Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
metodologie din 17 iunie 2015
Monitorul Oficial 648 bis din 30 Iunie 2022 (M. Of. 648 bis/2022)
METODOLOGIE din 27 iunie 2022 pentru Concursul naţional de proiecte de tineret/Concursul naţional de proiecte studenţeşti EMITENT: Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 648 bis din 30 iunie 2022
──────────aprobată prin ordinul nr. 20.561 din 27 iunie 2022, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 648 din 30 iunie 2022.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta metodologie reglementează procedura privind atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă din fondurile publice, conform legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare, destinate activităţii de tineret/studenţeşti şi se aplică concursului naţional de proiecte de tineret (cnpt) şi concursului naţional de proiecte studenţeşti (cnps), organizate la nivel naţional de către ministerul familiei, tineretului şi egalităţii de Şanse, denumit în continuare mftes.art. 2(1) fondurile ...
Monitorul Oficial 659 din 01 Iulie 2022 (M. Of. 659/2022)
METODOLOGIE din 29 iunie 2022 de stabilire a tarifelor practicate de Operatorul desemnat al pieţei de energie electrică EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 659 din 1 iulie 2022
──────────aprobată prin ordinul nr. 97 din 29 iunie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 659 din 1 iulie 2022.──────────cap. iscop şi domeniu de aplicareart. 1prezenta metodologie are scopul de a stabili modul de calcul al tarifelor practicate de operatorul desemnat al pieţei de energie electrică, corespunzătoare serviciilor prestate pentru realizarea activităţilor de organizare şi administrare ale pieţei cuplate intrazilnice de energie electrică şi ale pieţei cuplate pentru ziua următoare de energie electrică, şi condiţiile de revizuire/ajustare a tarifelor practicate de operatorul desemnat al pieţei de energie electrică.art. 2metodologia are în vedere următoarele obiective:a) asigurarea recuperării costurilor justificate ale ...
Monitorul Oficial 606 bis din 21 Iunie 2022 (M. Of. 606 bis/2022)
PLAN NAŢIONAL DE ACŢIUNE din 8 iunie 2022 pentru implementarea SNDDR 2030 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 606 bis din 21 iunie 2022
──────────conţinut de nr. hotĂrÂrea guvernului nr. 754 din 8 iunie 2022 publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 606 din 21 iunie 2022.──────────cuprinsi. preambulii. rolul planului naŢional de acŢiuneiii. principii Şi valori pentru dezvoltare durabilĂiv. direcŢii prioritare de acŢiuneiv.1. direcŢia prioritarĂ 1 - consolidarea şi extinderea cadrului de guvernanţă pentru dezvoltare durabilăobiectiv specific 1 dezvoltarea şi consolidarea cadrului normativ şi de cooperare inter-instituţională pentru implementarea snddr 2030 obiectiv specific 2 cadru naţional de planificare bugetară pentru implementarea bugetării pe baza oddobiectiv specific 3 sprijin acordat autorităţilor locale pentru încorporarea principiilor şi valorilor conceptului de dezvoltare durabilă în politicile şi ...
Monitorul Oficial 569 din 10 Iunie 2022 (M. Of. 569/2022)
METODOLOGIE din 8 iunie 2022 de stabilire a preţurilor pentru energia termică livrată în SACET din centrale cu unităţi de cogenerare care nu beneficiază de scheme de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficienţă EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 569 din 10 iunie 2022
──────────aprobată prin ordinul nr. 77 din 8 iunie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 569 din 10 iunie 2022.──────────cap. iscop şi domeniu de aplicareart. 1prezenta metodologie stabileşte modul de determinare a preţurilor pentru energia termică livrată în sacet din centrale cu unităţi de cogenerare care nu beneficiază de scheme de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficienţă.art. 2prezenta metodologie se aplică de către:a) autoritatea naţională de reglementare în domeniul energiei - anre, pentru determinarea preţurilor pentru energia termică produsă în centrale de cogenerare, destinată sacet;b) producătorii de energie termică în cogenerare care nu accesează scheme de sprijin instituite ...
Monitorul Oficial 562 bis din 09 Iunie 2022 (M. Of. 562 bis/2022)
CONTRACT DE FINANŢARE din 31 martie 2022 dintre Guvernul României, reprezentat de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, şi Banca Europeană de Investiţii privind Fondul de Fonduri pentru digitalizare, acţiune climatică şi alte domenii de interes, finanţat din cadrul Planului naţional de redresare şi rezilienţă al României, semnat la Bucureşti la 31 martie 2022 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 562 bis din 9 iunie 2022
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 720 din 2 iunie 2022, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 562 din 9 iunie 2022.────────── guvernul romÂniei reprezentat de ministerul investiŢiilor Şi proiectelor europene Şi banca europeanĂ de investiŢii contract de finanŢareprezentul contract este încheiat de către şi între:- guvernul romÂniei, reprezentat în mod legal de ministerul investiţiilor şi proiectelor europene ("mipe", astfel cum este definit mai jos) în conformitate cu o.u.g. nr. 124/2021; şi– banca europeanĂ de investiŢii, bulevardul konrad adenauer nr. 100, l-2950, luxemburg, marele ducat al luxemburgului ("bei"),denumite în mod colectiv "părţile" şi individual o "parte", în funcţie de context.având în vedere regulamentul (ue) ...
