Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
instruc iuni din 3 noiembrie 2021
Monitorul Oficial 98 bis din 06 Februarie 2023 (M. Of. 98 bis/2023)
GHID SPECIFIC din 31 ianuarie 2023 privind regulile şi condiţiile aplicabile finanţării din fondurile europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă în cadrul apelului de proiecte PNRR/2023/C2/I.1.B, pentru subinvestiţia I.1.B "Sprijin pentru refacerea potenţialului forestier afectat de incendii, de fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate unei calamităţi naturale, de infestări ale plantelor cu organisme dăunătoare şi de evenimente catastrofale", investiţia 1 "Campania naţională de împădurire şi reîmpădurire, inclusiv păduri urbane", schemă de ajutor de stat, componenta C2: Păduri şi protecţia biodiversităţii EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 98 bis din 6 februarie 2023
──────────aprobat prin ordinul nr. 320 din 31 ianuarie 2023, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 98 din 6 februarie 2023.────────── (a se vedea imaginea asociată) planul naŢional de redresare Şi rezilienŢĂ ghid specific privind regulile ŞicondiŢiile aplicabile finanŢĂrii din fondurile europene aferente planului naŢional de redresare Şi rezilienŢĂ În cadrul apelului de proiecte pnrr/2023/c2/i.1.b subinvestiţia i.1.b - "sprijin pentru refacerea potenŢialului forestier afectat de incendii, de fenomene meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate unei calamitĂŢi naturale, de infestĂri ale plantelor cu organisme dĂunĂtoare Şi de evenimente catastrofale" investiţia 1 - "campania naţională deîmpădurire şi reîmpădurire, inclusiv păduri urbane"schemă de ajutor de stat componenta c2: pĂduri Şi protecŢia biodiversitĂŢiicoordonatorul de ...
Monitorul Oficial 77 din 30 Ianuarie 2023 (M. Of. 77/2023)
DECIZIA nr. 24 din 14 noiembrie 2022 interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană, cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 77 din 30 ianuarie 2023
Dosar nr. 1.847/1/2022 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│laura-mihaela │- preşedintele secţiei ││ivanovici │i civile │├──────────────┼───────────────────────┤│valentina │- ...
Monitorul Oficial 70 din 27 Ianuarie 2023 (M. Of. 70/2023)
ORDIN nr. 2.228 din 15 decembrie 2022 pentru modificarea şi completarea Metodologiei de autorizare a furnizorilor de formare profesională a adulţilor, aprobată prin Ordinul ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei şi al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 353/5.202/2003 EMITENT: Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 70 din 27 ianuarie 2023
Având în vedere prevederile:- art. iv alin. (2) lit. a) din legea nr. 167/2013 pentru modificarea şi completarea ordonanţei guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor,– art. 30 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 522/2003 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor ordonanţei guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, cu modificările şi completările ulterioare,– art. 3 alin. (3) lit. b) şi art. 6 alin. (3) lit. a) şi h) din hotărârea guvernului nr. 23/2022 privind organizarea şi funcţionarea ministerului muncii şi solidarităţii sociale, cu modificările ulterioare;– în temeiul art. 18 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 23/2022 privind organizarea şi funcţionarea ministerului ...
Monitorul Oficial 61 din 25 Ianuarie 2023 (M. Of. 61/2023)
DECIZIA nr. 79 din 5 decembrie 2022 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 497 din Codul de procedură civilă, în forma modificată prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 61 din 25 ianuarie 2023
Dosar nr. 2.059/1/2022 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela elena│delegat al Înaltei ││bogasiu │curţi de casaţie şi ││ │justiţie - preşedintele││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│laura-mihaela │- preşedintele secţiei ││ivanovici │i ...
Monitorul Oficial 57 din 20 Ianuarie 2023 (M. Of. 57/2023)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 11 ianuarie 2023 pentru sprijinirea iniţiativelor culturale de accelerare a digitalizării producţiei şi distribuţiei de filme, asociată Planului naţional de redresare şi rezilienţă al României, pilonul IV, componenta 11 - Turism şi cultură, investiţia 7 EMITENT: Ministerul Culturii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 57 din 20 ianuarie 2023
──────────aprobată prin ordinul nr. 2.515 din 11 ianuarie 2023, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 57 din 20 ianuarie 2023.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta procedură instituie o schemă de ajutor de minimis pentru sprijinirea iniţiativelor culturale de accelerare a digitalizării producţiei şi distribuţiei de filme, denumită în continuare schema.(2) acordarea ajutorului de minimis în cadrul prezentei scheme se va face cu respectarea criteriilor privind ajutorul de minimis stipulate în regulamentul comisiei europene nr. 1.407/2013 privind aplicarea art. 107 şi 108 din tratatul privind funcţionarea uniunii europene în cazul ajutoarelor de minimis.(3) schema se aplică pe ...
