Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 275 din 4 iulie 2006
Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)
RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013
Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 328 din 06 Iunie 2013 (M. Of. 328/2013)
DECIZIE nr. 172 din 28 martie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 73 alin. (2)-(5) si art. 77 alin. (2)-(4) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 6 iunie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu ...
Monitorul Oficial 235 din 24 Aprilie 2013 (M. Of. 235/2013)
RAPORT din 24 aprilie 2013 privind activitatile desfasurate de catre Departamentul de control al finantarii partidelor politice si a campaniilor electorale in anul 2012 EMITENT: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 235 din 24 aprilie 2013
Cuprins:cap. i. informaţii generalecap. ii. activitatea de control al finanţării activităţii partidelor politice din anul 2012cap. iii. activitatea de control al finanţării campaniilor electorale desfăşurate în anul 20123.1. alegerea autorităţilor administraţiei publice locale din data de 10 iunie 20123.2. referendumul naţional pentru demiterea preşedintelui româniei din data de 29 iulie 20123.3. alegerea membrilor în camera deputaţilor şi senat din data de 9 decembrie 2012cap. iv. soluţionarea petiţiilor în anul 2012cap. v. concluzii şi recomandărianexe*)--------*) anexele nr. 1-8 se publică în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 235 bis, care se poate achiziţiona de la centrul pentru relaţii cu publicul ...
Monitorul Oficial 209 din 12 Aprilie 2013 (M. Of. 209/2013)
DECIZIE nr. 136 din 7 martie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedura penala EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 209 din 12 aprilie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorafrodita laura tutunaru - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror marinela mincă.pe rol se află soluţionarea excepţiei ...
Monitorul Oficial 207 din 11 Aprilie 2013 (M. Of. 207/2013)
DECIZIE nr. 86 din 28 februarie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 149 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 1.897/2006 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 207 din 11 aprilie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskâs valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătoroana cristina puică - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public iuliana nedelcu.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ...
Monitorul Oficial 63 din 29 Ianuarie 2013 (M. Of. 63/2013)
NORME METODOLOGICE din 22 ianuarie 2013 privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice la 31 decembrie 2012 EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 63 din 29 ianuarie 2013
Cap. iprevederi generale1.1. autorităţile publice, ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale şi locale, instituţiile publice autonome şi instituţiile publice subordonate au obligaţia, potrivit legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să întocmească situaţii financiare trimestriale şi anuale.1.2. situaţiile financiare ale anului 2012 reprezintă documente oficiale de prezentare a situaţiei patrimoniului aflat în administrarea statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi a execuţiei bugetului de venituri şi cheltuieli la data de 31 decembrie 2012.1.3. situaţiile financiare anuale se compun din: bilanţ, contul de rezultat patrimonial, situaţia fluxurilor de trezorerie, situaţia modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii, ...
ORDIN nr. 71 din 22 ianuarie 2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind intocmirea si depunerea situatiilor financiare ale institutiilor publice la 31 decembrie 2012 EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 63 din 29 ianuarie 2013
În baza prevederilor art. 19 lit. d) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 80 alin. (2) şi art. 84 din legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 4 din legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,viceprim-ministrul, ministrul finanţelor publice, emite următorul ordin:art. 1se aprobă normele metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice la 31 decembrie ...
Monitorul Oficial 14 din 08 Ianuarie 2013 (M. Of. 14/2013)
DECIZIE nr. 926 din 13 noiembrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 25 alin. (8) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 8 ianuarie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătoroana cristina puică - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror marinela mincă.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. ...
Monitorul Oficial 882 din 22 Decembrie 2012 (M. Of. 882/2012)
DECIZIE nr. 1.016 din 29 noiembrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 52 alin. 2 din Codul de procedura penala EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 882 din 22 decembrie 2012
Petre lăzăroiu - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătortudorel toader - judecătoroana cristina puică - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror iuliana nedelcu.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 2 din codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ştefan riza în dosarul nr. 30.275.01/3/2009 al tribunalului bucureşti - secţia a ii-a penală şi care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 824d/2012.la ...
Monitorul Oficial 841 din 13 Decembrie 2012 (M. Of. 841/2012)
HOTARARE nr. 822 din 31 iulie 2012 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2012 pentru Societatea Comerciala "Sanevit 2003" - S.A. Arad, aflata sub autoritatea Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 841 din 13 decembrie 2012
Având în vedere prevederile art. 15 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 6 alin. (8) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2012 pentru societatea comercială "sanevit 2003" - s.a. ...