Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 213 din 5 iulie 2024
Monitorul Oficial 1089 din 31 Octombrie 2024 (M. Of. 1089/2024)
LEGE nr. 269 din 30 octombrie 2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1089 din 31 octombrie 2024
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ilegea nr. 286/2009 privind codul penal, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 182, după litera e) se introduce o nouă literă, lit. f), cu următorul cuprins:"f) obligarea la săvârşirea de fapte prevăzute de legea penală."2. la articolul 210, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:"(1^1) cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează determinarea la începerea sau continuarea practicării prostituţiei, dacă aceasta s-a realizat prin oricare dintre modalităţile prevăzute la alin. ...
Monitorul Oficial 1071 din 25 Octombrie 2024 (M. Of. 1071/2024)
DECIZIA nr. 48 din 7 octombrie 2024 referitoare la soluţionarea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, în condiţiile art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă, sau la îndreptarea hotărârii judecătoreşti prevăzută de art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1071 din 25 octombrie 2024
Dosar nr. 1.393/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...
Monitorul Oficial 1067 din 24 Octombrie 2024 (M. Of. 1067/2024)
DECIZIA nr. 97 din 5 martie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 pct. 3 şi ale art. 67 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1067 din 24 octombrie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 891 bis din 04 Septembrie 2024 (M. Of. 891 bis/2024)
PLAN DE MANAGEMENT din 13 august 2024 pentru ROSCI0310 Lacurile Fălticeni EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 891 bis din 4 septembrie 2024
──────────aprobat prin ordinul nr. 1.763 din 13 august 2024, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 891 din 4 septembrie 2024.──────────cuprins1. informaŢii generale1.1. descrierea sintetică a planului de management1.2. procesul de elaborare al planului de management1.3. descrierea ariei/ariilor naturale protejate vizate de planul de management1.3.1. ariile naturale protejate vizate de planul de management1.3.2. localizarea ariei naturale protejate vizate de planul de management1.3.3. limitele ariei naturale protejate vizate de planul de management1.3.4. zonarea internă a ariei naturale protejate2. mediul abiotic al ariei/ariilor naturale protejate2.1. geologie2.2. hidrografie2.3. pedologie2.4. clima2.5. elemente de interes conservativ, de tip abiotic3. mediul biotic al ariilor ...
Monitorul Oficial 1048 din 18 Octombrie 2024 (M. Of. 1048/2024)
ORDIN nr. 6.245 din 12 septembrie 2024 pentru modificarea şi completarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului investiţiilor şi proiectelor europene şi al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice nr. 2.129/1.410/2022 privind aprobarea Listelor de verificare a achiziţiilor publice aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă al României EMITENT: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1048 din 18 octombrie 2024
Ţinând cont de prevederile:- regulamentului (ue) 2021/241 al parlamentului european şi al consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a mecanismului de redresare şi rezilienţă, cu modificările şi completările ulterioare;– regulamentului (ue, euratom) 2018/1.046 al parlamentului european şi al consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al uniunii, de modificare a regulamentelor (ue) nr. 1.296/2013, (ue) nr. 1.301/2013, (ue) nr. 1.303/2013, (ue) nr. 1.304/2013, (ue) nr. 1.309/2013, (ue) nr. 1.316/2013, (ue) nr. 223/2014, (ue) nr. 283/2014 şi a deciziei nr. 541/2014/ue şi de abrogare a regulamentului (ue, euratom) nr. 966/2012, cu modificările şi completările ...
Monitorul Oficial 1030 din 15 Octombrie 2024 (M. Of. 1030/2024)
DECIZIA nr. 305 din 18 iunie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 549^1 alin. (3) din Codul de procedură penală, cu referire la sintagma "pot depune note scrise" EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1030 din 15 octombrie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina ...
Monitorul Oficial 1003 din 08 Octombrie 2024 (M. Of. 1003/2024)
HOTĂRÂREA nr. 2 din 5 octombrie 2024 privind contestarea înregistrării candidaturii doamnei Diana Iovanovici-Şoşoacă la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1003 din 8 octombrie 2024
┌───────────────┬───────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────┼───────────────────────┤│mihaela │- judecător ││ciochină │ │├───────────────┼───────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ ...
Monitorul Oficial 1000 din 07 Octombrie 2024 (M. Of. 1000/2024)
DECIZIA nr. 342 din 9 iulie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1.391 alin. (1) din Codul civil EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1000 din 7 octombrie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător ...
Monitorul Oficial 895 din 05 Septembrie 2024 (M. Of. 895/2024)
DECIZIA nr. 338 din 9 iulie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societăţi comerciale EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 895 din 5 septembrie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei │ ...
Monitorul Oficial 884 din 03 Septembrie 2024 (M. Of. 884/2024)
HOTĂRÂRE nr. 52 din 17 iulie 2024 privind modificarea şi completarea anexei nr. 6 la Hotărârea Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România nr. 1/2019 pentru aprobarea normelor privind competenţele profesionale, educaţia, formarea şi atestarea profesională ale psihologilor cu drept de liberă practică EMITENT: Colegiul Psihologilor din România PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 884 din 3 septembrie 2024
Având în vedere dispoziţiile legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea colegiului psihologilor din românia, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 51 din normele metodologice de aplicare a legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea colegiului psihologilor din românia, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 788/2005, cu completările ulterioare, comitetul director al colegiului psihologilor din românia hotărăşte:art. ianexa nr. 6 la hotărârea comitetului director al colegiului psihologilor din românia nr. 1/2019 pentru aprobarea normelor privind competenţele profesionale, educaţia, formarea şi atestarea profesională ale psihologilor cu ...