Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
instruc iuni din 3 octombrie 2018
Monitorul Oficial 1023 bis din 20 Octombrie 2022 (M. Of. 1023 bis/2022)
REGLEMENTARE AERONAUTICĂ CIVILO-MILITARĂ ROMÂNĂ din 30 august 2022 privind managementul spaţiului aerian şi aplicarea conceptului de utilizare flexibilă a spaţiului aerian în regiunea de informare a zborurilor Bucureşti, RACMR MSA-UFSA EMITENT: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1023 bis din 20 octombrie 2022
──────────aprobată prin ordinul nr. 1.460/m.157/2022, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1023 din 20 octombrie 2022.──────────preambul(1) activitatea aeronautică civilă şi militară pe teritoriul şi în spaţiul aerian naţional este reglementată prin legea nr. 21/2020 privind codul aerian al româniei, prin acte normative specifice precum şi cu prevederile legislaţiei internaţionale, a tratatelor şi convenţiilor la care care românia este stat semnatar.(2) reglementările aeronautice civile şi civilo-militare române sunt elaborate, emise sau adoptate în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale în vigoare, cu prevederile convenţiei privind aviaţia civilă internaţională, semnată la chicago la 7 februarie 1944, cu standardele şi practicile recomandate ...
Monitorul Oficial 1023 din 20 Octombrie 2022 (M. Of. 1023/2022)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 140 din 19 octombrie 2022 privind licenţa industrială unică EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1023 din 20 octombrie 2022
Considerând imperativă necesitatea instituirii cu celeritate a unui cadru instituţional aplicabil autorităţilor competente implicate în procesul de autorizare a activităţilor industriale, care să permită integrarea licenţelor şi a actelor administrative cu caracter similar existente într-o singură procedură simplificată, principalul obiectiv fiind stimularea mediului de afaceri şi simplificarea procedurilor şi termenelor existente în administraţia publică, ţinând cont de obligaţia îndeplinirii obiectivelor privind reformarea procesului de autorizare a activităţilor industriale şi acordare a licenţei unice în românia, definite în jalonul 243 din planul naţional de redresare şi rezilienţă, fundamentate pe baza recomandărilor proiectului finanţat de direcţia generală sprijin pentru reforme structurale din ...
Monitorul Oficial 993 bis din 13 Octombrie 2022 (M. Of. 993 bis/2022)
GHIDUL SPECIFIC din 4 octombrie 2022 privind Condiţiile de accesare a fondurilor europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă, componenta C1 - Managementul apei, Investiţia 3. Sprijinirea conectării populaţiei cu venituri mici la reţelele de alimentare cu apă şi canalizare existente EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 993 bis din 13 octombrie 2022
──────────aprobat prin ordinul nr. 2.605 din 4 octombrie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 993 din 13 octombrie 2022.────────── (a se vedea imaginea asociată) importantvă recomandăm ca înainte de a începe completarea cererii de finanţare pentru apelul de proiecte cu titlul pnrr/2022/c1/3, să vă asiguraţi că aţi parcurs toate informaţiile prezentate în acest document şi să vă asiguraţi că aţi înţeles toate aspectele legate de specificul intervenţiilor finanţate din fonduri europene aferente pnrr.vă recomandăm ca până la data limită de depunere a cererilor de finanţare în cadrul prezentului apel de proiecte să consultaţi periodic pagina de internet https://www.afm.ro/pnrr/ pentru ...
Monitorul Oficial 1011 din 18 Octombrie 2022 (M. Of. 1011/2022)
HOTĂRÂRE nr. 1.240 din 12 octombrie 2022 privind stabilirea valorii schemei de finanţare pentru anul 2022, a condiţiilor de eligibilitate, a cheltuielilor eligibile, a modului de acordare a finanţării, precum şi a modalităţilor de verificare şi control în cadrul Programului de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare sau de colectare şi prelucrare a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană şi/sau de cultură în zona montană EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1011 din 18 octombrie 2022
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (5) din legea nr. 333/2018 privind aprobarea programului de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare sau de colectare şi prelucrare a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană şi/sau de cultură în zona montană, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) prin prezenta hotărâre se stabilesc condiţiile de eligibilitate, cheltuielile eligibile, modul de acordare a finanţării, valoarea ajutorului de stat pentru anul 2022, precum şi modalităţile de verificare şi control ale schemei de ajutor de stat, în cadrul programului ...
Monitorul Oficial 1010 din 18 Octombrie 2022 (M. Of. 1010/2022)
HOTĂRÂRE nr. 1.239 din 12 octombrie 2022 privind stabilirea valorii schemei de finanţare pentru anul 2022, condiţiilor de eligibilitate, cheltuielilor eligibile, modului de acordare a finanţării, precum şi a modalităţilor de verificare şi control în cadrul Programului de investiţii pentru înfiinţarea stânelor montane EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1010 din 18 octombrie 2022
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (3) din legea nr. 332/2018 privind aprobarea programului de investiţii pentru înfiinţarea stânelor montane, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) prin prezenta hotărâre se stabilesc condiţiile de eligibilitate, cheltuielile eligibile, modul de acordare a finanţării, valoarea ajutorului de stat pentru anul 2022, precum şi modalităţile de verificare şi control ale schemei de ajutor de stat pentru anul 2022 în cadrul programului de investiţii pentru înfiinţarea stânelor montane, denumit în continuare program.(2) schema de ajutor de stat se aplică în baza orientărilor uniunii europene privind ...
