Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
instructiuni din 23 iunie 2005
Monitorul Oficial 1103 din 07 Decembrie 2005 (M. Of. 1103/2005)
ORDIN nr. 363 din 23 noiembrie 2005 pentru aprobarea Planului national privind formarea personalului din sistemul de protectie a persoanelor cu handicap pentru perioada 2006-2008 si a Programei-cadru de instruire specifica a personalului implicat in protectia si ingrijirea persoanei adulte cu handicap EMITENT: MINISTERUL MUNCII, SOLIDARITATII SOCIALE SI FAMILIEI - AUTORITATEA NATIONALA PENTRU PERSOANELE CU HANDICAP PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 1.103 din 7 decembrie 2005
Având în vedere prevederile planului de acţiune privind implementarea strategiei naţionale, prevăzut în hotărârea guvernului nr. 1.175/2005 privind aprobarea strategiei naţionale pentru protecţia, integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap în perioada 2006-2013,în temeiul art. 5 alin. (4) din ordonanţa guvernului nr. 14/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale pentru persoanele cu handicap, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 239/2003, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele autorităţii naţionale pentru persoanele cu handicap emite următorul ordin:art. 1se aprobă planul naţional privind formarea personalului din sistemul de protecţie a persoanelor cu handicap pentru perioada 2006-2008 şi programa-cadru de instruire ...
Monitorul Oficial 893 din 06 Octombrie 2005 (M. Of. 893/2005)
INSTRUCTIUNI din 27 septembrie 2005 pentru aplicarea titlului IX din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata EMITENT: AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 893 din 6 octombrie 2005
1. instrucţiuni pentru aplicarea art. 174 - posibilitatea de contestare 1.1. orice persoanã care formuleazã o contestaţie pentru lipsa unui act administrativ fiscal trebuie sã demonstreze dreptul sãu sau interesul legitim lezat. 1.2. prin lipsa actului administrativ fiscal se înţelege nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri a contribuabilului pentru emiterea unui act administrativ fiscal. 1.3. În cazul deciziilor emise potrivit art. 86 din codul de procedurã fiscalã, republicat, bazele de impunere se pot contesta numai prin contestarea deciziei referitoare la baza de impunere, nu şi a deciziilor de impunere emise ...
Monitorul Oficial 844 din 19 Septembrie 2005 (M. Of. 844/2005)
ACORD-CADRU DE IMPRUMUT din 28 iulie 2005 intre Romania si Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei*) EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 844 din 19 septembrie 2005
--------- *) traducere. f/p 1524 (2005) românia, prin ministerul finanţelor publice, bucureşti, românia (denumitã în continuare Împrumutat), pe de o parte, şi banca de dezvoltare a consiliului europei, organizaţie internaţionalã, paris (denumitã în continuare bdce), pe de altã parte, având în vedere solicitarea prezentatã de cãtre membrul guvernului româniei, datatã 9 iunie 2005, având în vedere rezoluţia consiliului de administraţie al bdce 1480 (2004), având în vedere cel de-al treilea protocol la acordul general pentru privilegii şi imunitãţi al consiliului europei, ...
ORDONANTA DE URGENTA nr. 122 din 1 septembrie 2005 pentru ratificarea Acordului-cadru de imprumut dintre Romania si Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la Bucuresti la 28 iulie 2005 si la Paris la 1 august 2005 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 844 din 19 septembrie 2005
Amploarea deosebit de gravã a inundaţiilor care s-au produs în anul 2005 a determinat deteriorãri majore ale infrastructurii rutiere şi feroviare din zonele afectate, ceea ce a condus la întreruperea sau la desfãşurarea cu greutate a transportului auto şi feroviar, producând grave perturbãri soldate cu pierderi în activitatea umanã, socialã şi economicã a zonelor afectate, prin izolarea acestora. aceastã situaţie extraordinarã din categoria celor prevãzute la art. 115 alin. (4) din constituţia româniei, republicatã, reclamã efectuarea, în regim de urgenţã, a tuturor demersurilor legale necesare efectuãrii lucrãrilor pentru remedierea, reparaţia şi punerea în funcţiune a infrastructurii de ...
Monitorul Oficial 745 din 16 August 2005 (M. Of. 745/2005)
INSTRUCTIUNI nr. 9 din 26 iulie 2005 cu privire la sistemul de raportare contabila la 30 iunie 2005 a entitatilor reglementate si supravegheate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare EMITENT: COMISIA NATIONALA A VALORILOR MOBILIARE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 745 din 16 august 2005
Art. 1 prezenta instrucţiune stabileşte sistemul de raportare contabilã la 30 iunie 2005 a entitãţilor reglementate şi supravegheate de comisia naţionalã a valorilor mobiliare, denumitã în continuare c.n.v.m. art. 2 entitãţile reglementate şi supravegheate de c.n.v.m., indiferent de forma de organizare, tipul de proprietate şi de reglementãrile contabile aplicate, au obligaţia sã întocmeascã şi sã depunã un exemplar al raportului semestrial la c.n.v.m. art. 3 (1) entitãţile reglementate şi supravegheate de c.n.v.m. vor întocmi şi vor depune la c.n.v.m. raportãri contabile la 30 iunie 2005, ...
