Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
metodologie din 19 decembrie 2008

‹‹ Pagina 20 din 65

Monitorul Oficial 628 bis din 02 August 2017 (M. Of. 628 bis/2017)

 METODOLOGIA din 16 mai 2017 de şcolarizare a românilor de pretutindeni în învăţământul preuniversitar de stat din România, pe locuri de studii fără plata taxelor de şcolarizare, dar cu bursă, respectiv fără plata taxelor de şcolarizare, dar fără bursă începând cu anul şcolar 2017 - 2018 EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 628 bis din 2 august 2017

──────────aprobată prin ordinul nr. 3.900/a10/2.046/c/129/2017, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 628 din 2 august 2017.──────────dispoziţii generaleart. 1(1) din categoria românilor de pretutindeni, fac parte, în conformitate cu prevederile legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:a) persoanele care îşi asumă în mod liber identitatea culturală română, persoanele de origine română şi cele aparţinând filonului lingvistic şi cultural românesc, care locuiesc în afara frontierelor româniei, indiferent de etnonimul folosit (armâni, armânji, aromâni, basarabeni, bucovineni, cuţovlahi, daco-români, fărşeroţi, herţeni, istro-români, latini dunăreni, macedoromâni, macedo-români, maramureşeni, megleniţi, megleno-români, moldoveni, moldovlahi, rrămâni, rumâni, valahi, vlahi, vlasi, ...

Monitorul Oficial 11 bis din 05 Ianuarie 2018 (M. Of. 11 bis/2018)

 PLAN NAŢIONAL din 20 decembrie 2017 de gestionare a deşeurilor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 11 bis din 5 ianuarie 2018

──────────aprobat prin hotărârea guvernului nr. 942 din 20 decembrie 2017 publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 11 din 5 ianuarie 2018.──────────cuprinsi. cadrul generali.1 informaţii generale privind planificareai.2 problematica generală a gestionării deşeurilori.3 legislaţia europeană privind deşeurilei.4 legislaţia naţională privind deşeurilei.5 politica naţională privind deşeurileii. situaŢia existentĂii.1 surse de date utilizate şi metodologia de analizăii.2 date socio-economiceii.3 deşeuri municipaleii.4 deşeuri alimentareii.5 deşeuri de ambalajeii.6 deşeuri de echipamente electrice şi electroniceii.7 deşeuri de baterii şi acumulatoriii.8 vehicule scoase din uzii.9 anvelope uzateii.10 uleiuri uzateii.11 deşeuri din construcţii şi desfiinţăriii.12 nămoluri rezultate de la epurarea apelor uzate orăşeneştiii.13 deşeuri cu conţinut ...

Monitorul Oficial 926 bis din 24 Noiembrie 2017 (M. Of. 926 bis/2017)

 METODOLOGIE-CADRU din 13 noiembrie 2017 privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2018-2019 EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 926 bis din 24 noiembrie 2017

──────────aprobată prin ordinul nr. 5.485 din 13 noiembrie 2017, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i nr. 926 din 24 noiembrie 2017────────── cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta metodologie reglementează:a) condiţiile de ocupare a posturilor didactice de predare/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar;b) organizarea şi desfăşurarea etapelor de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar;c) angajarea personalului didactic de predare în învăţământul preuniversitar, precum şi eliberarea din funcţie a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar.(2) prin unităţi de învăţământ, în sensul prezentei metodologii, se au în vedere: unităţile de învăţământ cu personalitate juridică la data de 1 ...

Monitorul Oficial 31 din 12 Ianuarie 2018 (M. Of. 31/2018)

 NORME din 5 ianuarie 2018 de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 31 din 12 ianuarie 2018

──────────aprobate prin ordinul nr. 15/1.311/2018, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 31 din 12 ianuarie 2018.──────────cap. idispoziţii generalesecŢiunea 1persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătateart. 1(1) următoarele categorii de persoane fizice sunt asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate:a) persoanele fizice, pe perioada în care au domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul româniei, care realizează venituri din desfăşurarea unei activităţi în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detaşare ...

Monitorul Oficial 1030 din 28 Decembrie 2017 (M. Of. 1030/2017)

 ORDIN nr. 1.503 din 18 decembrie 2017 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu EMITENT: Ministerul Mediului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1030 din 28 decembrie 2017

Luând în considerare referatul de aprobare al administraţiei fondului pentru mediu nr. 1.748/cb din 14.11.2017 privind modificarea şi completarea ordinului ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la fondul pentru mediu,ţinând cont de prevederile art. 6 lit. j) şi m) din anexa la hotărârea guvernului nr. 1/2006 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a administraţiei fondului pentru mediu, cu modificările şi completările ulterioare,în baza art. 17 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 196/2005 privind fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a art. ...

