Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 150 din 12 iulie 2016
Monitorul Oficial 720 din 18 Iulie 2022 (M. Of. 720/2022)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 113 din 15 iulie 2022 privind unele măsuri necesare în vederea implementării Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, decontarea unor cheltuieli privind sprijinirea refugiaţilor din Ucraina, precum şi acordarea de granturi din fonduri externe nerambursabile pentru investiţii destinate retehnologizării IMM-urilor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 720 din 18 iulie 2022
Având în vedere că în prezent, prin intermediul programului operaţional ajutorarea persoanelor defavorizate 2014-2020, finanţat din fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, denumit în continuare fead, sunt stabilite ca principale categorii de beneficiari persoanele care beneficiază de sprijin material, mamele cele mai dezavantajate din punct de vedere socioeconomic care au născut începând cu anul 2022,ţinând cont de faptul că în această perioadă generată de pandemia de covid-19 una dintre cele mai afectate categorii de persoane este cea a mamelor care au născut începând cu anul 2022, cu drept la un venit minim garantat, care fac parte din ...
Monitorul Oficial 717 din 18 Iulie 2022 (M. Of. 717/2022)
REGULAMENTUL nr. 2 din 9 ianuarie 2012 privind organizarea şi funcţionarea la Banca Naţională a României a Centralei Riscului de Credit EMITENT: Banca Nationala a Romaniei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 717 din 18 iulie 2022
*) republicat în temeiul art. iv din regulamentul băncii naţionale a româniei nr. 7/2022 pentru modificarea şi completarea regulamentului băncii naţionale a româniei nr. 2/2012 privind organizarea şi funcţionarea la banca naţională a româniei a centralei riscului de credit, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 390 din 21 aprilie 2022, dându-se textelor o nouă numerotare.regulamentul băncii naţionale a româniei nr. 2/2012 privind organizarea şi funcţionarea la banca naţională a româniei a centralei riscului de credit a fost publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 49 şi 49 bis din 20 ianuarie 2012 şi ulterior a mai fost modificat ...
Monitorul Oficial 716 din 15 Iulie 2022 (M. Of. 716/2022)
ORDONANŢĂ nr. 16 din 15 iulie 2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 716 din 15 iulie 2022
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. i.5 şi 8 din legea nr. 186/2022 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.art. ilegea nr. 227/2015 privind codul fiscal, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 22, alineatele (1) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(1) profitul investit în echipamente tehnologice, active utilizate în activitatea de producţie şi procesare, activele reprezentând retehnologizare, calculatoare electronice şi echipamente periferice, maşini şi aparate de ...
Monitorul Oficial 713 din 15 Iulie 2022 (M. Of. 713/2022)
LEGE nr. 256 din 12 noiembrie 2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore şi onshore de adâncime EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 713 din 15 iulie 2022
*) republicată în temeiul art. iii din legea nr. 157/2022 pentru modificarea şi completarea legii nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 516 din 25 mai 2022, dându-se textelor o nouă numerotare. legea nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore şi onshore de adâncime a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 964 din 14 noiembrie 2018, iar ulterior a mai fost modificată ...
Monitorul Oficial 710 din 14 Iulie 2022 (M. Of. 710/2022)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 109 din 13 iulie 2022 privind unele măsuri pentru proiectele de infrastructură de apă şi apă uzată finanţate din fonduri europene şi pentru modificarea unor acte normative EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 710 din 14 iulie 2022
Ţinând cont de faptul că proiectele de infrastructură în domeniul apei şi al apei uzate sunt investiţii publice de importanţă strategică pentru românia care asigură creşterea calităţii vieţii şi a standardelor de locuire ale populaţiei,luând în considerare faptul că proiectele în pregătire au prevăzută finanţarea pentru perioada de programare 2021-2027, iar până la acest moment acordul de parteneriat nu este încă aprobat de comisia europeană şi nici programul operaţional dezvoltare durabilă în cadrul căruia sunt alocate fonduri externe nerambursabile pentru finanţarea acestora nu este încă aprobat, în acest context se impune reglementarea unor măsuri tranzitorii care să permită derularea fără ...
Monitorul Oficial 681 din 07 Iulie 2022 (M. Of. 681/2022)
LEGE nr. 198 din 6 iulie 2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice şi pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării reţelelor de comunicaţii electronice EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 681 din 7 iulie 2022
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta lege are ca obiect:a) asigurarea transpunerii în legislaţia naţională a directivei (ue) 2018/1.972 a parlamentului european şi a consiliului din 11 decembrie 2018 de instituire a codului european al comunicaţiilor electronice (reformare), publicată în jurnalul oficial al uniunii europene, seria l, nr. 321 din 17 decembrie 2018;b) stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării reţelelor de comunicaţii electronice;c) stabilirea unor măsuri de facilitare a supravegherii pieţei echipamentelor radio şi aparatelor;d) stabilirea cadrului de comunicare a documentelor prin intermediul serviciului „my ancom“.cap. iidispoziţii pentru asigurarea transpunerii codului european al comunicaţiilor electroniceart. 2ordonanţa ...
Monitorul Oficial 678 din 07 Iulie 2022 (M. Of. 678/2022)
DECIZIA nr. 39 din 9 iunie 2022 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prelabile, în baza art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 475 din Codul de procedură penală EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 678 din 7 iulie 2022
Dosar nr. 854/1/2022completul compus din:┌─────────┬────────────────────────────┐│ │- preşedintele secţiei ││daniel │penale a Înaltei curţi de ││grădinaru│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele completului │├─────────┼────────────────────────────┤│maricela │- judecător la secţia penală││cobzariu │ │├─────────┼────────────────────────────┤│adina │ ...
Monitorul Oficial 673 din 06 Iulie 2022 (M. Of. 673/2022)
DECIZIA nr. 30 din 25 mai 2022 referitoare la interpretarea art. 89 alin. (1) din Codul penal EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 673 din 6 iulie 2022
Dosar nr. 664/1/2022completul compus din: ┌────────────┬─────────────────────────┐│ │- preşedintele secţiei ││daniel │penale a Înaltei curţi de││grădinaru │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele completului │├────────────┼─────────────────────────┤│elena barbu │- judecător la secţia ││ │penală │├────────────┼─────────────────────────┤│anca ...
Monitorul Oficial 654 din 30 Iunie 2022 (M. Of. 654/2022)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 102 din 29 iunie 2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 654 din 30 iunie 2022
Având în vedere că, în calitatea sa de stat membru cu drepturi depline, româniei îi revine sarcina de a transpune şi implementa directivele adoptate la nivelul uniunii europene,luând în considerare faptul că românia are obligaţia transpunerii corecte şi complete a directivei 2014/107/ue a consiliului din 9 decembrie 2014 de modificare a directivei 2011/16/ue în ceea ce priveşte schimbul automat obligatoriu de informaţii în domeniul fiscal, publicată în jurnalul oficial al uniunii europene, seria l, nr. 359 din 16 decembrie 2014, având totodată obligaţia de a comunica comisiei europene textul acestor măsuri,având în vedere că termenul de transpunere s-a împlinit la ...
Monitorul Oficial 647 din 29 Iunie 2022 (M. Of. 647/2022)
DECIZIA nr. 147 din 17 martie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 167 alin. (4) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 647 din 29 iunie 2022
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...