Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 76 din 4 mai 2000
Monitorul Oficial 1066 din 03 Noiembrie 2022 (M. Of. 1066/2022)
STATUT din 29 septembrie 2007 privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă EMITENT: Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1066 din 3 noiembrie 2022
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 3 din 29 septembrie 2007 (*republicată*), publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 1066 din 3 noiembrie 2022.──────────cap. idispoziţii generale, obiective şi atribuţiiart. 1uniunea naţională a practicienilor în insolvenţă din românia (unpir), denumită în continuare uniune, este persoană juridică de utilitate publică, autonomă şi fără scop lucrativ, din care fac parte practicienii în insolvenţă, în condiţiile stabilite de ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare o.u.g. art. 2(1) uniunea are patrimoniu propriu, autonomie de decizie şi funcţională şi competenţă de autoreglementare, ...
Monitorul Oficial 1061 din 02 Noiembrie 2022 (M. Of. 1061/2022)
DECIZIA nr. 19 din 3 octombrie 2022 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 262 alin. (4), prin raportare la prevederile art. 75 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1061 din 2 noiembrie 2022
Dosar nr. 1.276/1/2022 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│ │- pentru preşedintele ││rodica dorin │delegat al secţiei a ││ ...
Monitorul Oficial 1054 din 31 Octombrie 2022 (M. Of. 1054/2022)
LEGE nr. 288 din 31 octombrie 2022 pentru completarea art. 18^1 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1054 din 31 octombrie 2022
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.articol unicla articolul 18^1 din legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 200 din 9 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (5), cu următorul cuprins:"(5) din sumele alocate de la bugetul local pentru finanţarea activităţii sportive potrivit alin. (1), (2) şi (4), minimum 30% din cuantumul aprobat va fi direcţionat către susţinerea programelor sportive dedicate copiilor şi juniorilor."această lege a fost adoptată de parlamentul româniei, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din constituţia ...
LEGE nr. 286 din 31 octombrie 2022 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, precum şi pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 42/2019 privind stabilirea unor măsuri financiare pentru susţinerea desfăşurării Programului cultural naţional "Timişoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023" EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1054 din 31 octombrie 2022
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.articol unicse aprobă ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 83 din 16 iunie 2022 pentru modificarea şi completarea ordonanţei guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, precum şi pentru modificarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 42/2019 privind stabilirea unor măsuri financiare pentru susţinerea desfăşurării programului cultural naţional „timişoara - capitală europeană a culturii în anul 2023“, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 602 din 20 iunie 2022, cu următoarele modificări şi completări:1. la articolul i punctul 2, literele c), g), h) şi j) ale alineatului (2) al articolului 1 se ...
Monitorul Oficial 1048 din 28 Octombrie 2022 (M. Of. 1048/2022)
DECIZIA nr. 421 din 28 septembrie 2022 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind stabilirea unor măsuri în vederea finalizării procedurilor administrative de soluţionare a cererilor aflate pe rolul comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, şi a Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1048 din 28 octombrie 2022
┌─────────────────┬──────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│cristian deliorga│- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ...
Monitorul Oficial 1047 din 28 Octombrie 2022 (M. Of. 1047/2022)
DECIZIA nr. 432 din 5 octombrie 2022 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1047 din 28 octombrie 2022
┌─────────────────┬──────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│cristian deliorga│- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ...
Monitorul Oficial 1042 din 27 Octombrie 2022 (M. Of. 1042/2022)
DECIZIA nr. 47 din 19 septembrie 2022 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 158 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1042 din 27 octombrie 2022
Dosar nr. 1.003/1/2022 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela │Înaltei curţi de casaţie││elena bogasiu│şi justiţie - ││ │preşedintele completului│├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│valentina │- preşedintele delegat ││vrabie ...
Monitorul Oficial 1022 bis din 20 Octombrie 2022 (M. Of. 1022 bis/2022)
REGULAMENT din 13 octombrie 2022 de organizare şi funcţionare al Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1022 bis din 20 octombrie 2022
──────────aprobat prin ordinul nr. 3.194 din 13 octombrie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1.022 din 20 octombrie 2022.──────────cuprins:capitolul i - dispoziŢii generalecapitolul ii - obiectul de activitatecapitolul iii - conducerea spitaluluicapitolul iv - structura organizatoricĂ a spitaluluicapitolul v - activitĂŢile spitalului, structurilor funcŢionale Şi sectoarelor de activitatecapitolul vi - consilii Şi comisiicapitolul vii - circuitele funcŢionale, zone cu risc crescut, inclusiv cele cu risc epidemiologiccapitolul viii - finanŢarea spitaluluicapitolul ix - dispoziŢii finalecap. idispoziŢii generaleart. 1spitalul de psihiatrie poiana mare, judeţul dolj este organizat ca unitate sanitară de monospecialitate, cu paturi distribuite în sistem pavilionar, finanţată integral ...
Monitorul Oficial 1039 din 26 Octombrie 2022 (M. Of. 1039/2022)
DECIZIA nr. 48 din 19 septembrie 2022 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 1/2000 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1039 din 26 octombrie 2022
Dosar nr. 1.005/1/2022 ┌─────────────┬────────────────────────┐│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile - preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│ileana │- judecător la secţia i ││ruxandra │civilă ││tirică │ ...
Monitorul Oficial 963 din 03 Octombrie 2022 (M. Of. 963/2022)
DECIZIA nr. 349 din 26 mai 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 şi alin. (3) din Codul de procedură civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 963 din 3 octombrie 2022
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...