Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
memorandum de intelegere din 8 noiembrie 2005
Monitorul Oficial 485 din 05 Iunie 2006 (M. Of. 485/2006)
MEMORANDUM DE INTELEGERE DIN 8 NOIEMBRIE 2005 privind facilitarea transportului rutier de marfuri in regiunea Organizatiei Cooperarii Economice a Marii Negre (OCEMN)*) EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 485 din 5 iunie 2006
---------*) traducere. organizaŢia cooperĂrii economice a mĂrii negre În cadrul organizaţiei cooperãrii economice a mãrii negre (ocemn), guvernele (autoritãţile executive) statelor membre ocemn, denumite în continuare pãrţi, dorind sã întãreascã cooperarea dintre toate statele membre ale ocemn, în vederea facilitãrii transportului şi comerţului, esenţialã pentru dezvoltarea economicã a regiunii, recunoscând existenţa unor deficienţe majore în desfãşurarea transportului rutier internaţional în regiunea mãrii negre, care nu se datoreazã numai lipsei unei infrastructuri corespunzãtoare, ci şi barierelor instituţionale, de reglementare şi economice, subliniind cã soluţiile pentru astfel ...
LEGE nr. 220 din 31 mai 2006 pentru ratificarea Memorandumului de intelegere privind facilitarea transportului rutier de marfuri in regiunea Organizatiei Cooperarii Economice a Marii Negre (OCEMN), adoptat la Kiev la 6 martie 2002, semnat de Guvernul Romaniei la Istanbul la 8 noiembrie 2005 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 485 din 5 iunie 2006
Parlamentul româniei adoptã prezenta lege. art. 1 se ratificã memorandumul de înţelegere privind facilitarea transportului rutier de mãrfuri în regiunea organizaţiei cooperãrii economice a mãrii negre (ocemn), adoptat la kiev la 6 martie 2002, semnat de guvernul româniei la istanbul la 8 noiembrie 2005. art. 2 ratificarea memorandumului de înţelegere prevãzut la art. 1 se face cu urmãtoarea rezervã: "prevederile paragrafului 1 al art. 3 din memorandumul de înţelegere privind facilitarea transportului rutier de mãrfuri în regiunea ocemn nu sunt obligatorii pentru românia." ...
Monitorul Oficial 397 din 09 Mai 2006 (M. Of. 397/2006)
MEMORANDUM DE INTELEGERE din 30 noiembrie 2005 intre Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor din Romania si Ministerul Mediului din Spania privind cooperarea in domeniul protectiei mediului si gospodaririi apelor EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 397 din 9 mai 2006
Memorandum de ÎnŢelegere din 30 noiembrie 2005 între ministerul mediului şi gospodãririi apelor din românia şi ministerul mediului din spania privind cooperarea în domeniul protecţiei mediului şi gospodãririi apelor emitent: act internaŢional publicat În: monitorul oficial nr. 397 din 9 mai 2006 ministerul mediului şi gospodãririi apelor din românia şi ministerul mediului din spania, denumite în continuare semnatari, recunoscând ca multe probleme de mediu sunt de natura transfrontaliera şi necesita cooperare internationala şi ca o cooperare între autoritãţile ...
ORDIN nr. 331 din 5 aprilie 2006 pentru aprobarea publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a Memorandumului de intelegere dintre Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor din Romania si Ministerul Mediului din Spania privind cooperarea in domeniul protectiei mediului si gospodaririi apelor, semnat la Madrid la 30 noiembrie 2005 EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI SI GOSPODARIRII APELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 397 din 9 mai 2006
Ordin nr. 331 din 5 aprilie 2006 pentru aprobarea publicãrii în monitorul oficial al româniei, partea i, a memorandumului de înţelegere dintre ministerul mediului şi gospodãririi apelor din românia şi ministerul mediului din spania privind cooperarea în domeniul protecţiei mediului şi gospodãririi apelor, semnat la madrid la 30 noiembrie 2005 emitent: ministerul mediului Şi gospodÃririi apelor publicat În: monitorul oficial nr. 397 din 9 mai 2006 având în vedere dispoziţiile art. 28 alin. (2) din legea nr. 590/2003 privind tratatele, ...
Monitorul Oficial 1103 din 07 Decembrie 2005 (M. Of. 1103/2005)
ORDIN nr. 363 din 23 noiembrie 2005 pentru aprobarea Planului national privind formarea personalului din sistemul de protectie a persoanelor cu handicap pentru perioada 2006-2008 si a Programei-cadru de instruire specifica a personalului implicat in protectia si ingrijirea persoanei adulte cu handicap EMITENT: MINISTERUL MUNCII, SOLIDARITATII SOCIALE SI FAMILIEI - AUTORITATEA NATIONALA PENTRU PERSOANELE CU HANDICAP PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 1.103 din 7 decembrie 2005
Având în vedere prevederile planului de acţiune privind implementarea strategiei naţionale, prevăzut în hotărârea guvernului nr. 1.175/2005 privind aprobarea strategiei naţionale pentru protecţia, integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap în perioada 2006-2013,în temeiul art. 5 alin. (4) din ordonanţa guvernului nr. 14/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale pentru persoanele cu handicap, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 239/2003, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele autorităţii naţionale pentru persoanele cu handicap emite următorul ordin:art. 1se aprobă planul naţional privind formarea personalului din sistemul de protecţie a persoanelor cu handicap pentru perioada 2006-2008 şi programa-cadru de instruire ...
