Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 361 din 13 decembrie 2005

‹‹ Pagina 10 din 46

Monitorul Oficial 1052 din 30 Decembrie 2019 (M. Of. 1052/2019)

 HOTĂRÂRE nr. 232 din 16 decembrie 2019 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1052 din 30 decembrie 2019

În temeiul art. 29 alin. (1) lit. a) din legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, colegiul de conducere al Înaltei curţi de casaţie şi justiţie adoptă prezenta hotărâre.art. iregulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei curţi de casaţie şi justiţie, republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.076 din 30 noiembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 2, alineatul (1^1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(1^1) În cadrul Înaltei curţi de casaţie şi justiţie funcţionează completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, completul ...

Monitorul Oficial 736 bis din 09 Septembrie 2019 (M. Of. 736 bis/2019)

 SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 28 august 2019 prevăzute în cadrul Programului naţional multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 736 bis din 9 septembrie 2019

──────────aprobată prin ordinul nr. 1.296 din 28 august 2019, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 736 din 9 septembrie 2019.──────────   procedura de implementare   a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul   programului naţional multianual pentru dezvoltarea   antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul   întreprinderilor mici şi mijlocii1. obiectivul programuluiobiectivul principal al schemei de minimis prevăzută în cadrul programului naţional multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii, denumit în continuare program, îl constituie stimularea şi sprijinirea demarării şi dezvoltării structurilor economice private înfiinţate de către femei, promovarea unui sistem de informare şi instruire care să faciliteze mobilitatea femeilor pe ...

Monitorul Oficial 765 din 20 Septembrie 2019 (M. Of. 765/2019)

 DECIZIA nr. 467 din 29 iulie 2019 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 765 din 20 septembrie 2019

┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...

Monitorul Oficial 631 bis din 30 Iulie 2019 (M. Of. 631 bis/2019)

 SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 22 iulie 2019 prevăzută în cadrul Programului naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 631 bis din 30 iulie 2019

──────────aprobată prin ordinul nr. 1.212 din 22 iulie 2019, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 631 din 30 iulie 2019.──────────1. obiectivul schemei de minimis1.1. programul naţional pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului, denumit în continuare program, este un program multianual de încurajare şi de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către ministerul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat (mmaca), prin direcţia de antreprenoriat şi programe pentru imm (dapimm) şi agenţiile pentru imm, atragere de investiţii şi promovarea exportului (aimmaipe), în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor ...

Monitorul Oficial 676 din 14 August 2019 (M. Of. 676/2019)

 ORDONANŢĂ nr. 12 din 12 august 2019 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2019 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 676 din 14 august 2019

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. i.1 din legea nr. 128/2019 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.cap. idispoziţii generaleart. 1bugetul de stat pe anul 2019, aprobat prin legea bugetului de stat pe anul 2019 nr. 50/2019, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 209 şi 209 bis din 15 martie 2019, se modifică şi se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.art. 2(1) influenţele asupra veniturilor bugetului de stat pe anul 2019, detaliate pe capitole şi subcapitole, sunt prevăzute în anexa nr. 1.(2) detalierea influenţelor asupra cheltuielilor bugetare pe ...

Monitorul Oficial 665 din 09 August 2019 (M. Of. 665/2019)

 DECIZIA nr. 361 din 23 mai 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 665 din 9 august 2019

┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător ...

Monitorul Oficial 563 din 09 Iulie 2019 (M. Of. 563/2019)

 LEGE nr. 127 din 8 iulie 2019 privind sistemul public de pensii EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 563 din 9 iulie 2019

──────────potrivit alineatului (2) al articolului 168, capitolul ii, titlul vi din legea nr. 360 din 29 noiembrie 2023, publicatĂ În monitorul oficial nr. 1089 din 4 decembrie 2023, legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, publicatĂ În monitorul oficial nr. 563 din 9 iulie 2019, cu modificĂrile Şi completĂrile ulterioare, se abrogĂ la data de 1 ianuarie 2024.────────────────────------------potrivit modificĂrii aduse de art. xlvi, capitolul ii din ordonanŢa de urgenŢĂ nr. 168 din 8 decembrie 2022, publicatĂ În monitorul oficial nr. 1186 din 9 decembrie 2022, asupra articolului 182, capitolul ii, titlul vii din legea nr. 127/2019, prezenta lege intrĂ ...

Monitorul Oficial 555 din 05 Iulie 2019 (M. Of. 555/2019)

 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 555 din 5 iulie 2019

Având în vedere angajamentele constante şi termenele asumate de românia în raport cu instituţiile uniunii europene, precum şi riscurile de suspendare a fondurilor aferente unor programe operaţionale ca urmare a neimplementării în termenele asumate în documentele strategice, inclusiv acordul de parteneriat încheiat cu comisia europeană, a unor măsuri de reformă a administraţiei publice, a căror reglementare nu mai poate fi amânată,ţinând cont de disfuncţionalităţile şi problemele semnalate în mod constant de către autorităţile administraţiei publice locale, ca urmare a neadaptării cadrului legal actual care reglementează organizarea şi funcţionarea acestor autorităţi la realităţile socioeconomice şi la complexitatea şi dinamica activităţilor aferente ...

Monitorul Oficial 186 bis din 08 Martie 2019 (M. Of. 186 bis/2019)

 CONTRACT DE SERVICII PUBLICE din 26 februarie 2019 încheiat cu Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. pentru anul 2019 EMITENT: Ministerul Transporturilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 186 bis din 8 martie 2019

──────────aprobat prin ordinul ministrului transportului nr. 562 din 26 februarie 2019, publicat în mon itorul oficial, partea i, nr. 186 din 8 martie 2019.──────────  contract de servicii publice de transport cu metroulprezentul contract de servicii publice al societăţii comerciale de transport cu metroul bucureşti "metrorex" - s.a. pentru anul 2019 se încheie între:(1) ministerul transporturilor, cu sediul în municipiul bucureşti, bd. dinicu golescu nr. 38, sectorul 1, reprezentat legal prin domnul alexandru răzvan cuc, ministrul transporturilor, pe de o parte, în calitate de autoritatea contractantă;şi(2) operatorul de transport public societatea comercială de transport cu metroul bucureşti "metrorex" - s.a., cu sediul ...

Monitorul Oficial 209 din 15 Martie 2019 (M. Of. 209/2019)