Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 195 din 19 iunie 2024
Monitorul Oficial 591 din 25 Iunie 2024 (M. Of. 591/2024)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 71 din 21 iunie 2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de prevenire şi combatere a publicităţii şi a tehnicilor agresive de comunicare practicate de entităţile care nu sunt înscrise în Registrul Autorităţii de Supraveghere Financiară EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 591 din 25 iunie 2024
Având în vedere necesitatea sprijinirii strategiei autorităţii de supraveghere financiară în ceea ce priveşte procesul de actualizare continuă şi cu celeritate a legislaţiei pieţei de capital, în vederea adaptării acesteia la legislaţia europeană aflată la rândul ei într-o continuă dinamică şi la evoluţiile şi cerinţele unei pieţe de capital în continuă creştere şi transformare, precum şi a îndeplinirii rolului său de factor contributiv la dezvoltarea acestei pieţe, este necesară adoptarea cu celeritate de măsuri legislative referitoare în principal la:a) revizuirea cu celeritate a cadrului legal primar aplicabil în domeniul organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare (o.p.c.v.m.), fondurilor de investiţii ...
Monitorul Oficial 588 din 25 Iunie 2024 (M. Of. 588/2024)
ORDIN nr. 1.195/C din 27 mai 2024 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Ministerului Justiţiei, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.973/C/2022 EMITENT: Ministerul Justiţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 588 din 25 iunie 2024
În temeiul dispoziţiilor art. 9 alin. (1), art. 10 alin. (1), art. 12 alin. (3) şi (4), art. 13 alin. (2) şi (4), art. 17 alin. (6) şi (8) şi ale art. 33 din legea nr. 361/2022 privind protecţia avertizorilor în interes public, cu modificările ulterioare,având în vedere dispoziţiile art. 13 şi ale art. 23 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul justiţiei emite următorul ordin:art. iregulamentul de organizare şi funcţionare a ministerului justiţiei, aprobat prin ordinul ministrului justiţiei nr. 1.973/c/2022, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 496 din 19 mai 2022, se ...
Monitorul Oficial 585 din 25 Iunie 2024 (M. Of. 585/2024)
DECIZIA nr. 30 din 3 iunie 2024 referitoare la dezlegarea unor chestiuni de drept EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 585 din 25 iunie 2024
Dosar nr. 400/1/2024 ┌──────────┬───────────────────────────┐│eleni │- preşedintele secţiei ││cristina │penale a Înaltei curţi de ││marcu │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele completului │├──────────┼───────────────────────────┤│lia │- judecător la secţia ││savonea │penală │├──────────┼───────────────────────────┤│rodica │- judecător ...
Monitorul Oficial 577 din 20 Iunie 2024 (M. Of. 577/2024)
LEGE nr. 195 din 19 iunie 2024 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 17/2024 pentru completarea art. 6 din Legea nr. 202/2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 577 din 20 iunie 2024
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.articol unicse aprobă ordonanţa guvernului nr. 17 din 31 ianuarie 2024 pentru completarea art. 6 din legea nr. 202/2006 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale pentru ocuparea forţei de muncă, adoptată în temeiul art. 1 pct. iii şi pct. ix.2 din legea nr. 413/2023 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe şi publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 91 din 31 ianuarie 2024.această lege a fost adoptată de parlamentul româniei, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din constituţia româniei, republicată.p. preŞedintele camerei deputaŢilor,alfred-robert simonispreŞedintele senatului nicolae-ionel ciucĂbucureşti, 19 iunie 2024.nr. 195.-----
Monitorul Oficial 575 din 20 Iunie 2024 (M. Of. 575/2024)
DECIZIA nr. 720 din 12 decembrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. (5) coroborate cu cele ale alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în redactarea anterioară modificării şi completării prin Legea nr. 152/2019 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 81/2000 privind inspecţia tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 575 din 20 iunie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 510 din 31 Mai 2024 (M. Of. 510/2024)
DECIZIA nr. 726 din 13 decembrie 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 23/2020 privind regimul juridic al Cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, care fac parte din Lista patrimoniului mondial UNESCO şi unele măsuri pentru protejarea acestora EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 510 din 31 mai 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 493 din 28 Mai 2024 (M. Of. 493/2024)
DECIZIA nr. 605 din 21 noiembrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (1^1) şi (3) şi ale art. 27 alin. (2^3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 493 din 28 mai 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 437 din 13 Mai 2024 (M. Of. 437/2024)
DECIZIA nr. 636 din 21 noiembrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 338 alin. (1) teza întâi din Codul penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 437 din 13 mai 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 381 din 24 Aprilie 2024 (M. Of. 381/2024)
DECIZIA nr. 150 din 20 martie 2024 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru completarea art. 24^1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 381 din 24 aprilie 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 375 din 22 Aprilie 2024 (M. Of. 375/2024)
DECIZIA nr. 674 din 28 noiembrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 96 alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 375 din 22 aprilie 2024