Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
legea nr 321 din 14 iulie 2006
Monitorul Oficial 605 bis din 16 Iulie 2018 (M. Of. 605 bis/2018)
PROCEDURĂ DE IMPLEMENTARE din 2 iulie 2018 a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 605 bis din 16 iulie 2018
──────────aprobată de ordinul nr. 978/2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 605 din 16 iulie 2018.────────── 1. obiectivul programuluiprogramul de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, denumit în continuare program, este un program multianual de încurajare şi de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către ministerul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat (mmaca), prin direcţia de antreprenoriat şi programe pentru imm (dapimm) şi agenţiile pentru imm, atragere de investiţii şi promovarea exportului (aimmaipe), în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 637 din 23 Iulie 2018 (M. Of. 637/2018)
HOTĂRÂRE nr. 530 din 12 iulie 2018 privind actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române" prin Administraţia Bazinală de Apă Jiu, instituţie publică aflată în coordonarea Ministerului Apelor şi Pădurilor, prevăzute în anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a reevaluării EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 637 din 23 iulie 2018
Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi luând în considerare prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) din hotărârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 20 alin. (1) din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri ...
Monitorul Oficial 571 bis din 06 Iulie 2018 (M. Of. 571 bis/2018)
PROCEDURĂ DE IMPLEMENTARE din 26 iunie 2018 a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului naţional multianual de microindustrializare EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 571 bis din 6 iulie 2018
──────────aprobată de ordinul nr. 955/2018 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 571 din 6 iulie 2018.────────── 1. obiectivul programuluiprogramul naţional multianual de microindustrializare, denumit în continuare program, este un program de încurajare şi de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii în sectoare prioritare, implementat de către ministerul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat (mmaca), prin direcţia de antreprenoriat şi programe pentru imm (dapimm) şi agenţiile pentru imm, atragere de investiţii şi promovare a exportului (aimmaipe), în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi ...
Monitorul Oficial 591 din 12 Iulie 2018 (M. Of. 591/2018)
RAPORT FINAL din 4 iulie 2018 al Comisiei parlamentare de anchetă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a clarifica aspectele ce ţin de desfiinţarea Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 591 din 12 iulie 2018
──────────aprobat prin hotărârea nr. 24 din 4 iulie 2018, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 591 din 12 iulie 2018.──────────În temeiul dispoziţiilor art. 64 alin. (4) din constituţia româniei, republicată, ale art. 4 alin. (2) şi ale art. 9 din regulamentul activităţilor comune ale camerei deputaţilor şi senatului, aprobat prin hotărârea parlamentului româniei nr. 4/1992, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, parlamentul româniei a adoptat hotărârea nr. 67/2017 privind constituirea comisiei parlamentare de anchetă a camerei deputaţilor şi senatului pentru a clarifica aspectele ce ţin de desfiinţarea direcţiei generale de protecţie şi anticorupţie.având în vedere prevederile art. 10 alin. (1) din hotărârea menţionată ...
Monitorul Oficial 592 din 12 Iulie 2018 (M. Of. 592/2018)
HOTĂRÂRE nr. 490 din 5 iulie 2018 privind modificarea datelor de identificare a unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Justiţiei şi transmiterea unor imobile din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Justiţiei în administrarea tribunalelor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 592 din 12 iulie 2018
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 867 şi 868 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi al art. 20 din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se actualizează datele de identificare ale unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea ministerului justiţiei, conform anexei nr. 1.art. 2se aprobă transmiterea unor imobile din domeniul public al statului şi din administrarea ministerului justiţiei în administrarea tribunalelor, conform anexei nr. 2.art. 3predarea-preluarea imobilelor prevăzute la art. 2 se face pe bază ...
Monitorul Oficial 586 din 11 Iulie 2018 (M. Of. 586/2018)
LEGE nr. 161 din 9 iulie 2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/2018 pentru modificarea Legii nr. 321/2006 privind regimul acordării finanţărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acţiunile privind sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentative ale acestora, precum şi a modului de repartizare şi de utilizare a sumei prevăzute în bugetul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni pentru această activitate EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 586 din 11 iulie 2018
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.articol unicse aprobă ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 12 din 7 martie 2018 pentru modificarea legii nr. 321/2006 privind regimul acordării finanţărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acţiunile privind sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentative ale acestora, precum şi a modului de repartizare şi de utilizare a sumei prevăzute în bugetul ministerului pentru românii de pretutindeni pentru această activitate, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 218 din 12 martie 2018, cu următoarele modificări şi completări:1. partea introductivă a articolului unic se modifică şi va avea următorul cuprins:"articol uniclegea nr. 321/2006 privind regimul acordării ...
Monitorul Oficial 568 din 05 Iulie 2018 (M. Of. 568/2018)
DECIZIA nr. 29 din 14 mai 2018 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 170 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 568 din 5 iulie 2018
Dosar nr. 252/1/2018 ┌──────────┬───────────────────────────┐│iulia │- preşedintele Înaltei ││cristina │curţi de casaţie şi ││tarcea │justiţie - preşedintele ││ │completului │├──────────┼───────────────────────────┤│lavinia │- preşedintele delegat al ││curelea │secţiei i civile │├──────────┼───────────────────────────┤│eugenia │- preşedintele secţiei a ...
Monitorul Oficial 553 din 03 Iulie 2018 (M. Of. 553/2018)
DECIZIA nr. 617 din 10 octombrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 2, art. 3, art. 4, art. 5, art. 6, art. 7, art. 8, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 553 din 3 iulie 2018
┌──────────────────┬───────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├──────────────────┼───────────────────┤│marian enache │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├──────────────────┼───────────────────┤│daniel marius │- judecător ...
Monitorul Oficial 531 din 27 Iunie 2018 (M. Of. 531/2018)
DECIZIA nr. 182 din 29 martie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 531 din 27 iunie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- ...
Monitorul Oficial 506 din 20 Iunie 2018 (M. Of. 506/2018)
DECIZIA nr. 28 din 16 aprilie 2018 referitoare la interpretarea prevederilor art. 147^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 506 din 20 iunie 2018
Dosar nr. 37/1/2018 ┌───────────┬──────────────────────────┐│judecător │vicepreşedintele Înaltei ││gabriela │curţi de casaţie şi ││elena │justiţie - preşedintele ││bogasiu │completului │├───────────┼──────────────────────────┤│judecător │preşedintele secţiei a ││eugenia │ii-a civile ││voicheci │ ...