Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
instructiuni din 25 mai 2011
Monitorul Oficial 166 din 14 Martie 2012 (M. Of. 166/2012)
INSTRUCTIUNI din 28 februarie 2012 privind organizarea, coordonarea si controlul activitatii de protectie a mediului in sistemul administratiei penitenciare EMITENT: ADMINISTRATIA NATIONALA A PENITENCIARELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 166 din 14 martie 2012
Cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezentele instrucţiuni instituie norme şi reguli referitoare la organizarea, coordonarea şi controlul activitãţii de protecţie a mediului aplicabile în sistemul administraţiei penitenciare, obligatorii pentru întregul personal al acestuia şi pentru persoanele private de libertate, aflate în executarea pedepsei privative de libertate, din custodie.(2) protecţia mediului în sistemul administraţiei penitenciare reprezintã un ansamblu de activitãţi instituţionalizate având ca scop aplicarea corespunzãtoare a legislaţiei în domeniul protecţiei mediului, eficientizarea acţiunilor de prevenire, limitarea şi eliminarea poluãrilor accidentale, precum şi gestionarea situaţiilor de urgenţã care pot apãrea în urma acestora, în incintele şi în zonele de responsabilitate sau de ...
Monitorul Oficial 64 din 26 Ianuarie 2012 (M. Of. 64/2012)
INSTRUCTIUNEA nr. 2 din 18 ianuarie 2012 pentru modificarea Instructiunii nr. 2/2007 privind intocmirea si depunerea situatiilor financiare anuale de catre entitatile autorizate, reglementate si supravegheate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, aprobata prin Ordinul presedintelui Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare nr. 30/2007 EMITENT: COMISIA NATIONALA A VALORILOR MOBILIARE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 64 din 26 ianuarie 2012
Art. iinstrucţiunea nr. 2/2007 privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale de cãtre entitãţile autorizate, reglementate şi supravegheate de comisia naţionalã a valorilor mobiliare, aprobatã prin ordinul preşedintelui comisiei naţionale a valorilor mobiliare nr. 30/2007, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 220 din 30 martie 2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã dupã cum urmeazã:1. la articolul 3, alineatul (1) va avea urmãtorul cuprins:"art. 3. - (1) situaţiile financiare anuale se vor întocmi avându-se în vedere formatele prevãzute de regulamentul nr. 4/2011 privind reglementãrile contabile conforme cu directiva a iv-a a comunitãţilor economice europene aplicabile entitãţilor ...
Monitorul Oficial 932 din 29 Decembrie 2011 (M. Of. 932/2011)
INSTRUCTIUNI din 6 decembrie 2011 pentru modificarea si completarea Instructiunilor privind individualizarea sanctiunilor pentru contraventiile prevazute la art. 51 din Legea concurentei nr. 21/1996, puse in aplicare prin Ordinul Presedintelui Consiliului Concurentei nr. 420/2010 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 932 din 29 decembrie 2011
În temeiul art. 27 alin. (1) din legea concurenţei nr. 21/1996, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,consiliul concurenţei adoptã prezentele instrucţiuni.art. iinstrucţiunile privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevãzute la art. 51 din legea concurenţei nr. 21/1996, puse în aplicare prin ordinul preşedintelui consiliului concurenţei nr. 420/2010, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 638 din 10 septembrie 2010, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:1. la capitolul i, dupã punctul 2 se introduce un nou punct, punctul 3, cu urmãtorul cuprins:"3. prezentele instrucţiuni prezintã modul general în care se realizeazã individualizarea sancţiunilor de cãtre consiliul concurenţei. principiul ...
Monitorul Oficial 756 din 27 Octombrie 2011 (M. Of. 756/2011)
INSTRUCTIUNI din 12 octombrie 2011 pentru modificarea Instructiunilor privind regulile de acces la dosarul Consiliului Concurentei in cazurile referitoare la art. 5, 6 si 9 din Legea concurentei nr. 21/1996, art. 101 si 102 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, precum si in cazurile de concentrari economice EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 756 din 27 octombrie 2011
În temeiul art. 27 alin. (1) din legea concurenţei nr. 21/1996, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,consiliul concurenţei adoptã prezentele instrucţiuni.art. iinstrucţiunile privind regulile de acces la dosarul consiliului concurenţei în cazurile referitoare la art. 5, 6 şi 9 din legea concurenţei nr. 21/1996, art. 101 şi 102 din tratatul privind funcţionarea uniunii europene, precum şi în cazurile de concentrãri economice, puse în aplicare prin ordinul preşedintelui consiliului concurenţei nr. 421/2011, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 189 din 18 martie 2011, se modificã dupã cum urmeazã:1. punctul 1 va avea urmãtorul cuprins:"1. accesul la dosarul consiliului ...
Monitorul Oficial 693 din 30 Septembrie 2011 (M. Of. 693/2011)
INSTRUCTIUNE nr. 5 din 22 septembrie 2011 privind ocuparea posturilor didactice/catedrelor care se vacanteaza pe parcursul anului scolar 2011-2012 EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 30 septembrie 2011
În baza prevederilor art. 361 alin. (6) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011,în conformitate cu prevederile ordinului ministrului educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului nr. 3.753/2011 privind aprobarea unor mãsuri tranzitorii în sistemul naţional de învãţãmânt,ministrul educaţiei, cercetãrii, tineretului şi sportului emite urmãtoarea instrucţiune:art. 1prezenta instrucţiune reglementeazã ocuparea posturilor didactice/catedrelor care se vacanteazã pe parcursul anului şcolar 2011-2012.art. 2posturile didactice/catedrele care se vacanteazã dupã începerea anului şcolar 2011-2012 se publicã la sediul inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului bucureşti şi pot fi ocupate cu personalul didactic nerepartizat în şedinţele publice organizate, conform calendarului mişcãrii personalului didactic din învãţãmântul preuniversitar pentru anul şcolar 2011-2012, ...
