĂ, alte documente relevante2. prevederi generale3. condiŢii specifice pentru obŢinerea finanŢĂrii3.1. solicitanţi eligibili3.2. eligibilitatea proiectului3.3. activităţi eligibile3.4. ...
Monitorul Oficial 685 bis din 07 August 2018 (M. Of. 685 bis/2018)
ANEXĂ din 17 iulie 2018 la Ordinul nr. 1.258 din 17 iulie 2018 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 685 bis din 7 august 2018
──────────conţinută de ordinul nr. 1.258 din 17 iulie 2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 685 din 7 august 2018────────── (a se vedea imaginea asociată) programul operaŢional pentru pescuitŞi afaceri maritime 2014 - 2020 prioritatea uniunii europene 2stimularea acvaculturii durabile din punctul de vedere al mediului, eficiente din punctul de vedere al utilizĂrii resurselor, inovatoare, competitive Şi bazate pe cunoaŞtere ghidul solicitantuluiobiectiv specific 2.2. sporirea competitivităţii şi a viabilităţii întreprinderilor din sectorul acvaculturii, inclusiv îmbunătăţirea siguranţei sau a condiţiilor de lucru, în special ale imm-urilor.măsura: ii.2 investiţii productive în acvaculturătipul apelului: competitiv, cu termen limită de depunereiunie 2018versiunea 3cuprins1. legislaŢia uniunii europene Şi ...
Monitorul Oficial 673 bis din 02 August 2018 (M. Of. 673 bis/2018)
PROGRAM din 17 iulie 2018 statistic naţional anual 2018 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 673 bis din 2 august 2018
──────────aprobat prin hotărârea guvernului nr. 545/2018, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 673 din 2 august 2018.──────────cuprins1. statisticĂ economicĂ1.1. statistica agriculturiilucrĂri Şi cercetĂri statistice ce se vor realiza de cĂtre insproducţia vegetală la principalele culturipotenţialul productiv al plantaţiilor pomicole şi al plantaţiilor viticole destinate producţiei de struguri de masăefectivele de animale existente la 1 decembrie şi producţia animalăefectivele de bovine existente la 1 iunieefectivele de porcine existente la 1 maiactivitatea economică a unităţilor agricole cu personalitate juridicănumărul poziţiilor înscrise în registrul agricol, utilaje, instalaţii pentru agricultură, mijloace de transport şi construcţii agricole existente în gospodăriile populaţiei/exploataţiile agricole ...
Monitorul Oficial 748 din 29 August 2018 (M. Of. 748/2018)
ORDIN nr. 162 din 29 august 2018 pentru modificarea şi completarea Metodologiei de calcul al tarifelor aferente procesului de racordare la sistemele de transport şi distribuţie din sectorul gazelor naturale, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 71/2018 privind aprobarea Metodologiei de calcul al tarifelor aferente procesului de racordare la sistemele de transport şi distribuţie din sectorul gazelor naturale şi pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind racordarea la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 32/2017 EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 748 din 29 august 2018
Având în vedere prevederile art. 130 alin. (1) lit. e),art. 138 alin. (1) lit. d^1) şi ale art. 148 alin. (1) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) şi art. 10 alin. (1) lit. l) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite prezentul ordin.art. imetodologia de calcul al tarifelor aferente procesului de racordare ...
Monitorul Oficial 715 din 17 August 2018 (M. Of. 715/2018)
DECIZIA nr. 348 din 22 mai 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (2) şi (4) şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul de pensii publice şi alte drepturi de asigurări sociale, ale art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale, precum şi ale art. 29 alin. (1^1) şi art. 30 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 715 din 17 august 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- ...
Monitorul Oficial 712 din 16 August 2018 (M. Of. 712/2018)
STATUT din 29 septembrie 2007 (*republicat*) privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă EMITENT: Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 712 din 16 august 2018
──────────aprobat prin hotărârea nr. 3 din 29 septembrie 2007, republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 712 din 16 august 2018.──────────cap. idispoziţii generale, obiective şi atribuţiiart. 1uniunea naţională a practicienilor în insolvenţă din românia (unpir), denumită în continuare uniune, este persoană juridică de utilitate publică, autonomă şi fără scop lucrativ, din care fac parte practicienii în insolvenţă, în condiţiile stabilite de ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare o.u.g.art. 2(1) uniunea are patrimoniu propriu, autonomie de decizie şi funcţională şi competenţă de autoreglementare, control ...
Monitorul Oficial 690 din 08 August 2018 (M. Of. 690/2018)
ORDIN nr. 1.187 din 13 iulie 2018 pentru modificarea şi completarea Normativului feroviar "Vehicule de cale ferată. Tipuri de revizii şi reparaţii planificate. Normele de timp sau normele de kilometri parcurşi pentru efectuarea reviziilor şi reparaţiilor planificate", aprobat prin Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 315/2011 EMITENT: Ministerul Transporturilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 690 din 8 august 2018
Având în vedere referatul direcţiei transport feroviar nr. 19.550 din 11 mai 2018, prin care se solicită aprobarea prezentului ordin,ţinând seama de prevederile art. 4 lit. i) din anexa nr. 1 „regulament de organizare şi funcţionare a autorităţii feroviare române - afer“, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 626/1998 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii feroviare române - afer, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) pct. 1 şi 12 şi art. 5 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul transporturilor emite prezentul ordin.art. inormativul feroviar „vehicule de cale ferată. tipuri de revizii ...
Monitorul Oficial 665 din 31 Iulie 2018 (M. Of. 665/2018)
METODOLOGIE din 27 iulie 2018 de stabilire a cotei anuale obligatorii de achiziţie de certificate verzi EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 665 din 31 iulie 2018
──────────aprobată prin ordinul nr. 157 din 27 iulie 2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 665 din 31 iulie 2018.──────────cap. idispoziţii generalesecŢiunea 1scop şi domeniul de aplicareart. 1prezenta metodologie de stabilire a cotei anuale obligatorii de achiziţie de certificate verzi, denumită în continuare metodologie, stabileşte:a) modul de calcul al cotei anuale obligatorii estimate de achiziţie de certificate verzi pentru anul următor;b) modul de calcul al numărului de certificate verzi aferente neîndeplinirii cotei anuale obligatorii estimate de certificate verzi, pentru fiecare trimestru de analiză de către operatorii economici cu obligaţie de achiziţie de certificate verzi;c) modul de ...