Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
metodologie din 25 ianuarie 2022

‹‹ Pagina 15 din 21

Monitorul Oficial 149 din 15 Februarie 2022 (M. Of. 149/2022)

 DECIZIE nr. 6 din 31 ianuarie 2022 privind modificarea, pe baza indicelui de inflaţie stabilit la nivel naţional, a remuneraţiilor cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme prevăzute în Metodologia privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, în scop ambiental şi lucrativ, şi tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale ale artiştilor interpreţi sau executanţi pentru fonograme şi pentru audiovizual şi ale producătorilor de fonograme, prin gestiune colectivă obligatorie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin Decizia directorului general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 10/2016, astfel cum a fost modificată prin Decizia directorului general adjunct al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 120/2016, precum şi cele stabilite prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 99/2015 EMITENT: Oficiul Român pentru Drepturile de Autor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 149 din 15 februarie 2022

În conformitate cu dispoziţiile art. 167 şi art. 181 alin. (1) lit. a) din legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere:- adresa comună emisă de centrul român pentru administrarea drepturilor artiştilor interpreţi - credidam şi uniunea producătorilor de fonograme din românia - asociaţia pentru drepturi conexe - upfr, înregistrată la oficiul român pentru drepturile de autor (orda) cu nr. rgii/351 din 26.01.2022;– referatul direcţiei registre şi gestiune colectivă nr. rgii/396 din 31.01.2022,în temeiul prevederilor art. 7 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului si dotările ...

 ORDIN nr. 355 din 9 februarie 2022 pentru aprobarea Metodologiei de implementare a proiectului-pilot privind modelul de îngrijire în sistem ambulatoriu a pacienţilor cu tuberculoză din România EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 149 din 15 februarie 2022

Văzând referatul de aprobare nr. ar 1.910 din 9.02.2022 al direcţiei generale asistenţă medicală, medicină de urgenţă şi programe de sănătate publică din cadrul ministerului sănătăţii,luând în considerare:- acordul de grant dintre ministerul sănătăţii şi fondul global de luptă împotriva sida, tuberculozei şi malariei nr. sp 1.799 din 14.02.2019 „abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în românia“;– scrisoarea de implementare nr. 3 din 25 ianuarie 2021 emisă de fondul global de luptă împotriva sida, tuberculozei şi malariei, prin care s-a aprobat prelungirea perioadei de implementare cu 9 (nouă) luni, respectiv până la data de 31 decembrie ...

Monitorul Oficial 127 din 08 Februarie 2022 (M. Of. 127/2022)

 METODOLOGIE DIN 25 IANUARIE 2022 privind organizarea Programului "A doua şansă" - învăţământ secundar EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 127 din 8 februarie 2022

──────────aprobată prin ordinul nr. 3.062 din 25 ianuarie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 127 din 8 februarie 2022.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) programul „a doua şansă“ - învăţământ secundar se adresează persoanelor care au depăşit cu cel puţin 4 ani vârsta de şcolarizare corespunzătoare clasei în care puteau fi înscrise în învăţământul de masă şi care, din diferite motive, nu au absolvit învăţământul secundar inferior (gimnazial).(2) scopul programului este de a oferi sprijin persoanelor menţionate la alin. (1) pentru completarea şi finalizarea educaţiei de bază corespunzătoare învăţământului gimnazial sau învăţământului obligatoriu, precum şi pentru pregătirea în ...

 METODOLOGIE DIN 25 IANUARIE 2022 privind organizarea Programului "A doua şansă" - învăţământ primar EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 127 din 8 februarie 2022

──────────aprobată prin ordinul nr. 3.062 din 25 ianuarie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 127 din 8 februarie 2022.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1programul „a doua şansă“ - învăţământ primar are ca scop sprijinirea copiilor, tinerilor sau adulţilor pentru recuperarea învăţământului primar, fiind adresat persoanelor care depăşesc cu 4 ani vârsta corespunzătoare clasei şi care, din diferite motive, nu au absolvit acest nivel de învăţământ până la vârsta de 14 ani.art. 2elevii care frecventează cursurile programului „a doua şansă“ sunt denumiţi în continuare cursanţi.art. 3(1) unităţile de învăţământ interesate pot înfiinţa clase în programul „a doua şansă“ - învăţământ ...

 ORDIN nr. 3.062 din 25 ianuarie 2022 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea Programului "A doua şansă" - învăţământ primar şi a Metodologiei privind organizarea Programului "A doua şansă" - învăţământ secundar EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 127 din 8 februarie 2022

Având în vedere prevederile art. 29 alin. (4) şi ale art. 30 alin. (2) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul educaţiei emite prezentul ordin.art. 1se aprobă metodologia privind organizarea programului „a doua şansă“ - învăţământ primar, prevăzută în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2se aprobă metodologia privind organizarea programului „a doua şansă“ - învăţământ secundar, prevăzută în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 3(1) metodologia privind organizarea programului ...

