Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 151 din 24 mai 2024
Monitorul Oficial 490 din 28 Mai 2024 (M. Of. 490/2024)
HOTĂRÂRE nr. 549 din 23 mai 2024 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2024 al Regiei Autonome "Autoritatea Aeronautică Civilă Română", aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 490 din 28 mai 2024
Având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2024 nr. 421/2023,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2024 al regiei autonome „autoritatea aeronautică civilă română“, aflată sub autoritatea ministerului transporturilor şi infrastructurii, ...
HOTĂRÂRE nr. 548 din 23 mai 2024 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2024 al Societăţii Naţionale "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 490 din 28 mai 2024
Având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2024 nr. 421/2023,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2024 al societăţii naţionale „aeroportul internaţional timişoara - traian vuia“ - s.a., aflată sub autoritatea ...
HOTĂRÂRE nr. 547 din 23 mai 2024 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2024 al Companiei Naţionale "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Giurgiu, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 490 din 28 mai 2024
Având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2024 nr. 421/2023,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2024 al companiei naţionale „administraţia porturilor dunării fluviale“ - s.a. giurgiu, aflată sub autoritatea ministerului ...
HOTĂRÂRE nr. 545 din 23 mai 2024 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2024 al Companiei Naţionale "Imprimeria Naţională" - S.A., companie aflată sub autoritatea Ministerului Finanţelor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 490 din 28 mai 2024
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2024 al companiei naţionale „imprimeria naţională“ - s.a., companie aflată sub autoritatea ministerului finanţelor, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.prim-ministruion-marcel ciolacucontrasemnează:viceprim-ministru,marian neacşuministrul finanţelor,marcel-ioan ...
Monitorul Oficial 486 din 27 Mai 2024 (M. Of. 486/2024)
HOTĂRÂRE nr. 559 din 23 mai 2024 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2024 al Societăţii "Telecomunicaţii C.F.R." - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 486 din 27 mai 2024
Având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2024 nr. 421/2023, precum şi a ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 31/2024 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă ...
Monitorul Oficial 470 din 21 Mai 2024 (M. Of. 470/2024)
ORDIN nr. 809 din 28 februarie 2024 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2024 pentru Societatea Uzina Mecanică Sadu - S.A. - filiala Companiei Naţionale ROMARM - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului EMITENT: Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 470 din 21 mai 2024
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 10 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 864/2023 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, antreprenoriatului şi turismului, ale art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 18 alin. (3) din ...
Monitorul Oficial 468 din 21 Mai 2024 (M. Of. 468/2024)
ORDIN nr. 818 din 29 februarie 2024 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2024 pentru Societatea Arsenal Reşiţa - S.A. - filiala Companiei Naţionale ROMARM - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului EMITENT: Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 468 din 21 mai 2024
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 10 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 864/2023 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, antreprenoriatului şi turismului, ale art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 18 alin. (3) din ...
ORDIN nr. 813 din 28 februarie 2024 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2024 pentru Societatea Uzina Mecanică Bucureşti - S.A. - filiala Companiei Naţionale ROMARM - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului EMITENT: Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 468 din 21 mai 2024
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 10 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 864/2023 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, antreprenoriatului şi turismului, ale art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 18 alin. (3) din ...
ORDIN nr. 810 din 28 februarie 2024 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2024 pentru Societatea Metrom - S.A. - filiala Companiei Naţionale ROMARM - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului EMITENT: Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 468 din 21 mai 2024
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 10 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 864/2023 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, antreprenoriatului şi turismului, ale art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 18 alin. (3) din ...
DECIZIA nr. 9 din 30 ianuarie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, precum şi ale art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 468 din 21 mai 2024
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina │- ...