Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 133 din 19 martie 2002
Monitorul Oficial 1938 din 30 Iulie 2018 (M. Of. 1938/2018)
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Astfel cum a fost modificat prin: jurnalul oficialregulamentul (ue, euratom) 2022/2434 al parlamentului european Şi al consiliului din 6 decembrie 2022 l 319 1 13.12.2022 partea iregulamentul financiartitlul iobiect, definiŢii Şi principii generaleart. 1obiectprezentul regulament stabileşte normele privind întocmirea şi execuţia bugetului general al uniunii europene şi al comunităţii europene a energiei atomice (denumit în continuare „bugetul”), precum şi privind prezentarea şi auditarea conturilor acestora.art. 2definiţiiÎn sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:1. „solicitant” înseamnă o persoană fizică sau o entitate cu sau fără personalitate juridică care a depus o cerere în cadrul unei proceduri de atribuire de granturi sau al unui concurs ...
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Parlamentul european Şi consiliul uniunii europene,având în vedere tratatul privind funcţionarea uniunii europene, în special articolul 46 litera (d), articolul 149, articolul 153 alineatul (2) litera (a), articolele 164, 172, 175, 177 şi 178, articolul 189 alineatul (2), articolul 212 alineatul (2), articolul 322 alineatul (1) şi articolul 349, coroborat cu tratatul de instituire a comunităţii europene a energiei atomice, în special articolul 106a,având în vedere propunerea comisiei europene,după transmiterea proiectului de act legislativ parlamentelor naţionale,având în vedere avizul curţii de conturi (1),având în vedere avizul comitetului economic şi social european (2),având în vedere avizul comitetului regiunilor (3),hotărând în conformitate cu procedura ...
Monitorul Oficial 583 bis din 10 Iulie 2018 (M. Of. 583 bis/2018)
PLANUL NAŢIONAL din 28 iunie 2018 de acţiune pentru specia Canis lupus EMITENT: Ministerul Mediului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 583 bis din 10 iulie 2018
──────────aprobat de ordinul nr. 626/2018 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 583 din 10 iulie 2018.──────────cuprinscontext1. elaborarea planului naţional de acţiune2. prevederi legislative naţionale şi internaţionale în domeniul gestionării lupului2.1. cadrul de reglementare naţional2.2. directiva habitate2.3. convenţia de la washington2.4. convenţia de la berna 2.5. convenţia pentru diversitate biologică 2.6. iniţiativa europeană pentru carnivore mari2.7. planul european de acţiune pentru conservarea lupilor3. obiectivele planului de management4. starea de conservare a lupilor4.1. definirea statutului favorabil pentru specia lup4.2. situaţia din românia şi măsuri recente de conservare implementate4.3. situaţia din europa5. descrierea speciei, populaţia şi habitatul acesteia5.1. clasificare taxonomică şi ...
Monitorul Oficial 656 bis din 27 Iulie 2018 (M. Of. 656 bis/2018)
NORME din 19 iulie 2018 privind revizuirea calităţii activităţii de audit financiar, altul decât cel statutar, şi a altor activităţi desfăşurate de auditorii financiari EMITENT: Camera Auditorilor Financiari din România PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 656 bis din 27 iulie 2018
──────────aprobate prin hotărârea nr. 60 din 19 iulie 2018, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 656 din 27 iulie 2018────────── cap. idispoziţii generaleart. 1prezentele norme stabilesc condiţiile şi procedurile de efectuare a revizuirilor pentru asigurarea calităţii auditului financiar, altul decât cel statutar, şi a altor activităţi de către camera auditorilor financiari din românia ("camera" sau "cafr"), reglementând organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurare a calităţii activităţii de audit financiar, altul decât cel statutar, şi a altor activităţi desfăşurate de auditorii financiari, membri ai cafr.art. 2(1) toţi auditorii financiari, membri ai camerei, fac obiectul unui ...
Monitorul Oficial 657 din 29 Iulie 2018 (M. Of. 657/2018)
DECIZIA nr. 172 din 29 martie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 657 din 29 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- ...
Monitorul Oficial 644 din 24 Iulie 2018 (M. Of. 644/2018)
DECIZIA nr. 275 din 24 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. (5) teza finală şi art. 68 alin. (7) din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 644 din 24 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 553 din 03 Iulie 2018 (M. Of. 553/2018)
DECIZIA nr. 617 din 10 octombrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 2, art. 3, art. 4, art. 5, art. 6, art. 7, art. 8, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 553 din 3 iulie 2018
┌──────────────────┬───────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├──────────────────┼───────────────────┤│marian enache │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├──────────────────┼───────────────────┤│daniel marius │- judecător ...
Monitorul Oficial 554 din 03 Iulie 2018 (M. Of. 554/2018)
DECIZIA nr. 619 din 10 octombrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 3, art. 4, art. 5, art. 6, art. 7, art. 8, art. 10 şi art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblu său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 554 din 3 iulie 2018
┌──────────────────┬───────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├──────────────────┼───────────────────┤│marian enache │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├──────────────────┼───────────────────┤│daniel marius │- judecător ...
Monitorul Oficial 521 din 26 Iunie 2018 (M. Of. 521/2018)
LEGE nr. 126 din 11 iunie 2018 privind pieţele de instrumente financiare EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 521 din 26 iunie 2018
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege. titlul idomeniul de aplicare, autorităţi competente şi definiţiiart. 1prezenta lege se aplică societăţilor de servicii de investiţii financiare, denumite în continuare s.s.i.f., operatorilor de piaţă, furnizorilor de servicii de raportare a datelor, depozitarilor centrali, contrapărţilor centrale, firmelor de investiţii din alte state membre care operează pe teritoriul româniei în temeiul libertăţii de a presta servicii sau prin înfiinţarea unei sucursale, precum şi societăţilor din ţări terţe care furnizează servicii de investiţii sau desfăşoară activităţi de investiţii în românia prin înfiinţarea unei sucursale. art. 2(1) autoritatea de supraveghere financiară, denumită în continuare a.s.f., este ...
Monitorul Oficial 489 din 14 Iunie 2018 (M. Of. 489/2018)
LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 489 din 14 iunie 2018
──────────*) republicată în temeiul art. iii din legea nr. 74/2018 pentru modificarea şi completarea legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 268 din 27 martie 2018, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 60 din 26 martie 1996 şi a fost modificată şi completată prin:- legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 173 din 29 iulie 1997, abrogată prin ordonanţa de urgenţă a ...