Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 86 din 6 iunie 2011
Monitorul Oficial 424 din 22 Aprilie 2021 (M. Of. 424/2021)
ORDIN nr. 508 din 20 aprilie 2021 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.886/2020 privind aprobarea mecanismului financiar de transfer al sumelor aferente granturilor cuvenite beneficiarilor în cadrul Schemei de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19 din bugetul Ministerului Finanţelor Publice - Acţiuni generale către Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii - S.A. - IFN, a modelului Convenţiei privind implementarea Programului de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie - IMM INVEST ROMÂNIA, a modelului Convenţiei de garantare şi plată a granturilor, al contractului de garantare, al înscrisului, precum şi pentru stabilirea nivelului comisionului de risc şi al comisionului de administrare pentru anul 2020 EMITENT: Ministerul Finantelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 424 din 22 aprilie 2021
În temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor emite următorul ordin:art. iordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.886/2020 privind aprobarea mecanismului financiar de transfer al sumelor aferente granturilor cuvenite beneficiarilor în cadrul schemei de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii imm-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia covid-19 din bugetul ministerului finanţelor publice - acţiuni generale către fondul naţional de garantare a creditelor pentru Întreprinderile mici şi mijlocii - s.a. - ifn, a modelului convenţiei privind implementarea programului de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii şi ...
Monitorul Oficial 426 din 22 Aprilie 2021 (M. Of. 426/2021)
DECIZIA nr. 4 din 15 martie 2021 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 45 alin. (1) lit. a) şi art. 43 alin. (7) din Legea nr. 85/2014 coroborate cu prevederile art. 480 alin. (2) şi alin. (3) din Codul de procedură civilă EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 426 din 22 aprilie 2021
Dosar nr. 3.397/1/2020 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│marian budă │- preşedintele secţiei ...
Monitorul Oficial 413 din 20 Aprilie 2021 (M. Of. 413/2021)
LEGE nr. 90 din 19 aprilie 2021 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, în vederea transpunerii unor acte juridice ale Uniunii Europene în domeniul protecţiei mediului EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 413 din 20 aprilie 2021
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ila articolul 49 din legea nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei contigue şi al zonei economice exclusive ale româniei, republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 252 din 8 aprilie 2014, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:"(5) prin derogare de la dispoziţiile art. 137 alin. (2) din legea nr. 286/2009 privind codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul infracţiunii prevăzute în prezentul articol suma corespunzătoare unei zile-amendă pentru persoana juridică este cuprinsă între 500 lei şi 25.000 ...
Monitorul Oficial 397 din 15 Aprilie 2021 (M. Of. 397/2021)
DECIZIA nr. 882 din 15 decembrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 teza a doua din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 397 din 15 aprilie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 382 din 13 Aprilie 2021 (M. Of. 382/2021)
DECIZIA nr. 31 din 19 ianuarie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 339 din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 382 din 13 aprilie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina │- judecător ││tănăsescu │ ...
Monitorul Oficial 376 din 12 Aprilie 2021 (M. Of. 376/2021)
DECIZIA nr. 14 din 15 martie 2021 referitoare la interpretarea Deciziei nr. 36 din 4 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 376 din 12 aprilie 2021
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de dreptdosar nr. 3.360/1/2020 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│laura-mihaela │- preşedintele secţiei ││ivanovici │i civile ...
Monitorul Oficial 368 din 09 Aprilie 2021 (M. Of. 368/2021)
DECIZIA nr. 59 din 26 ianuarie 2021 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 368 din 9 aprilie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 312 din 29 Martie 2021 (M. Of. 312/2021)
NORME METODOLOGICE din 10 martie 2021 de aplicare unitară a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, precum şi pentru stabilirea formei şi conţinutului actelor de identitate, ale dovezii de reşedinţă şi ale cărţii de imobil EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 312 din 29 martie 2021
──────────aprobate prin hotĂrÂrea guvernului nr. 295 din 10 din martie 2021, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 312 din 29 martie 2021.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1prezentele norme metodologice reglementează modul de aplicare unitară a dispoziţiilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.art. 2activitatea de evidenţă a persoanelor reprezintă ansamblul operaţiunilor realizate pentru înregistrarea şi actualizarea datelor cu caracter personal ale cetăţenilor români, necesare în vederea cunoaşterii populaţiei, mişcării acesteia, comunicării de date şi informaţii autorităţilor şi instituţiilor publice, persoanelor fizice şi juridice ...
Monitorul Oficial 302 din 25 Martie 2021 (M. Of. 302/2021)
DECIZIA nr. 139 din 3 martie 2021 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii camerelor de comerţ din România nr. 335/2007 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 302 din 25 martie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 295 din 24 Martie 2021 (M. Of. 295/2021)
DECIZIA nr. 101 din 17 februarie 2021 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 295 din 24 martie 2021
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...