Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
instruc iuni din 2 noiembrie 2022
Monitorul Oficial 1158 bis din 29 Noiembrie 2022 (M. Of. 1158 bis/2022)
SCHEMĂ DE FINANŢARE din 29 noiembrie 2022 privind condiţiile de accesare a fondurilor europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C11/I.4, componenta 11 - Turism şi cultură, investiţia I.4 - Implementarea a 3.000 km trasee cicloturistice EMITENT: Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1158 bis din 29 noiembrie 2022
──────────aprobată prin ordinul nr. 3.047 din 29 noiembrie 2022 publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1158 din 29 noiembrie 2022.──────────preambulprezentul ghid de finanţare se aplică apelului de proiecte aferent investiţiei i.4 din componenta 11 - turism şi cultură în cadrul planului naţional de redresare şi rezilienţă (pnrr).prezentul document se adresează tuturor potenţialilor solicitanţi pentru apelul de proiecte.interpretarea informaţiilor incluse în cererea de finanţare se realizează sistematic, în conformitate cu prevederile ghidului specific privind regulile şi condiţiile aplicabile finanţării din fondurile europene aferente pnrr în cadrul apelului de proiecte aferent investiţiei i.4 din componenta 11 - turism şi cultură în cadrul ...
Monitorul Oficial 1145 bis din 28 Noiembrie 2022 (M. Of. 1145 bis/2022)
NORMĂ nr. N3.15 din 28 noiembrie 2022 privind garanţii EximBank în cadrul schemei de ajutor de stat Ucraina (NI-GAR-15-I/0) EMITENT: Comitetul Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1145 bis din 28 noiembrie 2022
──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 438 din 28 noiembrie 2022, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 1.145 din 28 noiembrie 2022.──────────prezenta normă a fost elaborată în conformitate cu:- legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea băncii de export-import a româniei eximbank - s.a., republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârea guvernului nr. 534/2007 privind înfiinţarea, atribuţiile, competenţele şi modul de funcţionare ale comitetului interministerial de finanţări, garanţii şi asigurări şi reglementarea operaţiunilor de finanţare, garantare şi asigurare efectuate de banca de export-import a româniei eximbank - s.a. în numele şi în contul statului, cu modificările şi completările ulterioare;– comunicarea ...
NORMA nr. N3.14 din 28 noiembrie 2022 privind finanţări EximBank în cadrul schemei de ajutor de stat Ucraina (NI-FIN-10-I/0) EMITENT: Comitetul Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1145 bis din 28 noiembrie 2022
──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 437 din 28 noiembrie 2022, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1145 din 28 noiembrie 2022.──────────────────── ──────────prezenta normă a fost elaborată în conformitate cu:- legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea băncii de export-import a româniei eximbank - s.a., republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârea guvernului nr. 534/2007 privind înfiinţarea, atribuţiile, competenţele şi modul de funcţionare ale comitetului interministerial de finanţări, garanţii şi asigurări şi reglementarea operaţiunilor de finanţare, garantare şi asigurare efectuate de banca de export-import a româniei eximbank - s.a. în numele şi în contul statului, cu ...
Monitorul Oficial 1144 din 28 Noiembrie 2022 (M. Of. 1144/2022)
ORDIN nr. 167 din 14 noiembrie 2022 pentru stabilirea modalităţilor de operare a sistemului informatic ViCLAS de către unităţile de parchet şi poliţie EMITENT: Ministerul Afacerilor Interne PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1144 din 28 noiembrie 2022
Pentru desfăşurarea în mod unitar a activităţii în domeniul violent crime linkage analysis system (viclas) la nivelul unităţilor de parchet şi unităţilor de poliţie din structura organizatorică a poliţiei române,în conformitate cu prevederile legii nr. 135/2010 privind codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale legii nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor interne, aprobată cu modificări prin legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 76 din legea nr. 304/2004 privind ...
Monitorul Oficial 1142 din 28 Noiembrie 2022 (M. Of. 1142/2022)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 16 noiembrie 2022 pentru sprijinirea participării întreprinderilor în cadrul consorţiilor regionale pentru învăţământ dual, constituite pentru implementarea proiectelor din cadrul apelului "Programul-pilot pentru dezvoltarea consorţiilor regionale pentru învăţământ dual", finanţat prin Planul naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR) EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1142 din 28 noiembrie 2022
──────────aprobată prin ordinul nr. 6.253 din 16 noiembrie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1142 din 28 noiembrie 2022.──────────art. 1dispoziţii generale(1) prezenta procedură instituie o schemă de ajutor de minimis pentru întreprinderile care sunt partenere în cadrul parteneriatelor pentru constituirea consorţiilor regionale pentru învăţământ dual, constituite pentru implementarea proiectelor selectate în cadrul apelului „programul-pilot pentru dezvoltarea consorţiilor regionale pentru învăţământ dual“, lansat prin planul naţional de redresare şi rezilienţă (pnrr), componenta c15: educaţie, reforma 4: crearea unei rute profesionale complete pentru învăţământul tehnic superior, investiţia 6: dezvoltarea a minimum 10 consorţii regionale şi dezvoltarea şi dotarea a ...