Monitorul Oficial 559 din 05 August 2011 (M. Of. 559/2011)
INSTRUCTIUNI din 27 iulie 2011 pentru modificarea si completarea Instructiunilor date in aplicarea prevederilor art. 32 din Legea concurentei nr. 21/1996, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, cu privire la calculul taxei de autorizare a concentrarilor economice, puse in aplicare prin Ordinul presedintelui Consiliului Concurentei nr. 400/2010 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 559 din 5 august 2011
În temeiul art. 27 alin. (1) şi al art. 32 alin. (2) din legea concurenţei nr. 21/1996, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,consiliul concurenţei adoptã prezentele instrucţiuni. articol unicinstrucţiunile date în aplicarea prevederilor art. 32 din legea concurenţei nr. 21/1996, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, cu privire la calculul taxei de autorizare a concentrãrilor economice, puse în aplicare prin ordinul preşedintelui consiliului concurenţei nr. 400/2010, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 591 din 20 august 2010, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:1. punctul 2 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:"2. obligaţia de platãsunt obligate ...
Monitorul Oficial 536 din 29 Iulie 2011 (M. Of. 536/2011)
INSTRUCTIUNI nr. 5 din 14 iulie 2011 de modificare si completare a Instructiunii nr. 5/2006 cu privire la sistemul de raportare contabila semestriala a entitatilor autorizate, reglementate si supravegheate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare EMITENT: COMISIA NATIONALA A VALORILOR MOBILIARE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 536 din 29 iulie 2011
articol unicinstrucţiunea nr. 5/2006 cu privire la sistemul de raportare contabilã semestrialã a entitãţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de comisia naţionalã a valorilor mobiliare, aprobatã prin ordinul comisiei naţionale a valorilor mobiliare nr. 70/2006, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 693 din 14 august 2006, cu modificãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:1. la articolul 3, alineatul (3) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:"(3) contul de profit şi pierdere cuprinde totalitatea veniturilor realizate, a cheltuielilor efectuate, precum şi rezultatele financiare obţinute (profit sau pierdere), preluate din conturile de venituri şi cheltuieli cuprinse în ...
Monitorul Oficial 430 din 20 Iunie 2011 (M. Of. 430/2011)
INSTRUCTIUNI din 3 iunie 2011 privind termenele, modalitatile si perioadele de colectare, scoatere si transport al materialului lemnos EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI SI PADURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 430 din 20 iunie 2011
Cap. idispoziţii generaleart. 1În sensul prezentelor instrucţiuni, expresiile de mai jos au urmãtoarele semnificaţii:a) parchet de exploatare - suprafaţa de pãdure în care se fac recoltãri legale de masã lemnoasã;b) stoc pe picior - volumul arborilor pe picior dintr-o partidã, destinaţi tãierii şi nedoborâţi;c) stoc în faze pe suprafaţa parchetului - volumul arborilor doborâţi şi aflaţi în diferite faze tehnologice pe suprafaţa parchetului, exclusiv volumul lemnului din platforma primarã;d) stoc în platforma primarã - volumul lemnului din platforma primarã;e) masã lemnoasã recoltatã - diferenţa dintre volumul înscris în actul de punere în valoare şi stocul pe picior.art. 2recoltarea, colectarea şi ...
Monitorul Oficial 380 din 31 Mai 2011 (M. Of. 380/2011)
INSTRUCTIUNI DIN 25 MAI 2011 pentru aplicarea titlului IX din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE - AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 380 din 31 mai 2011
1. instrucţiuni pentru aplicarea art. 205 din ordonanţa guvernului nr. 92/2003 privind codul de procedurã fiscalã, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare (denumitã în continuare codul de procedurã fiscalã) - posibilitatea de contestare1.1. orice persoanã care formuleazã o contestaţie pentru lipsa unui act administrativ fiscal trebuie sã demonstreze dreptul sãu sau interesul legitim lezat.1.2. prin lipsa actului administrativ fiscal se înţelege nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri a contribuabilului pentru emiterea unui act administrativ fiscal.1.3. În cazul deciziilor emise potrivit art. 89 din codul de procedurã fiscalã, bazele de impunere se pot contesta numai prin contestarea deciziei referitoare la ...
Monitorul Oficial 334 din 13 Mai 2011 (M. Of. 334/2011)
INSTRUCTIUNI din 20 aprilie 2011 privind delimitarea zonelor de protectie sanitara si a perimetrului de protectie hidrogeologica EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI SI PADURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 334 din 13 mai 2011
Cap. iprevederi generaledomeniul de aplicare. definiţii şi criterii de bazãart. 1(1) domeniul de aplicare al prezentelor instrucţiuni cuprinde sursele de ape subterane utilizate pentru alimentarea cu apã potabilã a localitãţilor şi a operatorilor economici. pentru sursele de ape minerale utilizate pentru curã internã sau pentru îmbuteliere aceste instrucţiuni sunt valabile, însã au caracter de recomandare. nu fac obiectul prezentelor instrucţiuni sursele de ape geotermale, sursele de ape minerale şi termominerale folosite în cura externã, sursele de ape subterane potabile din gospodãriile individuale cu debite de pânã la 0,2 l/s şi sursele de ape industriale (nepotabile) ale operatorilor economici.(2) instrucţiunile pentru ...