Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
metodologia din 28 septembrie 2009
Monitorul Oficial 869 din 27 Septembrie 2023 (M. Of. 869/2023)
DECIZIE nr. 16 din 27 iulie 2023 privind eliberarea certificatului de membru al Colegiului Medicilor din România şi stabilirea procedurii de verificare şi atestare a nivelului profesional al medicilor care au întrerupt exercitarea profesiei ori s-au aflat într-o situaţie de incompatibilitate pe o perioadă mai mare de 5 ani EMITENT: Colegiul Medicilor din România PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 869 din 27 septembrie 2023
În temeiul art. 390, 392, 414, 416 şi 417 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,văzând prevederile:- ordonanţei guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată prin legea nr. 103/2012, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului sănătăţii publice şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 1.141/1.386/2007 privind modul de efectuare a pregătirii prin rezidenţiat în specialităţile prevăzute de nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului sănătăţii nr. 527/2011 pentru aprobarea normelor metodologice privind încadrarea şi activitatea medicului cu competenţe limitate,consiliul naţional ...
Monitorul Oficial 866 din 26 Septembrie 2023 (M. Of. 866/2023)
ORDIN nr. 774 din 18 septembrie 2023 privind modificarea şi completarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative pentru anii 2022 şi 2023, aprobate prin Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 180/2022 EMITENT: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 866 din 26 septembrie 2023
Văzând referatul de aprobare nr. dg 3.776 din 18.09.2023 al directorului general al casei naţionale de asigurări de sănătate,având în vedere prevederile art. 51 alin. (1) lit. b) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale hotărârii guvernului nr. 423/2022 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 291 alin. (2) din legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 17 alin. (5) din statutul casei naţionale de asigurări de sănătate, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 972/2006, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele casei naţionale ...
Monitorul Oficial 858 din 22 Septembrie 2023 (M. Of. 858/2023)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 76 din 20 septembrie 2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 858 din 22 septembrie 2023
Având în vedere prevederile regulamentului (ue) 2021/241 al parlamentului european şi al consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a mecanismului de redresare şi rezilienţă, modificat prin regulamentul (ue) 2023/435 al parlamentului european şi al consiliului din 27 februarie 2023 de modificare a regulamentului (ue) 2021/241 în ceea ce priveşte capitolele privind repowereu din planurile de redresare şi rezilienţă şi de modificare a regulamentelor (ue) nr. 1.303/2013, (ue) 2021/1.060 şi (ue) 2021/1.755 şi a directivei 2003/87/ce, ţinând cont de decizia de punere în aplicare a consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare şi rezilienţă al ...
Monitorul Oficial 821 bis din 12 Septembrie 2023 (M. Of. 821 bis/2023)
PLAN DE MANAGEMENT din 5 septembrie 2023 al sitului Natura 2000 ROSCI0405 Dealurile Strehaia-Bâtlanele EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 821 bis din 12 septembrie 2023
──────────aprobat prin ordinul nr 2.346 din 5 septembrie 2023, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 821 din 12 septembrie 2023.──────────cuprins1. informaŢii generale1.1. descrierea sintetică a planului de management1.2. procesul de elaborare al planului de management1.2.1. procesul de elaborare a planului de management1.2.2. procedura de modificare şi reactualizare a planului de management1.3. descrierea ariei/ariilor naturale protejate vizate de planul de management1.3.1. ariile naturale protejate vizate de planul de management1.3.2. localizarea ariei naturale protejate vizate de planul de management1.3.3. limitele ariei/ariilor naturale protejate vizate de planul de management1.3.4. zonarea internă a ariei naturale protejate2. mediul abiotic al sitului natura 2000 rosci0405 ...
Monitorul Oficial 842 din 19 Septembrie 2023 (M. Of. 842/2023)
HOTĂRÂRE nr. 864 din 14 septembrie 2023 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 842 din 19 septembrie 2023
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 şi art. 4 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 59/2023 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) ministerul economiei, antreprenoriatului şi turismului, denumit în continuare ministerul, funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea guvernului, care aplică strategia şi programul de guvernare în domeniile economie, politici industriale, competitivitate, industria de apărare, resurse minerale neenergetice, dezvoltare durabilă, proprietate intelectuală, invenţii şi mărci, protecţia consumatorilor, infrastructura calităţii şi supravegherea pieţei şi celelalte domenii conexe, antreprenoriatului, întreprinderilor mici şi ...