Monitorul Oficial 996 din 15 Decembrie 2017 (M. Of. 996/2017)

 METODOLOGIE din 20 noiembrie 2017 de contractare a evaluării de impact asupra siguranţei rutiere şi a auditului de siguranţă rutieră, de desemnare şi de lucru a auditorilor de siguranţă rutieră, a contractelor-cadru care se încheie de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. cu investitorii, antreprenorii/proiectanţii mandataţi, precum şi cu auditorii de siguranţă rutieră EMITENT: Ministerul Transporturilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 996 din 15 decembrie 2017

──────────aprobată prin ordinul nr. 1.679 din 20 noiembrie 2017, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 996 din 15 decembrie 2017.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) autoritatea rutieră română - a.r.r. este instituţia competentă să gestioneze efectuarea evaluării de impact asupra siguranţei rutiere şi a auditului de siguranţă rutieră.(2) evaluarea de impact asupra siguranţei rutiere şi auditul de siguranţă rutieră se realizează la solicitarea investitorului, antreprenorului/proiectantului mandataţi în cadrul proiectului de infrastructură rutieră, denumit în continuare investitor.cap. iicontractarea serviciilor privind realizarea evaluării de impact asupra siguranţei rutiere şi a auditului de siguranţă rutierăsecŢiunea 1 evaluarea de impact asupra ...

Monitorul Oficial 770 din 28 Septembrie 2017 (M. Of. 770/2017)

 METODOLOGIE din 21 septembrie 2017 de analiză cost-beneficiu pentru investiţiile în infrastructura de apă EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 770 din 28 septembrie 2017

──────────aprobată de hotărârea guvernului nr. 677 din 21 septembrie 2017, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 770 din 28 septembrie 2017.──────────  tabel de abrevieri acb - analiză cost-beneficiu adi - asociaţia de dezvoltare intercomunitară anar - administraţia naţională apele române asro - organismul naţional de standardizare bei - banca europeană de investiţii ce - comisia europeană cif - cost, asigurare şi navlu csc - cadru strategic comun ecotec - societate de cercetare şi consultanţă eur - euro e&m - electrice şi mecanice ifi - instrumente financiare internaţionale fc - fondul de coeziune fcs - factor de conversie standard fedr - fondul european de dezvoltare regională fna - flux de numerar ...

Monitorul Oficial 621 bis din 01 August 2017 (M. Of. 621 bis/2017)

 ANEXĂ din 26 iulie 2017 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 30/2016 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 621 bis din 1 august 2017

──────────conţinută de ordinul nr. 259 din 26 iulie 2017 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 621 din 1 august 2017.────────── ┌──────────────┬──────────────────────────────────────────────────────┬────────┐│ ministerul │ pndr 2014─2020 │paginile││ agriculturii │ manual de procedurĂ ...

Monitorul Oficial 686 din 24 August 2017 (M. Of. 686/2017)

 METODOLOGIE din 18 august 2017 de stabilire a cantităţii statice anuale de certificate verzi şi a cotei anuale obligatorii de achiziţie de certificate verzi EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 686 din 24 august 2017

──────────aprobată de ordinul nr. 78 din 18 august 2017 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 686 din 24 august 2017.────────── cap. idispoziţii generalesecŢiunea 1scop şi domeniul de aplicareart. 1 prezenta metodologie de stabilire a cantităţii statice anuale de certificate verzi şi a cotei anuale obligatorii de achiziţie de certificate verzi, denumită în continuare metodologie, stabileşte:a) modul de calcul al cantităţii statice anuale de certificate verzi, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (6^1) din legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;b) ...

Monitorul Oficial 569 din 18 Iulie 2017 (M. Of. 569/2017)

 LEGE nr. 175 din 14 iulie 2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic, precum şi pentru modificarea art. 5 alin. (2) din Legea nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere şi a lucrărilor de corectare a torenţilor din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 569 din 18 iulie 2017

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ilegea nr. 46/2008 - codul silvic, republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 611 din 12 august 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 2 alineatul (2), litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins:"e) plantaţiile cu specii forestiere din zonele de protecţie a lucrărilor hidrotehnice şi de îmbunătăţiri funciare realizate pe terenurile proprietate publică a statului, precum şi plantaţiile cu specii forestiere de pe terenurile administrate de agenţia domeniilor statului, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1); intervenţiile administratorilor lucrărilor hidrotehnice şi de îmbunătăţiri ...

‹‹ Pagina 20 din 65
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016