Monitorul Oficial 659 din 25 Iulie 2005 (M. Of. 659/2005)
INSTRUCTIUNI DIN 23 IUNIE 2005 privind aplicarea art. 5 din Legea concurentei nr. 21/1996 acordurilor de transfer de tehnologie EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 659 din 25 iulie 2005
În temeiul art. 28 alin. (1) şi (3) din legea concurentei nr. 21/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, consiliul concurentei adopta prezentele instrucţiuni i. introducere 1. prezentele instrucţiuni stabilesc principiile evaluãrii acordurilor de transfer de tehnologie în sensul art. 5 din legea concurentei nr. 21/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, denumita în continuare lege. acordurile de transfer de tehnologie se referã la licentele în cazul cãrora licentiatorul permite licentiatului sa exploateze tehnologia care face obiectul licenţei pentru producerea de bonuri sau prestarea de servicii, astfel cum sunt definite în art. 2 alin. ...
Monitorul Oficial 565 din 01 Iulie 2005 (M. Of. 565/2005)
INSTRUCTIUNI SI CRITERII din 15 iunie 2005 privind infiintarea, autorizarea si functionarea ocoalelor silvice care fac obiectul prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 77/2004 pentru stimularea asocierii proprietarilor de paduri private in scopul gospodaririi durabile a acestora, aprobata cu modificari prin Legea nr. 515/2004 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 565 din 1 iulie 2005
Cap. i dispoziţii generale art. 1 structurile teritoriale cu specific silvic din subordinea autoritãţii publice centrale care rãspunde de silviculturã acordã asistenţã tehnicã şi juridicã pentru înfiinţarea, autorizarea şi funcţionarea ocoalelor silvice, în conformitate cu prevederile ordonanţei guvernului nr. 77/2004 pentru stimularea asocierii proprietarilor de pãduri private în scopul gospodãririi durabile a acestora, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 515/2004 . art. 2 (1) asistenţa tehnicã şi juridicã constã în oferirea de consultanţã referitoare la: a) constituirea în asociaţii a proprietarilor ...
Monitorul Oficial 472 din 03 Iunie 2005 (M. Of. 472/2005)
INSTRUCTIUNI din 24 mai 2005 privind solutionarea de catre Consiliul Concurentei a plangerilor referitoare la prevederile art. 5 si 6 din Legea concurentei nr. 21/1996 , cu modificarile si completarile ulterioare EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 472 din 3 iunie 2005
I. introducere 1. consiliul concurenţei doreşte sã încurajeze cetãţenii şi agenţii economici sã i se adreseze, ca autoritate publicã abilitatã, pentru a sesiza posibilele încãlcãri ale regulilor de concurenţã. la nivelul consiliului concurenţei existã douã modalitãţi pentru a realiza acest lucru, una dintre acestea fiind înregistrarea unei plângeri conform art. 2 alin. (2) din regulamentul pentru aplicarea prevederilor art. 5 şi 6 din legea concurenţei nr. 21/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, privind practicile anticoncurenţiale în cazul plângerilor*1), denumit în continuare regulament. În conformitate cu art. 3 alin. (2) din regulament, aceste plângeri ...
Monitorul Oficial 287 din 06 Aprilie 2005 (M. Of. 287/2005)
INSTRUCTIUNI din 21 martie 2005 privind tiparirea si decontarea biletelor speciale de calatorie gratuita, emise in baza prevederilor Legii nr. 44/1994 privind veteranii de razboi, precum si unele drepturi ale invalizilor si vaduvelor de razboi, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 287 din 6 aprilie 2005
Cap. i tipãrirea biletelor art. 1 tipãrirea biletelor speciale de cãlãtorie gratuitã pe calea feratã, pe cãile fluviale şi pe cãile auto judeţene se face prin grija ministerului transporturilor, construcţiilor şi turismului - direcţia generalã activitãţi patrimoniale şi protocol, denumitã în continuare dapp, pe baza cererilor primite de la asociaţiile veteranilor de rãzboi legal constituite şi a avizului ministerului finanţelor publice. art. 2 (1) selectarea agenţilor economici care urmeazã sã efectueze tipãrirea biletelor speciale de cãlãtorie gratuitã se face de ministerul transporturilor, construcţiilor şi turismului, ...
INSTRUCTIUNI din 22 februarie 2005 privind tiparirea si decontarea biletelor speciale de calatorie gratuita, emise in baza prevederilor Legii nr. 44/1994 privind veteranii de razboi, precum si unele drepturi ale invalizilor si vaduvelor de razboi, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCTIILOR SI TURISMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 287 din 6 aprilie 2005
Cap. i tipãrirea biletelor art. 1 tipãrirea biletelor speciale de cãlãtorie gratuitã pe calea feratã, pe cãile fluviale şi pe cãile auto judeţene se face prin grija ministerului transporturilor, construcţiilor şi turismului - direcţia generalã activitãţi patrimoniale şi protocol, denumitã în continuare dapp, pe baza cererilor primite de la asociaţiile veteranilor de rãzboi legal constituite şi a avizului ministerului finanţelor publice. art. 2 (1) selectarea agenţilor economici care urmeazã sã efectueze tipãrirea biletelor speciale de cãlãtorie gratuitã se face de ministerul transporturilor, construcţiilor şi turismului, ...