Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 138 din 5 iulie 2011

‹‹ Pagina 68 din 87

Monitorul Oficial 365 din 30 Mai 2012 (M. Of. 365/2012)

 LEGE nr. 76 din 24 mai 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 365 din 30 mai 2012

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generaleart. 1prezenta lege cuprinde dispoziţiile pentru punerea în aplicare a legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă, denumită în continuare codul de procedură civilă, având ca principal obiect punerea de acord a legislaţiei procesual civile existente cu prevederile acestuia, precum şi soluţionarea conflictului de legi rezultând din intrarea în vigoare a codului de procedură civilă.art. 2ori de câte ori legi speciale sau complementare codului de procedură civilă fac trimitere la "codicele de procedură civilă" (sau "codul de procedură civilă"), denumit în continuare codul de procedură civilă din 1865, sau la dispoziţii abrogate, modificate ori ...

Monitorul Oficial 342 din 21 Mai 2012 (M. Of. 342/2012)

DECIZIE nr. 273 din 22 martie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 342 din 21 mai 2012

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorioniţa cochinţu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cãtãlina gliga.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (3) teza a doua din legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicatã ...

Monitorul Oficial 315 din 11 Mai 2012 (M. Of. 315/2012)

DECIZIE nr. 259 din 20 martie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, in ansamblul sau, si, in special, ale art. 1 alin. (1) si art. 16 din aceeasi lege EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 315 din 11 mai 2012

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorbenke karoly - magistrat-asistent-şefcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cãtãlina gliga.pe rol se aflã soluţionarea ...

Monitorul Oficial 281 din 27 Aprilie 2012 (M. Of. 281/2012)

DECIZIE nr. 238 din 15 martie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 din Codul de procedura civila, astfel cum au fost modificate prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedura civila EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 281 din 27 aprilie 2012

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtordoina suliman- magistrat - asistent-şefcu participarea reprezentantului ministerului public, ...

Monitorul Oficial 278 din 26 Aprilie 2012 (M. Of. 278/2012)

HOTARARE din 15 martie 2011 in Cauza Begu impotriva Romaniei - definitiva la 15 iunie 2011 EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 26 aprilie 2012

(cererea nr. 20448/02)hotãrârea devine definitivã în condiţiile prevãzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificãri de formã.În cauza begu împotriva româniei,curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), reunitã într-o camerã compusã din: josep casadevall, preşedinte, corneliu bîrsan, egbert myjer, jan sikuta, ineta ziemele, nona tsotsoria, kristina pardalos, judecãtori, şi santiago quesada, grefier de secţie,dupã ce a deliberat în camera de consiliu, la 8 februarie 2011,pronunţã prezenta hotãrâre, adoptatã la aceeaşi datã:   procedura1. la originea cauzei se aflã cererea nr. 20.448/02 îndreptatã împotriva româniei, prin care un resortisant al acestui stat, ion begu (reclamantul), a sesizat curtea ...

Monitorul Oficial 251 din 13 Aprilie 2012 (M. Of. 251/2012)

Monitorul Oficial 202 din 27 Martie 2012 (M. Of. 202/2012)

 HOTĂRÂRE nr. 215 din 20 martie 2012 privind aprobarea Strategiei naţionale anticorupţie pe perioada 2012-2015, a Inventarului măsurilor preventive anticorupţie şi a indicatorilor de evaluare, precum şi a Planului naţional de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale anticorupţie 2012-2015 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 202 din 27 martie 2012

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă strategia naţională anticorupţie pe perioada 2012-2015, prevăzută în anexa nr. 1.art. 2se aprobă inventarul măsurilor preventive anticorupţie şi indicatorii de evaluare, prevăzuţi în anexa nr. 2.art. 3se aprobă planul naţional de acţiune pentru implementarea strategiei naţionale anticorupţie pe perioada 2012-2015, prevăzut în anexa nr. 3.art. 4anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.prim-ministrumihai-rĂzvan ungureanucontrasemnează:ministrul justiţiei,cătălin marian predoiuministrul administraţiei şi internelor,gabriel bercaministrul comunicaţiilorşi societăţii informaţionale,răzvan mustea-Şerbanministrul economiei,comerţului şi mediului de afaceri,lucian nicolae bodesecretarul general al guvernului,dezsi attilaministrul apărării naţionale,gabriel opreaministrul afacerilor externe,cristian diaconescuministrul afacerilor europene,leonard orbanministrul ...

Monitorul Oficial 158 din 09 Martie 2012 (M. Of. 158/2012)

DECIZIE nr. 65 din 31 ianuarie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 158 alin. 3 din Codul de procedura civila EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 158 din 9 martie 2012

Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecãtoraspazia cojocaru - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorcristina teodora pop - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ...

Monitorul Oficial 138 din 29 Februarie 2012 (M. Of. 138/2012)

DECIZIE nr. 1.625 din 20 decembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedura penala EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 138 din 29 februarie 2012

Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecãtoraspazia cojocaru - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorcristina teodora pop - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror marinela mincã.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ...

Monitorul Oficial 135 din 27 Februarie 2012 (M. Of. 135/2012)

DECIZIE nr. 14 din 14 februarie 2012 privind publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a Hotararii arbitrale nr. 1 din data de 9 februarie 2012 avand drept obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind lista aparatelor pentru care se datoreaza remuneratia compensatorie pentru copia privata si cuantumul acesteia EMITENT: OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 135 din 27 februarie 2012

Având în vedere dispoziţiile art. 131^2 alin. (8) şi art. 138 alin. (1) lit. a) din legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în baza prevederilor art. 6 alin. (1) şi art. 7 din hotãrârea guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotãrile necesare îndeplinirii atribuţiilor oficiului român pentru drepturile de autor, cu modificãrile ulterioare,directorul general al oficiului român pentru drepturile de autor emite urmãtoarea decizie:art. 1se publicã în monitorul oficial al româniei, partea i, hotãrârea arbitralã nr. 1 din data de 9 februarie 2012 având drept obiect stabilirea formei finale ...

‹‹ Pagina 68 din 87
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016