Monitorul Oficial 535 bis din 31 Mai 2022 (M. Of. 535 bis/2022)
STRATEGIE NAŢIONALĂ din 25 mai 2022 privind siguranţa rutieră pentru perioada 2022-2030 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 535 bis din 31 mai 2022
──────────aprobată prin hotĂrÂrea guvernului nr. 682 din 25 mai 2022, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 535 din 31 mai 2022.──────────introducerestrategia naţională privind siguranţa rutieră pentru perioada 2022-2030, denumită în continuare strategie, este un document de politici publice care stabileşte cadrul şi planificarea implementării obiectivelor şi planurilor de acţiune în domeniul siguranţei rutiere, definite ca atare în acord cu normele şi liniile directoare ale noilor politici ale uniunii europene (ue).scopul acestui document este de a defini coordonate pragmatice pentru iniţierea şi îndeplinirea acţiunilor viitoare, vizând ameliorarea siguranţei rutiere pentru toate categoriile de participanţi la trafic. În acest sens, cele ...
Monitorul Oficial 450 bis din 05 Mai 2022 (M. Of. 450 bis/2022)
STRATEGIA din 28 aprilie 2022 Guvernului României de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome pentru perioada 2022-2027 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 450 bis din 5 mai 2022
──────────aprobată prin hotĂrÂrea guvernului nr. 560 din 28 aprilie 2022, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 450 din 5 mai 2022.──────────cuprinsindex de abrevieri1. introducere2. viziune3. priorităţi, politici şi cadrul legal existente.4. analiza contextului şi definirea problemelor4.1. analiza contextului4.1.1. locuire4.1.2. infrastructură4.1.3. educaţie4.1.4. ocupare4.1.5. sănătate4.1.6. identitate, tradiţii şi patrimoniul cultural al minorităţii rome. reconcilierea cu trecutul şi recunoaşterea sclaviei, a holocaustului şi asimilării romilor4.1.6.1. identitate, tradiţii şi patrimoniul cultural al minorităţii rome4.1.6.2. problematica reconcilierii cu trecutul şi recunoaşterea sclaviei, a holocaustului şi asimilării romilor4.1.7. combaterea discriminării şi a atitudinilor antirome4.1.8. concluzii privind contextul actual4.2. definirea problemelor4.2.1. asigurarea şi garantarea drepturilor civile4.2.1.1. ...
Monitorul Oficial 375 bis din 15 Aprilie 2022 (M. Of. 375 bis/2022)
STRATEGIE NAŢIONALĂ din 6 aprilie 2022 privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi "O Românie echitabilă" 2022-2027 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 375 bis din 15 aprilie 2022
──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 490 din 6 aprilie 2022, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 375 din 15 aprilie 2022.──────────cap. iintroducerelegea nr. 221/2010 pentru ratificarea convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la new york de adunarea generală a organizaţiei naţiunilor unite la 13 decembrie 2006, deschisă spre semnare la 30 martie 2007 şi semnată de românia la 26 septembrie 2007, cu modificările ulterioare, denumită în continuare convenţia, a constituit actul de asumare pentru crearea cadrului de implementare a acestui standard de drept internaţional.convenţia marchează trecerea de la modelul medical al dizabilităţii la un model social bazat pe ...
Monitorul Oficial 359 bis din 12 Aprilie 2022 (M. Of. 359 bis/2022)
STRATEGIE NAŢIONALĂ din 30 martie 2022 privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei pentru perioada 2022-2027 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 359 bis din 12 aprilie 2022
──────────aprobată prin hotĂrÂrea guvernului nr. 440 din 30 martie 2022, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 359 din 12 aprilie 2022.──────────cuprins1. introducere2. informaţii generale2.1. concepte şi instrumente de măsurare a sărăciei şi excluziunii sociale2.2. fenomenul sărăciei şi excluziunii sociale. privire generală la nivelul româniei3. priorităţi-cheie. grup ţintă. scop.3.1. priorităţi-cheie3.2. grup ţintă3.3. scop4. definirea problemei4.1. evoluţii privind sărăcia şi excluziunea socială în românia (în funcţie de gen, grupe de vârstă, nivel de şcolaritate şi mediu de rezidenţă)4.2. situaţia copiilor expuşi riscurilor de sărăcie şi excluziune socială4.3. situaţia actuală în domenii strategice de intervenţie pentru reducerea sărăciei şi excluziunii sociale4.3.1. protecţia ...
Monitorul Oficial 334 bis din 05 Aprilie 2022 (M. Of. 334 bis/2022)
STRATEGIE NAŢIONALĂ din 16 martie 2022 în domeniul drogurilor 2022-2026 şi Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale în domeniul drogurilor 2022-2026 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 334 bis din 5 aprilie 2022
──────────aprobată prin hotĂrÂrea guvernului nr. 344 din 16 martie 2022, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 334 din 5 aprilie 2022.──────────cuprinsi. introducereii. informaŢii generale relevanteii.1. abordarea strategicĂii.2. situaŢia actualĂ privind fenomenul drogurilor În romÂniaiii. prioritĂŢi, politici Şi cadru juridiciv. definirea problemeiv. viziune, scop, obiectivevi. principiivii. direcŢii de acŢiunevii.1. reducerea cererii de drogurivii.2. reducerea ofertei de drogurivii.3. consolidarea capacitĂŢii operaŢionale de rĂspuns - cooperare internaŢionalĂ, cercetare, evaluare, informare Şi coordonareviii. rezultatele politicilor publiceix. rezultatele acŢiunilorx. indicatorixi. implicaŢii pentru bugetxii. implicaŢii juridicexiii. monitorizare Şi evaluarexiv. etape ulterioare Şi instituŢii responsabilexv. menŢiunii. introducerestrategia naţională în domeniul drogurilor - documentul programatic ce defineşte ...