Monitorul Oficial 101 bis din 01 Februarie 2022 (M. Of. 101 bis/2022)

 REGULAMENT din 25 ianuarie 2022 privind evaluarea activităţii profesionale a procurorilor EMITENT: Consiliul Superior al Magistraturii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 101 bis din 1 februarie 2022

──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 130 din 25 ianuarie 2022 publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 101 din 1 februarie 2022.────────── (a se vedea imaginea asociată) cap. idispoziţii generaleart. 1(1) evaluarea procurorilor are ca obiectiv stabilirea nivelului de competenţă profesională al acestora şi vizează îmbunătăţirea performanţelor profesionale, creşterea eficienţei activităţii parchetelor şi a încrederii publice în autoritatea judecătorească, menţinerea şi consolidarea calităţii sistemului judiciar.(2) procesul de evaluare a procurorilor implică parcurgerea următoarelor etape: analiza documentelor care conţin rezultate ale activităţii profesionale a procurorului evaluat, autoanaliza şi autoaprecierea şi acordarea calificativului. procesul de evaluare a procurorilor poate cuprinde şi un interviu de evaluare, ...

Monitorul Oficial 79 bis din 26 Ianuarie 2022 (M. Of. 79 bis/2022)

 ANEXĂ din 17 decembrie 2021 privind modificarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului sportului nr. 994/2021 pentru aprobarea programelor sportive de utilitate publică şi a metodologiei privind finanţarea federaţiilor sportive naţionale de către Ministerul sportului în anul 2022 EMITENT: Ministerul Tineretului şi Sportului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 79 bis din 26 ianuarie 2022

──────────conţinută de ordinul nr. 44 din 25 ianuarie 2022, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 79 din 26 ianuarie 2022.──────────metodologie privind finanţarea programelor sportive de utilitate publicăprin federaţiile sportive naţionale de către ministerul sportului, în anul 2022cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta metodologie reglementează următoarele aspecte privind finanţarea programelor sportive de utilitate publică în anul 2022:● principiile care stau la baza finanţării programelor sportive de utilitate publică;● condiţiile de eligibilitate;● criteriile de finanţare;● cererea de finanţare;● evaluarea cererilor de finanţare pe baza condiţiilor de eligibilitate şi a criteriilor de finanţare;● contractul de finanţare;● atribuirea finanţării în limita bugetului aprobat;● ...

Monitorul Oficial 73 din 25 Ianuarie 2022 (M. Of. 73/2022)

 METODOLOGIE din 14 ianuarie 2022 de preselecţie a potenţialilor participanţi direcţi şi indirecţi la Proiectul important de interes comun european în microelectronică şi tehnologia comunicaţiilor (IPCEI ME/CT) EMITENT: Ministerul Economiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 73 din 25 ianuarie 2022

──────────aprobată prin ordinul nr. 28 din 14 ianuarie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 73 din 25 ianuarie 2022.──────────art. 1obiectivprezenta metodologie stabileşte condiţiile de participare a potenţialilor participanţi direcţi şi indirecţi la proiectul important de interes comun european în microelectronică şi tehnologia comunicaţiilor, denumit în continuare ipcei me/ct.art. 2definiţiiÎn sensul prezentei metodologii, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:1. aplicaţie - documentele stabilite prin metodologia de participare pe care un aplicant le depune în vederea participării în cadrul ipcei me/ct;2. organizaţie de cercetare - o entitate, precum universităţile sau institutele de cercetare, agenţiile de transfer de ...

 ORDIN nr. 28 din 14 ianuarie 2022 privind aprobarea Metodologiei de preselecţie a potenţialilor participanţi direcţi şi indirecţi la Proiectul important de interes comun european în microelectronică şi tehnologia comunicaţiilor (IPCEI ME/CT) EMITENT: Ministerul Economiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 73 din 25 ianuarie 2022

Având în vedere prevederile art. 3 şi 6 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate româniei prin mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar româniei pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul mecanismului de redresare şi rezilienţă,cu respectarea art. 107.3(b) din tratatul de funcţionare a uniunii europene, potrivit căruia ajutoarele de stat pentru aceste activităţi pot fi compatibile cu piaţa internă dacă propunerea este confirmată ...

Monitorul Oficial 72 din 25 Ianuarie 2022 (M. Of. 72/2022)

 NORME din 7 ianuarie 2022 de completare a Declaraţiei statistice Intrastat EMITENT: Institutul Naţional de Statistică (şi Studii Economice) PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 72 din 25 ianuarie 2022

──────────aprobate prin ordinul nr. 5 din 7 ianuarie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 72 din 25 ianuarie 2022.──────────cadrul legal1. naţional: legea nr. 422/2006 privind organizarea şi funcţionarea sistemului statistic de comerţ internaţional cu bunuri, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 967 din 4 decembrie 2006;2. european: regulamentul (ue) 2019/2.152 al parlamentului european şi al consiliului din 27 noiembrie 2019 privind statisticile europene de întreprindere, de abrogare a 10 acte juridice în domeniul statisticilor de întreprindere, publicat în jurnalul oficial al uniunii europene, seria l, nr. 327 din 17.12.2019.scopul prezentelor normenormele de completare a declaraţiei statistice ...

‹‹ Pagina 15 din 21
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016