Monitorul Oficial 1133 bis din 24 Noiembrie 2022 (M. Of. 1133 bis/2022)
INSTRUCŢIUNI din 21 noiembrie 2022 privind vaccinarea cu ROR în cadrul asistenţei medicale primare EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1133 bis din 24 noiembrie 2022
──────────aprobate prin ordinul nr. 3.494 din 21 noiembrie 2022, publicat în monitorul oficial nr. 1.133 din 24 noiembrie 2022.──────────definiŢia instrucŢiunii privind vaccinarea cu rorinstrucţiunea privind vaccinarea cu ror din cadrul programului naţional de vaccinare (pnv) stabileşte etapele pe care furnizorii de servicii de vaccinare, precum şi oricare alt personal sanitar implicat, acţionează pentru a asigura imunizarea populaţiei împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei cu vaccin rujeolos, urlian şi rubeolic (ror).1. scop Şi domeniu de aplicarescopul acestui document este ca echipa de profesionişti din asistenţa medicală primară să asigure implementarea pnv cu atingerea acoperiri vaccinale optime de peste 95%.această instrucţiune reprezintă un ...
Monitorul Oficial 1135 din 25 Noiembrie 2022 (M. Of. 1135/2022)
REGULAMENT din 20 noiembrie 2017 privind sistemul de management al situaţiilor de urgenţă în Ministerul Apărării Naţionale EMITENT: Ministerul Apărării Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1135 din 25 noiembrie 2022
──────────aprobat prin ordinul nr. m.148 din 20 noiembrie 2017, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1135 din 25 noiembrie 2022.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1sistemul de management al situaţiilor de urgenţă din m.ap.n. se constituie şi funcţionează ca parte componentă a snmsu, prevăzut de lege, având drept scop desfăşurarea activităţilor din domeniul situaţiilor de urgenţă în scopul planificării, conducerii şi executării misiunilor m.ap.n. pentru structurile proprii şi în sprijinul administraţiei publice centrale şi locale, potrivit funcţiilor de sprijin repartizate.art. 2(1) În sensul prezentului regulament, termenii şi expresiile folosite au următorul înţeles: a) structură militară - structuri centrale, state majore, comandamente, ...
Monitorul Oficial 1136 din 25 Noiembrie 2022 (M. Of. 1136/2022)
REZOLUŢIA 2653 (2022) din 21 octombrie 2022 adoptată de Consiliul de Securitate în cadrul celei de-a 9159-a întruniri EMITENT: Consiliul de Securitate PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1136 din 25 noiembrie 2022
──────────conţinută de ordinul nr. 2.882 din 8 noiembrie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1136 din 25 noiembrie 2022.──────────s/res/2653 (2022)distribuţie generală21 octombrie 2022consiliul de securitate,reafirmându-şi angajamentul ferm faţă de suveranitatea, independenţa, integritatea teritorială şi unitatea statului haiti,reamintind toate rezoluţiile sale anterioare referitoare la haiti, în special rezoluţia 2645 (2022), care, printre altele, a prelungit mandatul biroului integrat al organizaţiei naţiunilor unite în haiti (binuh) cu un an, a cerut încetarea imediată a violenţei între bande şi a activităţilor infracţionale şi a exprimat disponibilitatea consiliului de a lua măsuri adecvate, după caz, împotriva celor care sunt implicaţi în violenţa ...
DECIZIA nr. 445 din 12 octombrie 2022 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1136 din 25 noiembrie 2022
┌───────────────┬──────────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│mihaela │- judecător ││ciochină │ │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ ...
Monitorul Oficial 1133 din 24 Noiembrie 2022 (M. Of. 1133/2022)
ORDIN nr. 3.494 din 21 noiembrie 2022 privind aprobarea Planului de acţiune pentru eliminarea rujeolei, rubeolei şi de prevenire a infecţiei rubeolice congenitale/sindromului rubeolic congenital şi a Instrucţiunii privind vaccinarea cu ROR în cadrul asistenţei medicale primare EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1133 din 24 noiembrie 2022
Văzând referatul de aprobare nr. a.r. 20.948 din 21.11.2022, întocmit de direcţia generală sănătate publică şi programe de sănătate,în temeiul prevederilor:- art. 7 alin. (4) şi ale art. 11 alin. (1) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 8 alin. (1) lit. c), art. 9 alin. (2), art. 16 alin. (1) lit. b) şi ale art. 77 lit. b) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. 1(1) se aprobă planul de acţiune pentru eliminarea rujeolei, rubeolei şi de prevenire a infecţiei ...