Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 309 din 13 noiembrie 2007
Monitorul Oficial 88 din 04 Februarie 2014 (M. Of. 88/2014)
NORME METODOLOGICE din 30 ianuarie 2014 privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice la 31 decembrie 2013 EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 88 din 4 februarie 2014
Cap. iprevederi generale1.1. autorităţile publice, ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale şi locale, instituţiile publice autonome şi instituţiile publice subordonate au obligaţia, potrivit legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să întocmească situaţii financiare trimestriale şi anuale.1.2. situaţiile financiare ale anului 2013 reprezintă documente oficiale de prezentare a situaţiei patrimoniului aflat în administrarea statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi a execuţiei bugetului de venituri şi cheltuieli la data de 31 decembrie 2013.1.3. situaţiile financiare anuale se compun din: bilanţ, contul de rezultat patrimonial, situaţia fluxurilor de trezorerie, situaţia modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii, ...
Monitorul Oficial 71 din 29 Ianuarie 2014 (M. Of. 71/2014)
DECIZIE nr. 3 din 15 ianuarie 2014 cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 şi pct. 5 şi art. II pct. 3 şi pct. 5 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 71 din 29 ianuarie 2014
I.1. cu adresa nr. 2/6721 din 12 decembrie 2013, secretarul general al camerei deputaţilor a trimis curţii constituţionale sesizarea formulată de 50 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al partidului democrat liberal, în conformitate cu prevederile art. 146 lit. a) din constituţie şi art. 15 din legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea curţii constituţionale, pentru exercitarea controlului de constituţionalitate asupra dispoziţiilor legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative.sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la curtea constituţională sub nr. 4745 din 12 decembrie 2013 şi constituie obiectul dosarului nr. 850a/2013.la sesizare a fost anexată, în copie, legea pentru modificarea şi ...
Monitorul Oficial 805 din 19 Decembrie 2013 (M. Of. 805/2013)
LEGE nr. 356 din 18 decembrie 2013 bugetului de stat pe anul 2014 EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 805 din 19 decembrie 2013
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2014 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii şi pe ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat, bugetele fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, creditelor externe, fondurilor externe nerambursabile şi activităţilor finanţate integral din venituri proprii.secŢiunea 1dispoziţii referitoare la bugetul de stat pe anul 2014art. 2(1) sinteza bugetului de stat, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, respectiv titluri, articole şi alineate, după caz, este prevăzută în anexa nr. 1.(2) bugetul de ...
Monitorul Oficial 672 din 01 Noiembrie 2013 (M. Of. 672/2013)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 99 din 30 octombrie 2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 672 din 1 noiembrie 2013
Având în vedere:- analiza execuţiei veniturilor bugetare derulată pe parcursul primelor 9 luni ale anului 2013;- reevaluarea principalilor indicatori macroeconomici estimaţi pentru anul 2013, ca urmare a prognozei de toamnă a comisiei europene;- asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;- asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului;- prevederile legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exerciţiului bugetar prin legi de rectificare,ţinând seama de faptul că nepromovarea prezentului act ...
Monitorul Oficial 620 din 04 Octombrie 2013 (M. Of. 620/2013)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 91 din 2 octombrie 2013 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 620 din 4 octombrie 2013
Având în vedere că actualul context economic impune luarea unor măsuri rapide pentru crearea premiselor legislative şi administrative care să conducă la creşterea eficienţei operatorilor economici, la creşterea siguranţei circuitului economic şi a atractivităţii investiţionale a pieţei româneşti, în condiţiile în care situaţia economică dificilă şi legislaţia actuală privind insolvenţa, concepută pro-debitor, au condus la deturnarea scopului procedurilor de insolvenţă, care au devenit un mod de protejare a debitorului şi nu o procedură de maximizare a gradului de valorificare a activelor şi a recuperării creanţelor de către creditori,constatându-se că actuala abordare legislativă nu a fost totuşi de natură a dezvolta ...
Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)
RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013
Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 515 din 14 August 2013 (M. Of. 515/2013)
LEGE nr. 255 din 19 iulie 2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 515 din 14 august 2013
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generalecap. iobiectul reglementăriiart. 1prezenta lege are ca obiect punerea în aplicare a legii nr. 135/2010 privind codul de procedură penală, prin reglementarea situaţiilor tranzitorii rezultând din intrarea sa în vigoare, precum şi prin punerea de acord a legislaţiei cu dispoziţiile acesteia.art. 2În cuprinsul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:a) codul de procedură penală - legea nr. 135/2010 privind codul de procedură penală, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege;b) codul de procedură penală din 1968 - ...
Monitorul Oficial 324 din 04 Iunie 2013 (M. Of. 324/2013)
DECIZIE nr. 170 din 19 martie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 lit. h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor, art. 196 lit. j) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum si ale art. 1, 2 si 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor prevazute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 324 din 4 iunie 2013
Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătoringrid alina tudora - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 ...
Monitorul Oficial 282 din 20 Mai 2013 (M. Of. 282/2013)
STRATEGIE NATIONALA ANTIDOPING din 30 aprilie 2013 pentru perioada 2013-2017 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 282 din 20 mai 2013
Cap. i introducereÎn conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin. (1) din legea nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, republicată, cu modificările ulterioare, agenţia naţională antidoping, denumită în continuare agenţia, elaborează şi supune spre aprobare guvernului strategia naţională antidoping. strategia naţională antidoping pentru perioada 2013-2017, denumită în continuare strategia, este elaborată în scopul concentrării/coordonării mai eficiente a activităţilor şi resurselor pentru următorii 5 ani, stabilind în acest sens obiectivele generale şi specifice pe direcţiile de acţiune asumate de toate instituţiile şi autorităţile implicate în reducerea amplorii fenomenului dopajului, precum şi în vederea prevenirii şi combaterii producerii şi traficului ...
HOTARARE nr. 221 din 30 aprilie 2013 privind aprobarea Strategiei nationale antidoping pentru perioada 2013-2017 si a Planului de actiune pentru implementarea acesteia EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 282 din 20 mai 2013
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 6 alin. (1) lit. a) din legea nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, republicată, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1 se aprobă strategia naţională antidoping pentru perioada 2013-2017, prevăzută în anexa nr. 1.art. 2 se aprobă planul de acţiune pentru implementarea strategiei naţionale antidoping pentru perioada 2013-2017, prevăzut în anexa nr. 2.art. 3 anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. prim-ministru victor-viorel ponta contrasemnează: --------------- secretarul general al guvernului,ion moraru preşedintele agenţiei naţionale anti-doping, graziela elena vâjialăviceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, daniel chiţoiu ministrul delegat pentru buget, liviu voineaministrul tineretului şi sportului, nicolae ...