Monitorul Oficial 878 din 30 Septembrie 2005 (M. Of. 878/2005)
MEMORANDUM DE INTELEGERE din 21 septembrie 2005 intre Secretariatul General al Guvernului, Agentia Nationala pentru Romi si Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare, referitor la cofinantarea si administrarea Programului "Activitati de implementare si monitorizare a Strategiei pentru imbunatatirea situatiei romilor «Parteneriat pentru sprijinul romilor - 2005»" EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 878 din 30 septembrie 2005
În conformitate cu: 1. hotãrârea guvernului nr. 1703/2004 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale pentru romi, cu modificãrile ulterioare; 2. ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor mãsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 194/2004 , cu modificãrile ulterioare; 3. hotãrârea guvernului nr. 113/1991 pentru aprobarea acordului dintre guvernul româniei şi programul naţiunilor ...
HOTARARE nr. 1.128 din 29 septembrie 2005 privind aprobarea Memorandumului de intelegere dintre Secretariatul General al Guvernului, Agentia Nationala pentru Romi si Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare, referitor la cofinantarea si administrarea Programului "Activitati de implementare si monitorizare a Strategiei pentru imbunatatirea situatiei romilor «Parteneriat pentru sprijinul romilor - 2005»", semnat la Bucuresti la 21 septembrie 2005 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 878 din 30 septembrie 2005
Având în vedere prevederile art. iii pct. 3 din acordul dintre guvernul româniei şi programul naţiunilor unite pentru dezvoltare, aprobat prin hotãrârea guvernului nr. 113/1991 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 20 din legea nr. 590/2003 privind tratatele, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã memorandumul de înţelegere dintre secretariatul general al guvernului, agenţia naţionalã pentru romi şi programul naţiunilor unite pentru dezvoltare, referitor la cofinanţarea şi administrarea programului "activitãţi de implementare şi monitorizare ...
Monitorul Oficial 530 din 22 Iunie 2005 (M. Of. 530/2005)
STRATEGIA GUVERNULUI din 9 iunie 2005 de comunicare interna si externa privind integrarea Romaniei in Uniunea Europeana 2005 - 2006 EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 530 din 22 iunie 2005
I. introducere1. starea actualĂ a comunicĂrii privind integrarea romÂniei În uniunea europeanĂintegrarea europeană constituie obiectivul principal al guvernării 2005-2008, iar semnarea tratatului de aderare al româniei la uniunea europeană pe data de 25 aprilie 2005, la luxemburg, reprezintă pentru românia un semnal clar privind necesitatea de accelerare a implementării măsurilor prevăzute în acquis-ul comunitar şi de punere în aplicare a programelor necesare pentru etapa post-aderare. trecerea româniei de la etapa normativă a integrării - prin raportarea la reglementările acquîs-ului comunitar, la etapa europenizării - prin consolidarea sistemului socio-economic, reprezintă cea mai mare provocare a perioadei 2005 - 2008. acest proces ...
HOTARARE nr. 523 din 9 iunie 2005 pentru aprobarea Strategiei Guvernului de comunicare interna si externa privind integrarea Romaniei si Uniunea Europeana EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 530 din 22 iunie 2005
Având în vedere prevederile art. 2 alin. (2) din hotărârea guvernului nr. 171/2005 privind constituirea comitetului interministerial pentru elaborarea şi urmărirea implementării strategiei guvernului de comunicare internă şi externă privind integrarea româniei în uniunea europeană,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă strategia guvernului de comunicare internă şi externă privind integrarea româniei în uniunea europeană, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. prim-ministru cĂlin popescu-tĂriceanu contrasemnează:──────────────── preşedintele agenţiei pentru strategii guvernamentale, valeriu turcan ministrul delegat pentru coordonarea secretariatului general al guvernului, mihai alexandru voicubucureşti, 9 iunie 2005.nr. 523.anexĂ strategia guvernului de comunicare internă şi externă privindintegrarea româniei în uniunea europeană2005 - 2006 i. ...
Monitorul Oficial 393 din 10 Mai 2005 (M. Of. 393/2005)
MEMORANDUM DE INTELEGERE din 22 octombrie 2004 intre Guvernul Romaniei si Comunitatea Europeana privind participarea Romaniei la cadrul general pentru finantarea actiunilor Comunitatii in sprijinul politicii consumatorilor pentru anii 2004-2007 EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 10 mai 2005
Memorandum de ÎnŢelegere din 22 octombrie 2004 între guvernul româniei şi comunitatea europeanã privind participarea româniei la cadrul general pentru finanţarea acţiunilor comunitãţii în sprijinul politicii consumatorilor pentru anii 2004-2007 emitent: act internaŢional publicat În: monitorul oficial nr. 393 din 10 mai 2005 comisia comunitãţilor europene, denumita în continuare comisia, din partea comunitãţii europene, pe de o parte, şi guvernul româniei, denumit în continuare românia, pe de alta parte, având în vedere ca: ...