Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 227 din 7 iunie 2006
Monitorul Oficial 496 din 18 Iunie 2018 (M. Of. 496/2018)
NORME METODOLOGICE din 8 iunie 2018 de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2017 privind funcţia de control ex ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziţie publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 496 din 18 iunie 2018
──────────aprobate prin hotărârea guvernului nr. 419 din 8 iunie 2018, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 496 din 18 iunie 2018──────────cap. idomeniul de aplicare a controlului ex ante şi organizarea sa la nivelul agenţiei naţionale pentru achiziţii publiceart. 1(1) activitatea de control ex ante, prevăzută la art. 6 alin. (2) şi (3) din ordonanţa de urgenţă, se iniţiază odată cu emiterea deciziei de verificare şi înştiinţarea autorităţii contractante, conform art. 9 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă şi se finalizează la:a) data înştiinţării cu privire la încheierea contractului, anulării procedurii şi/sau încheierii actului adiţional pentru modificări ale contractului;b) ...
Monitorul Oficial 478 din 11 Iunie 2018 (M. Of. 478/2018)
REGULAMENT nr. 5 din 10 mai 2018 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 478 din 11 iunie 2018
În temeiul prevederilor art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a) şi d), art. 6 alin. (3) şi art. 7 alin. (2) şi art. 28 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 1 şi art. 151 din legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă,potrivit deliberărilor consiliului autorităţii de supraveghere financiară din şedinţa din data de 9.05.2018, autoritatea de supraveghere financiară emite următorul regulament:titlul idispoziţii generaleart. 1prezentul regulament stabileşte cadrul juridic aplicabil operaţiunilor de ...
Monitorul Oficial 475 din 08 Iunie 2018 (M. Of. 475/2018)
DECIZIA nr. 811 din 7 decembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1-5, art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1)-(3) şi (5)-(6), art. 8 alin. (1) şi (5), art. 10 şi 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 475 din 8 iunie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 459 din 04 Iunie 2018 (M. Of. 459/2018)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 45 din 24 mai 2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 459 din 4 iunie 2018
Având în vedere:- necesitatea adoptării unor măsuri urgente pentru perfecţionarea şi flexibilizarea sistemului achiziţiilor publice, în caz contrar existând riscul diminuării gradului de cheltuire a fondurilor alocate, inclusiv a fondurilor europene, consecinţa cea mai gravă în acest caz reprezentând-o amânarea/întârzierea implementării unor proiecte de investiţii majore, cu impact social şi economic la nivel naţional sau local;– perioada lungă pe care o presupune procedura parlamentară, precum şi faptul că legile pentru care se aduc modificările din prezenta ordonanţă de urgenţă au fost adoptate în procedură de urgenţă, iar în procesul de adoptare au fost introduse o serie de elemente ...
Monitorul Oficial 454 din 31 Mai 2018 (M. Of. 454/2018)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 44 din 24 mai 2018 privind unele măsuri referitoare la aplicarea unor dispoziţii şi prelungirea unui termen prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, precum şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 454 din 31 mai 2018
Luând în considerare:- întârzierile producătorilor şi distribuitorilor în pregătirea prototipurilor de aparate de marcat electronice fiscale cu jurnal electronic şi, implicit, întârzierile în depunerea acestora împreună cu documentaţia aferentă pentru avizare tehnică la institutul naţional de cercetare dezvoltare în informatică;– procesele de implementare a noilor aparate de marcat, ulterioare avizării tehnice a prototipurilor, respectiv autorizarea distribuitorilor, producţia noilor modele de aparate de marcat, aprovizionarea distribuitorilor, achiziţia aparatelor de marcat şi fiscalizarea acestora, care sunt consumatoare de timp şi care fac imposibilă punerea pe piaţă a aparatelor de marcat până la termenele prevăzute de lege pentru dotarea operatorilor economici;– ...
Monitorul Oficial 442 din 25 Mai 2018 (M. Of. 442/2018)
HOTĂRÂRE nr. 354 din 16 mai 2018 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 442 din 25 mai 2018
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicnormele metodologice de aplicare a legii nr. 227/2015 privind codul fiscal, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 1/2016, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 22 din 13 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:a. titlul ii - impozitul pe profit1. la punctul 5, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:"(3^1) În perioada aplicării prevederilor art. 25 alin. (3) lit. n) din codul fiscal, se au în vedere următoarele:a) sumele reprezentând reducerea sau anularea de ...
Monitorul Oficial 413 din 15 Mai 2018 (M. Of. 413/2018)
DECIZIA nr. 806 din 7 decembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), coroborat cu art. 8 alin. (5), art. 1 alin. (3), art. 2, art. 3, art. 4, art. 5 alin. (1)-(3), art. 7, art. 8, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi ale legii în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 413 din 15 mai 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 405 din 11 Mai 2018 (M. Of. 405/2018)
DECIZIA nr. 805 din 7 decembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1-6, art. 7 alin. (1)-(3), (5)-(6), art. 8 şi art. 10-11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 77/2016, în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 405 din 11 mai 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 373 din 02 Mai 2018 (M. Of. 373/2018)
DECIZIA nr. 62 din 13 februarie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 373 din 2 mai 2018
┌─────────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│daniel ...
Monitorul Oficial 369 din 27 Aprilie 2018 (M. Of. 369/2018)
RAPORT din 27 aprilie 2018 privind activitatea desfăşurată de către Departamentul de control al finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale în anul 2017 EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 369 din 27 aprilie 2018
Cap. iinformaţii generaleÎn temeiul legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare legea nr. 334/2006), al normelor metodologice de aplicare a legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 10/2016, cu modificările ulterioare, şi al regulamentului de organizare şi funcţionare a autorităţii electorale permanente, aprobat prin hotărârea birourilor permanente ale camerei deputaţilor şi senatului nr. 4/2016, autoritatea electorală permanentă, prin departamentul de control al finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale, exercită atribuţiile privind controlul finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale. ...