Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 200 din 20 iulie 2018
Monitorul Oficial 421 din 20 Mai 2020 (M. Of. 421/2020)
ORDIN nr. 577 din 4 mai 2020 privind modificarea şi completarea schemei de ajutor de minimis "Implementarea strategiilor de dezvoltare locală în comunităţile marginalizate din zona rurală şi/sau în oraşe cu o populaţie de până la 20.000 locuitori", aferentă Programului operaţional Capital uman 2014-2020, axa prioritară 5 "Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii", obiectivul specific 5.2, aprobată prin Ordinul ministrului delegat pentru fonduri europene nr. 7.136/2017 EMITENT: Ministerul Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 421 din 20 mai 2020
Având în vedere:- prevederile regulamentului (ue) nr. 1.303/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european, fondul de coeziune, fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european, fondul de coeziune şi fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului, publicat în jurnalul oficial al uniunii europene, seria l, nr. 347 ...
Monitorul Oficial 402 din 15 Mai 2020 (M. Of. 402/2020)
LEGE nr. 58 din 15 mai 2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 195/2018 privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 402 din 15 mai 2020
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.articol uniclegea nr. 195/2018 privind aprobarea programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 654 din 27 iulie 2018, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 3, litera l) se abrogă.2. la articolul 4, alineatul (1^1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(1^1) beneficiarii prevăzuţi la alin. (1) trebuie să se încadreze în categoria microîntreprinderilor sau întreprinderilor mici şi mijlocii, respectiv întreprinderi autonome, întreprinderi partenere ori întreprinderi legate, astfel cum sunt definite de legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi ...
Monitorul Oficial 375 din 11 Mai 2020 (M. Of. 375/2020)
HOTĂRÂRE nr. 365 din 7 mai 2020 privind aprobarea schemei "Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa", pentru perioada 2020-2022, precum şi a unor măsuri de aplicare a acesteia EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 375 din 11 mai 2020
Având în vedere prevederile regulamentului (ue) nr. 1.408/2013 al comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratatul privind funcţionarea uniunii europene ajutoarelor de minimis în sectorul agricol, modificat prin regulamentul (ue) nr. 2019/316 al comisiei din 21 februarie 2019,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta hotărâre stabileşte o schemă transparentă de ajutor de minimis având ca scop aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de porci de reproducţie din rasele bazna şi/sau mangaliţa, denumită în continuare schemă de ajutor de minimis, potrivit prevederilor regulamentului (ue) nr. 1.408/2013 al ...
Monitorul Oficial 234 bis din 23 Martie 2020 (M. Of. 234 bis/2020)
PLAN DE MANAGEMENT din 21 februarie 2020 al Parcului Naţional Piatra Craiului şi al Sitului Natura 2000 ROSCI0194 Piatra Craiului EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 234 bis din 23 martie 2020
──────────aprobat prin ordinul nr. 296 din 21 februarie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 234 din 23 martie 2020──────────cuprins1. introducere1.1. scurtă descriere a planului de management1.2. scurtă descriere a ariei naturale protejate1.3. cadrul legal referitor la aria naturală protejată şi la elaborarea planului de management1.3.1. baza legală a planului de management1.4. procesul de elaborare a planului de management1.5. istoricul revizuirilor şi modificărilor planului de management1.6. procedura de modificare şi actualizare a planului de management1.7. procedura de implementare a planului de management2. descrierea ariei naturale protejate2.1. informaţii generale2.1.1. localizarea ariei naturale protejate2.1.2. limitele ariei naturale protejate1. limitele exterioare ale ...
Monitorul Oficial 324 din 21 Aprilie 2020 (M. Of. 324/2020)
DECIZIA nr. 41 din 4 februarie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (2) fraza a doua şi alin. (5^1) şi (8) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 324 din 21 aprilie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 319 din 16 Aprilie 2020 (M. Of. 319/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 48 din 9 aprilie 2020 privind unele măsuri financiar-fiscale EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 319 din 16 aprilie 2020
Având în vedere evoluţia situaţiei epidemiologice naţionale şi internaţionale determinate de răspândirea epidemiei covid19, instituirea, pe întreg teritoriul ţării, a stării de urgenţă, pe o durată de 30 de zile, prin decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul româniei, şi existenţa premiselor pentru prelungirea stării de urgenţă pentru încă 30 de zile,luând în considerare necesitatea asigurării unor resurse suplimentare pentru finanţarea instituţiilor publice, în principal, în domeniul social şi medical, inclusiv în actualul context de susţinere a entităţilor implicate în combaterea efectelor epidemiei covid19, se impune reglementarea extinderii deducerii din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor şi a sponsorizărilor efectuate ...
Monitorul Oficial 266 din 31 Martie 2020 (M. Of. 266/2020)
DECIZIA nr. 724 din 5 noiembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 381 alin. (7) şi ale art. 383 alin. (4) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 266 din 31 martie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 258 din 30 Martie 2020 (M. Of. 258/2020)
DECIZIA nr. 5 din 13 februarie 2020 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării de principiu a următoarei chestiuni de drept: "În privinţa infracţiunii de tăiere ilegală de arbori prevăzute de art. 107 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, având ca obiect pomi de Crăciun, la calculul prejudiciului, conform art. 5 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora, se are în vedere volumul efectiv al materialului lemnos tăiat/sustras" EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 258 din 30 martie 2020
Dosar nr. 3.127/1/2019┌─────────┬────────────────────────────┐│ │- preşedintele secţiei ││daniel │penale a Înaltei curţi de ││grădinaru│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele completului │├─────────┼────────────────────────────┤│andrei │ ││claudiu │- judecător la secţia penală││rus │ ...
Monitorul Oficial 257 din 29 Martie 2020 (M. Of. 257/2020)
DECIZIA nr. 18 din 21 ianuarie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 257 din 29 martie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 247 din 25 Martie 2020 (M. Of. 247/2020)
DECIZIA nr. 20 din 17 februarie 2020 referitoare la interpretarea art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 247 din 25 martie 2020
Dosar nr. 2.460/1/2019┌─────────────┬────────────────────────┐│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile - preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│sorinela │- judecător la secţia i ││alina macavei│civilă │├─────────────┼────────────────────────┤│mihaela │- judecător la secţia i ││paraschiv │civilă ...