Monitorul Oficial 797 din 04 Septembrie 2023 (M. Of. 797/2023)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT din 31 august 2023 pentru activităţi de cercetare-dezvoltare şi inovare finanţate prin prioritatea 1. "Susţinerea şi promovarea unui sistem de CDI atractiv şi competitiv în RO" a Programului Creştere inteligentă digitalizare şi instrumente financiare EMITENT: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 797 din 4 septembrie 2023
──────────aprobată prin ordinul nr. 3.284 din 31 august 2023, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 797 din 4 septembrie 2023.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1se instituie o schemă transparentă de ajutor de stat pentru activităţi de cercetare-dezvoltare şi inovare (cdi), finanţate prin prioritatea 1. „susţinerea şi promovarea unui sistem de cdi atractiv şi competitiv în ro“ a programului creştere inteligentă digitalizare şi instrumente financiare (pocidif)“.art. 2(1) acordarea ajutoarelor de stat în cadrul prezentei scheme se face cu respectarea prevederilor stipulate în regulamentul (ue) nr. 651/2014 al comisiei de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în ...
Monitorul Oficial 694 bis din 28 Iulie 2023 (M. Of. 694 bis/2023)
PLANURI din 26 iulie 2023 de acţiune sectoriale pentru dezvoltarea resurselor umane în sănătate 2023-2030 pe baza Strategiei multianuale pentru dezvoltarea resurselor umane în sănătate 2022-2030 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 694 bis din 28 iulie 2023
──────────conţinute de ordinul nr. 2.496 din 26 iulie 2023, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 694 din 28 iulie 2023.──────────document dezvoltat cu sprijinul asistenţei tehnice din partea biroului regional pentru europa al organizaţiei mondiale a sănătăţii, în cadrul planului naţional de redresare şi rezilienţă1. introducere1.1. domeniul de aplicare Şi scopul1.2. contextul situaŢional1.3. viziune, obiective Şi principii directoare2. rezumatul ÎntÂlnirilor de lucru Şi recomandĂri3. obiective strategice orizontale Şi acŢiuni recomandate pentru toate planurile de acŢiune sectoriale privind rus3.1. obiectivul strategic orizontal 1 (h1): ÎmbunĂtĂŢirea colectĂrii, analizei Şi raportĂrii datelor pentru a asigura planificarea, monitorizarea, retenŢia Şi evaluarea forŢei de muncĂ ...
Monitorul Oficial 732 din 09 August 2023 (M. Of. 732/2023)
HOTĂRÂREA din 30 august 2022 în Cauza Tuşă împotriva României EMITENT: Curtea Europeană a Drepturilor Omului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 732 din 9 august 2023
(cererea nr. 21.854/18)strasbourgdefinitivă la 30 ianuarie 2023 ┌──────────────────────────────────────┐│art. 8 • obligaţii pozitive • ││ineficacitatea tuturor procedurilor de││care dispunea reclamanta care invoca ││un malpraxis pentru extirparea unui ││sân de către un chirurg ca urmare a ││diagnosticului eronat de cancer pus de││un oncolog • utilizarea completă a ││tuturor procedurilor pentru a ││clarifica situaţia factuală şi pentru ││a obţine repararea prejudiciului • ││proceduri care au condus la rezultate ││divergente • mecanism juridic lent ...
Monitorul Oficial 676 din 24 Iulie 2023 (M. Of. 676/2023)
DECIZIA nr. 97 din 16 martie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) coroborat cu art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 676 din 24 iulie 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 614 din 05 Iulie 2023 (M. Of. 614/2023)
LEGEA nr. 199 din 4 iulie 2023 învăţământului superior EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 614 din 5 iulie 2023
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul iÎnvăţământul superiorcap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta lege asigură cadrul legal pentru exercitarea, în instituţiile de învăţământ superior, sub autoritatea statului român, a procesului de educaţie, cercetare şi formare continuă şi reglementează structura, organizarea şi funcţionarea învăţământului superior din românia, statutul personalului din învăţământul superior, precum şi cadrul legal de asigurare a calităţii.(2) statul asigură acces echitabil în învăţământul superior, fără nicio formă de discriminare, cetăţenilor româniei, cetăţenilor statelor membre ale uniunii europene, cetăţenilor statelor aparţinând spaţiului economic european şi ai confederaţiei elveţiene, precum şi cetăţenilor britanici şi membrilor familiilor acestora, ca beneficiari ai ...