Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
instructiuni din 23 octombrie 2013
Monitorul Oficial 1176 din 13 Decembrie 2021 (M. Of. 1176/2021)
ORDIN nr. 1.958 din 10 decembrie 2021 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind depunerea la autoritatea vamală a declaraţiilor referitoare la numerarul însoţit sau neînsoţit, modelul şi modul de emitere a deciziei autorităţii vamale prevăzute la art. 7 din Regulamentul (UE) 2018/1.672 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind controlul numerarului care intră sau iese din Uniune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.889/2005 EMITENT: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1176 din 13 decembrie 2021
Având în vedere prevederile art. 156 alin. (3) şi (3^1) din regulamentul de aplicare a codului vamal al româniei, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 707/2006, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de avizul conform al ministerului finanţelor comunicat prin adresa nr. 742.755 din 8.12.2021,în temeiul prevederilor art. 11 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de administrare fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele agenţiei naţionale de administrare fiscală emite următorul ordin:art. 1se aprobă instrucţiunile privind depunerea la autoritatea vamală a declaraţiilor referitoare la numerarul însoţit sau neînsoţit, modelul şi modul de emitere a deciziei autorităţii vamale prevăzute la art. ...
Monitorul Oficial 711 din 19 Noiembrie 2013 (M. Of. 711/2013)
INSTRUCTIUNI DIN 23 OCTOMBRIE 2013 privind plata echipamentelor si/sau a materialelor livrate si receptionate de catre beneficiar pe santier, in cadrul contractelor de lucrari finantate in Programul operational regional, Programul operational sectorial Mediu si Programul operational sectorial Transport EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI SI SCHIMBARILOR CLIMATICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 711 din 19 noiembrie 2013
I. scopcreşterea ritmului de implementare a lucrărilor prin asigurarea unui flux de numerar adecvat pentru antreprenori în scopul accelerării procesului de implementare a programelor operaţionale cu impact direct asupra absorbţiei instrumentelor structuraleii. cadru generalÎn conformitate cu prevederile contractuale care guvernează implementarea contractelor de lucrări finanţate prin programele operaţionale, în general, se menţionează faptul că echipamentele şi/sau materialele necesare realizării lucrărilor se decontează la finalizarea obiectivelor pentru care sunt folosite sau în conformitate cu o schemă de plată stabilită de către părţile contractante.În mod particular, pentru contractele care au drept condiţii generale de contract (cgc) prevederile fidic (federaţia internaţională a inginerilor ...
Monitorul Oficial 667 din 31 Octombrie 2013 (M. Of. 667/2013)
INSTRUCTIUNI DIN 23 OCTOMBRIE 2013 privind posibilitatea reducerii valorii minime a certificatelor interimare de plata in cadrul contractelor de lucrari finantate prin Programul operational sectorial Mediu si Programul operational sectorial Transport EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI SI SCHIMBARILOR CLIMATICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 667 din 31 octombrie 2013
I. scopcreşterea ritmului de implementare a lucrărilor prin asigurarea unui flux de numerar adecvat pentru antreprenori în scopul accelerării procesului de implementare a programelor operaţionale cu impact direct asupra absorbţiei instrumentelor structuraleii. cadru generalÎn conformitate cu prevederile subclauzei 14.6 din condiţiile generale care guvernează implementarea contractelor finanţate în cadrul programului operaţional sectorial mediu (pos mediu) "inginerul nu va avea obligaţia de a emite, înainte de emiterea procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, un certificat interimar de plată pentru o sumă care (după reţineri şi alte deduceri) va fi mai mică decât valoarea minimă a certificatelor interimare de plată (dacă există) ...
Monitorul Oficial 609 din 01 Octombrie 2013 (M. Of. 609/2013)
INSTRUCTIUNI din 16 septembrie 2013 privind scoaterea din functiune si casarea activelor fixe, precum si declasarea si casarea bunurilor materiale, altele decat activele fixe, in Ministerul Apararii Nationale EMITENT: MINISTERUL APARARII NATIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 609 din 1 octombrie 2013
Cap. iscoaterea din funcţiune a activelor fixesecŢiunea 1competenţe privind aprobarea scoaterii din funcţiune a activelor fixeart. 1(1) scoaterea din funcţiune reprezintă operaţiunea prin care activele fixe se scot din uz, nu li se mai alocă resursele necesare funcţionării şi se pregătesc în vederea casării sau valorificării, în condiţiile legii.(2) În ministerul apărării naţionale, scoaterea din funcţiune a activelor fixe corporale, necorporale şi în curs se face la propunerea ordonatorilor de credite în evidenţa cărora se află activele fixe, cu aprobarea ordonatorului de credite ierarhic superior, respectiv principal sau secundar, după caz, cu respectarea prevederilor prezentelor instrucţiuni.(3) excepţie de la prevederile ...
Monitorul Oficial 433 din 29 Iunie 2012 (M. Of. 433/2012)
INSTRUCTIUNI din 25 iunie 2012 privind conditiile in care se confera Semnul onorific In Serviciul Patriei ofiterilor, maistrilor militari si subofiterilor din structurile Ministerului Apararii Nationale EMITENT: MINISTERUL APARARII NATIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 29 iunie 2012
Cap. idispoziţii generaleart. 1(1) semnul onorific În serviciul patriei se conferã ofiţerilor, maiştrilor militari şi subofiţerilor din structurile ministerului apãrãrii naţionale, în condiţiile prevãzute de lege, pentru 15, 20 şi 25 de ani de activitate în domeniile apãrãrii, ordinii publice şi siguranţei naţionale.(2) În sensul prezentelor instrucţiuni, prin activitate în domeniul apãrãrii, ordinii publice şi siguranţei naţionale se înţelege activitatea desfãşuratã în calitate de cadru militar, respectiv de la data acordãrii gradului de ofiţer, maistru militar sau subofiţer în activitate, în condiţiile legii.art. 2semnul onorific În serviciul patriei se conferã pe viaţã, cu ocazia zilei naţionale a româniei, în numãr ...