Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 290 din 16 decembrie 2011
Monitorul Oficial 731 din 21 Septembrie 2016 (M. Of. 731/2016)
DECIZIE nr. 582 din 20 iulie 2016 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II pct. 1, pct. 5 şi pct. 15 din Legea pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 731 din 21 septembrie 2016
1. pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. ii pct. 1, pct. 5 şi pct. 15 din legea pentru completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării româniei la uniunea europeană, precum şi pentru modificarea şi completarea legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, obiecţie formulată de guvernul româniei, în temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din constituţie şi art. 15 din legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea curţii constituţionale.2. cu adresa nr. 5/4.348 din 1 iulie 2016, guvernul româniei, ...
Monitorul Oficial 709 din 13 Septembrie 2016 (M. Of. 709/2016)
DECIZIE nr. 390 din 14 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2014 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 709 din 13 septembrie 2016
Mona-maria pivniceru - preşedintepetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătoraugustin zegrean - judecătorsimina popescu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror Ştefania sofronea.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 10/2014 privind unele măsuri temporare în vederea ...
Monitorul Oficial 666 din 30 August 2016 (M. Of. 666/2016)
DECIZIE nr. 248 din 5 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, în ansamblul său, şi ale art. 10 şi art. 11 din acest act normativ, în special EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 666 din 30 august 2016
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorsimina popescu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror loredana veisa.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor legii nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru ...
Monitorul Oficial 643 din 22 August 2016 (M. Of. 643/2016)
DECIZIE nr. 247 din 5 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2), art. 10 şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 643 din 22 august 2016
Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror loredana veisa.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 10 şi art. 14 din legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării tratatului dintre românia şi bulgaria, semnat la craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în basarabia, ...
Monitorul Oficial 637 din 19 August 2016 (M. Of. 637/2016)
DECIZIE nr. 343 din 24 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2), art. 10 alin. (1)-(4), (6) şi (7) şi art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 637 din 19 august 2016
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorioana marilena chiorean - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu drăgănescu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ...
Monitorul Oficial 632 din 17 August 2016 (M. Of. 632/2016)
DECIZIE nr. 409 din 16 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2014 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 632 din 17 august 2016
Valer dorneanu - preşedintepetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătoraugustin zegrean - judecătormihaela ionescu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror Ştefania sofronea.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din ...
Monitorul Oficial 630 din 17 August 2016 (M. Of. 630/2016)
DECIZIE nr. 300 din 12 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2), art. 9 lit. a), art. 10 alin. (1), (4) şi (6) şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 17 august 2016
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorsimina popescu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror luminiţa nicolescu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) teza ultimă cu trimitere la art. 10 alin. (1) ...
Monitorul Oficial 627 din 16 August 2016 (M. Of. 627/2016)
ORDONANŢĂ nr. 14 din 10 august 2016 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2016 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 627 din 16 august 2016
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. i.1 din legea nr. 123/2016 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.cap. i dispoziţii generaleart. 1 bugetul de stat pe anul 2016, aprobat prin legea bugetului de stat pe anul 2016 nr. 339/2015, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 941 şi 941 bis din 19 decembrie 2015, se modifică şi se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.art. 2 (1) influenţele asupra veniturilor bugetului de stat pe anul 2016, detaliate pe capitole şi subcapitole, sunt prevăzute în anexa nr. 1.(2) detalierea influenţelor ...
Monitorul Oficial 622 din 12 August 2016 (M. Of. 622/2016)
DECIZIE nr. 347 din 24 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 şi art. 15 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 622 din 12 august 2016
Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu drăgănescu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 şi art. 15 din legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării tratatului dintre românia şi bulgaria, semnat la craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în basarabia, bucovina de ...
Monitorul Oficial 617 din 11 August 2016 (M. Of. 617/2016)
DECIZIE nr. 419 din 16 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1 din 14 aprilie 2014 EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 617 din 11 august 2016
Valer dorneanu - preşedintepetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătoraugustin zegrean - judecătormihaela ionescu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror iuliana nedelcu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. ...