Monitorul Oficial 43 din 16 Ianuarie 2023 (M. Of. 43/2023)
LEGE nr. 42 din 12 ianuarie 2023 privind aprobarea procedurii de pregătire pentru reutilizare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, a cerinţelor tehnice privind pregătirea pentru reutilizare şi a cerinţelor de raportare şi monitorizare a echipamentelor electrice şi electronice reutilizate EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 43 din 16 ianuarie 2023
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. 1prezenta lege are ca obiect asigurarea transpunerii în legislaţia naţională a dispoziţiilor art. 3 pct. 16 şi ale art. 11 din directiva 2008/98/ce a parlamentului european şi a consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deşeurile şi de abrogare a anumitor directive, cu modificările ulterioare, şi ale art. 4 din directiva 2012/19/ue a parlamentului european şi a consiliului din 4 iulie 2012 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, care prioritizează pregătirea pentru reutilizare înaintea oricărei operaţiuni de valorificare şi reciclare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice cu respectarea standardului sr en 50614:2020 „cerinţe privind ...
Monitorul Oficial 1249 bis din 23 Decembrie 2022 (M. Of. 1249 bis/2022)
STRATEGIE NAŢIONALĂ din 19 decembrie 2022 privind prevenirea instituţionalizării persoanelor adulte cu dizabilităţi şi accelerarea procesului de dezinstituţionalizare, pentru perioada 2022-2030 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1249 bis din 23 decembrie 2022
──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 1.543 din 19 decembrie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1.249 din 23 decembrie 2022.──────────cap. iintroduceremult timp, instituţionalizarea a fost considerată cel mai potrivit mod de a avea grijă de persoanele cu deficienţe, cu probleme de sănătate sau asociate. multe dintre instituţiile înfiinţate pe parcursul anilor pentru îngrijirea acestor persoane sunt de dimensiuni mari, în afara localităţilor, şi se bizuie pe tratamente medicamentoase mai mult decât pe implicarea persoanelor în activităţi de dezvoltare personală care să le ajute să revină în comunitate.studiile şi cercetările realizate pe tema instituţionalizării au reliefat însă efectele negative asupra ...
Monitorul Oficial 2 din 03 Ianuarie 2023 (M. Of. 2/2023)
HOTĂRÂRE nr. 1.606 din 28 decembrie 2022 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 89/2020 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Digitalizarea României EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 2 din 3 ianuarie 2023
Având în vedere prevederile art. 7 şi ale art. 8 alin. (2) şi (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin legea nr. 109/2021, prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate româniei prin mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar româniei pentru accesarea de fonduri externe ...
Monitorul Oficial 1278 din 30 Decembrie 2022 (M. Of. 1278/2022)
ORDIN nr. 2.578 din 29 decembrie 2022 privind modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.699/2021 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor şi a tipurilor de obligaţii fiscale care formează vectorul fiscal EMITENT: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1278 din 30 decembrie 2022
Având în vedere dispoziţiile art. 47 alin. (2) şi art. 55 alin. (2) din legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 342 alin. (1), (4) şi (5) din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi avizul conform al ministerului finanţelor comunicat prin adresa nr. 744.298 din 29.12.2022,în temeiul prevederilor art. 91 din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 11 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de administrare fiscală, cu modificările şi ...
Monitorul Oficial 1234 din 21 Decembrie 2022 (M. Of. 1234/2022)
NORME METODOLOGICE din 19 decembrie 2022 de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2022 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1234 din 21 decembrie 2022
──────────aprobate prin hotĂrÂrea nr. 1.506 din 19 decembrie 2022, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 1234 din 21 decembrie 2022.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1prezentele norme metodologice sunt emise în aplicarea prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 76/2022 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale pentru dezvoltarea infrastructurii în sănătate, denumită în continuare ordonanţa de urgenţă.art. 2agenţia naţională pentru dezvoltarea infrastructurii în sănătate, denumită în continuare andis sau agenţia, va funcţiona şi îşi va desfăşura activitatea în scopul şi pentru îndeplinirea atribuţiilor sale, potrivit prevederilor ordonanţei de urgenţă şi ale prezentelor norme metodologice.cap. iiactivităţile detaliate realizate de andis în exercitarea atribuţiilor prevăzute ...