Monitorul Oficial 1009 din 18 Octombrie 2022 (M. Of. 1009/2022)
HOTĂRÂRE nr. 1.238 din 12 octombrie 2022 privind stabilirea valorii schemei de finanţare pentru anul 2022, condiţiilor de eligibilitate, cheltuielilor eligibile, modului de acordare a finanţării, precum şi a modalităţii de verificare şi control pentru schema de finanţare în cadrul Programului de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare şi/sau prelucrare a laptelui în zona montană EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1009 din 18 octombrie 2022
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (5) din legea nr. 296/2018 privind aprobarea programului de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare şi/sau prelucrare a laptelui în zona montană, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) prin prezenta hotărâre se stabilesc condiţiile de eligibilitate, cheltuielile eligibile, modul de acordare a finanţării, valoarea ajutorului de stat pentru anul 2022, precum şi modalităţile de verificare şi control ale schemei de ajutor de stat în cadrul programului de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare şi/sau prelucrare a laptelui în zona montană, denumit în continuare program.(2) ...
Monitorul Oficial 997 bis din 13 Octombrie 2022 (M. Of. 997 bis/2022)
GHID SPECIFIC din 4 octombrie 2022 privind condiţiile de accesare a fondurilor europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă, componenta C3 - Managementul deşeurilor, investiţia I1. Dezvoltarea, modernizarea şi completarea sistemelor de management integrat al deşeurilor municipale la nivel de judeţ sau la nivel de oraşe/comune, subinvestiţia I1.D. - Construirea instalaţiilor de reciclare a deşeurilor pentru a îndeplini ţintele de reciclare din pachetul de economie circulară EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 997 bis din 13 octombrie 2022
──────────aprobat prin ordinul nr. 2.606 din 4 octombrie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 997 din 13 octombrie 2022.────────── (a se vedea imaginea asociată) componenta c3 - managementul deŞeurilorinvestiŢia i1.dezvoltarea, modernizarea şi completarea sistemelor de management integrat al deşeurilor municipale la nivel de judeţ sau la nivel de oraşe/comune.subinvestiŢia i1.d. - construirea instalaŢiilor de reciclare a deŞeurilor pentru a Îndeplini Ţintele de reciclare din pachetul de economie circularĂimportantvă recomandăm ca înainte de a începe completarea cererii de finanţare pentru apelul de proiecte cu titlul pnrr/2022/c3/s/i.1.d, să vă asiguraţi că aţi parcurs toate informaţiile prezentate în acest document şi să ...
Monitorul Oficial 980 bis din 10 Octombrie 2022 (M. Of. 980 bis/2022)
STRATEGIE din 5 octombrie 2022 naţională pentru păduri 2030 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 980 bis din 10 octombrie 2022
──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 1.227 din 5 octombrie 2022, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 980 din 10 octombrie 2022.────────── (a se vedea imaginea asociată) abrevieri folositeaap - asociaţia administratorilor de păduri din româniaac - autoritatea competentăacs - autoritatea publică centrală care răspunde de silviculturăananp - agenţia naţională pentru arii naturale protejateapm - agenţia pentru protecţia mediuluiapv - act de punere în valoare a masei lemnoaseasas - academia de Ştiinţe agricole şi silvice "gheorghe ionescu-siseşti"ascd - autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltareasfor - asociaţia forestierilor din româniacdi - cercetare, dezvoltare şi inovarece - comisia europeanădsa - direcţii strategice de acţiune în ...
Monitorul Oficial 995 din 13 Octombrie 2022 (M. Of. 995/2022)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 137 din 12 octombrie 2022 privind stabilirea cadrului instituţional, precum şi a măsurilor necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor Regulamentului (UE) 2017/746 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 aprilie 2017 privind dispozitivele medicale pentru diagnostic in vitro şi de abrogare a Directivei 98/79/CE şi a Deciziei 2010/227/UE a Comisiei EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 995 din 13 octombrie 2022
În vederea asigurării respectării obligaţiei statului român de a adopta măsurile necesare aplicării regulamentului (ue) 2017/746 al parlamentului european şi al consiliului din 5 aprilie 2017 privind dispozitivele medicale pentru diagnostic in vitro şi de abrogare a directivei 98/79/ce şi a deciziei 2010/227/ue a comisiei, denumit în continuare regulamentul (ue) 2017/746, cu aplicabilitate directă în toate statele membre,având în vedere necesitatea adoptării de urgenţă la nivel naţional a dispoziţiilor legale prin care să se creeze cadrul normativ, mecanismele administrative şi instrumentele adecvate în scopul implementării eficiente a regulamentului (ue) 2017/746,în considerarea prevederilor art. 113 alin. (2) din regulamentul (ue) 2017/746, ...
Monitorul Oficial 992 din 13 Octombrie 2022 (M. Of. 992/2022)
REGULAMENT din 29 septembrie 2022 de organizare şi funcţionare a Direcţiei fonduri externe nerambursabile EMITENT: Ministerul Afacerilor Interne PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 992 din 13 octombrie 2022
──────────aprobat prin ordinul nr. 138 din 29 septembrie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 992 din 13 octombrie 2022.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) direcţia fonduri externe nerambursabile, denumită în continuare dfen, reprezintă structura de specialitate, fără personalitate juridică, din cadrul aparatului central al ministerului afacerilor interne, denumit în continuare mai, care este organizată şi funcţionează în baza ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor interne, aprobată cu modificări prin legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi a hotărârii guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele ministerului afacerilor interne, cu modificările şi ...