Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 540 din 25 noiembrie 2004

‹‹ Pagina 21 din 33

Monitorul Oficial 781 bis din 03 Noiembrie 2011 (M. Of. 781 bis/2011)

RAPORT din 3 noiembrie 2011 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2007-2009 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 781 bis din 3 noiembrie 2011

Cap. 1 1.1. consideraŢii generalepolitica de concurenţã are un rol vital în a face ca pieţele sã funcţioneze mai bine în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor.În cadrul acesteia, politica în domeniul ajutoarelor de stat este o parte integrantã, ajutoarele de stat reprezentând mãsuri selective de sprijin financiar public acordate unor întreprinderi, zone sau activitãţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate şi, respectiv, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici. chiar dacã sprijinul acordat întreprinderilor de cãtre autoritãţi este un interes public major, acesta poate ...

Monitorul Oficial 838 din 25 Noiembrie 2011 (M. Of. 838/2011)

DECIZIE nr. 1.284 din 29 septembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 lit. c), art. 3 si art. 4 alin. (1) lit. b) si alin. (2) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 25 noiembrie 2011

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorbenke karoly - magistrat-asistent-şefcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 ...

Monitorul Oficial 629 din 02 Septembrie 2011 (M. Of. 629/2011)

ORDONANTA DE URGENTA nr. 70 din 31 august 2011 privind masurile de protectie sociala in perioada sezonului rece EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 629 din 2 septembrie 2011

În baza asumãrii de cãtre românia a unor obligaţii în cadrul tratatului de aderare la uniunea europeanã, dar şi în cadrul unor acorduri cu organisme internaţionale, s-a stabilit eliminarea treptatã a compensãrilor acordate din bugetul de stat pentru producerea energiei termice, perioada de graţie avutã la dispoziţie fiind destinatã retehnologizãrilor şi modernizãrilor la unitãţile de producere a energiei termice.eliminarea compensãrilor de la bugetul de stat va conduce la o majorare a preţului energiei termice furnizate populaţiei şi deci la o cheltuialã mai mare din partea bugetelor familiilor.aceastã situaţie impune luarea unor mãsuri de protecţie a populaţiei vulnerabile într-un termen cât ...

Monitorul Oficial 586 din 18 August 2011 (M. Of. 586/2011)

ORDIN nr. 1.232 din 2 august 2011 privind aprobarea ghidurilor de practica medicala pentru specialitatea neonatologie EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 586 din 18 august 2011

Vãzând referatul de aprobare al direcţiei asistenţã medicalã şi politici publice de sãnãtate nr. cs.a. 7.499 din 30 iunie 2011,având în vedere:- art. 16 alin. (1) lit. g) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;- art. 7 lit. c) din anexa nr. 1a "regulament de organizare şi funcţionare al comisiilor de specialitate ale ministerului sãnãtãţii" la ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 326/2009 privind înfiinţarea comisiilor de specialitate ale ministerului sãnãtãţii şi a comisiei naţionale de transparenţã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi ...

Monitorul Oficial 505 din 15 Iulie 2011 (M. Of. 505/2011)

 CODUL CIVIL din 17 iulie 2009 (*republicat*) (LEGE nr. 287/2009) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL I nr. 505 din 15 iulie 2011

──────────*) republicată în temeiul art. 218 din legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 privind codul civil, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 409 din 10 iunie 2011.legea nr. 287/2009 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 511 din 24 iulie 2009, a fost modificată prin legea nr. 71/2011 şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 427 din 17 iunie 2011 şi în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 489 din 8 iulie 2011.──────────titlul preliminardespre legea civilă**)------------**) dispoziţiile de punere în aplicare a titlului preliminar ...

 LEGE nr. 287 din 17 iulie 2009*) (*republicată*) privind Codul civil EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 505 din 15 iulie 2011

──────────*) republicată în temeiul art. 218 din legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 privind codul civil, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 409 din 10 iunie 2011.legea nr. 287/2009 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 511 din 24 iulie 2009, a fost modificată prin legea nr. 71/2011 şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 427 din 17 iunie 2011 şi în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 489 din 8 iulie 2011.──────────titlul preliminardespre legea civilă**)------------**) dispoziţiile de punere în aplicare a titlului preliminar ...

Monitorul Oficial 508 din 18 Iulie 2011 (M. Of. 508/2011)

 REGULAMENT nr. 8 din 6 iulie 2011 privind instituţiile emitente de monedă electronică EMITENT: BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 508 din 18 iulie 2011

Având în vedere prevederile art. 17, ale art. 18 alin. (2), ale art. 22 alin. (1), ale art. 23, 28, ale art. 32 alin. (1), ale art. 40, 53, 54, 64 şi ale art. 65 alin. (1) din legea nr. 127/2011 privind activitatea de emitere de monedă electronică,în temeiul dispoziţiilor art. 107 alin. (1) din legea nr. 127/2011 şi ale art. 48 alin. (1) din legea nr. 312/2004 privind statutul băncii naţionale a româniei,banca naţională a româniei emite prezentul regulament.cap. i dispoziţii generalesecŢiuneaa 1domeniul de aplicare şi definiţiiart. 1 (1) prezentul regulament se aplică instituţiilor emitente de monedă electronică, persoane ...

Monitorul Oficial 457 din 30 Iunie 2011 (M. Of. 457/2011)

METODOLOGIE DE CALCUL din 29 iunie 2011 privind revizuirea pensiilor prevazute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 30 iunie 2011

Art. 1pensiile prevãzute la art. 1 lit. c)-h) din legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor şi care au fãcut obiectul recalculãrii potrivit prevederilor aceleiaşi legi se revizuiesc conform prezentei metodologii.art. 2revizuirea pensiilor prevãzute la art. 1 se realizeazã pe baza documentelor existente în dosarele de pensie, precum şi a celor depuse de beneficiari, prin stabilirea cuantumului aferent fiecãrei pensii, în funcţie de stagiile de cotizare şi punctajul mediu anual, determinate potrivit prezentei metodologii.art. 3(1) constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii, în sensul prezentei metodologii:a) vechimea în muncã recunoscutã pentru stabilirea pensiilor pânã la ...

ORDONANTA DE URGENTA nr. 59 din 29 iunie 2011 pentru stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor prevazute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 30 iunie 2011

În temeiul legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, s-a dispus recalcularea tuturor pensiilor speciale prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecãrei pensii, utilizându-se algoritmul de calcul prevãzut de legislaţia în domeniul asigurãrilor sociale, în scopul asigurãrii egalitãţii de tratament pentru toţi beneficiarii sistemului public de pensii,având în vedere exigenţele subliniate de puterea judecãtoreascã în cadrul controlului jurisdicţional exercitat cu ocazia aplicãrii legii nr. 119/2010,în vederea instituirii unor mãsuri legislative pe baza cãrora instituţiile implicate sã poatã realiza toate procedurile administrative necesare stabilirii drepturilor de pensie într-un mod obiectiv şi justificat,se impune instituirea unei etape ...

Monitorul Oficial 320 din 10 Mai 2011 (M. Of. 320/2011)

DECIZIE nr. 137 din 1 februarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 86 alin. (1) si (3) si ale art. 88 din Legea nr. 84/1998 privind marcile si indicatiile geografice, precum si ale pct. 17 lit. a) din anexa nr. 4 la Ordonanta Guvernului nr. 41/1998 privind taxele in domeniul protectiei proprietatii industriale si regimul de utilizare a acestora EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 10 mai 2011

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtormaria bratu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cãtãlina gliga.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. ...

‹‹ Pagina 21 din 33
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016