Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
instruc iuni din 2 august 2017
Monitorul Oficial 1074 din 07 Noiembrie 2022 (M. Of. 1074/2022)
DECIZIA nr. 51 din 28 septembrie 2022 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: dacă zilele considerate ca fiind executate în baza Legii nr. 169/2017 avute în vedere la îndeplinirea fracţiei de pedeapsă pentru acordarea liberării condiţionate şi menţionate ca fiind câştigate în cuprinsul hotărârii judecătoreşti prin care s-a soluţionat cererea sau propunerea de liberare condiţionată rămân câştigate chiar şi după pronunţarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 242 din 8 aprilie 2021, şi se deduc din pedeapsa rezultată ca urmare a contopirii potrivit regulilor reglementate de art. 40 raportat la art. 38 din Codul penal EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1074 din 7 noiembrie 2022
Dosar nr. 1.002/1/2022 ┌─────────┬────────────────────────────┐│ │- preşedintele secţiei ││daniel │penale a Înaltei curţi de ││grădinaru│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele completului │├─────────┼────────────────────────────┤│adina │ ││claudia │- judecător la secţia penală││cioflan │ ...
Monitorul Oficial 995 din 13 Octombrie 2022 (M. Of. 995/2022)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 137 din 12 octombrie 2022 privind stabilirea cadrului instituţional, precum şi a măsurilor necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor Regulamentului (UE) 2017/746 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 aprilie 2017 privind dispozitivele medicale pentru diagnostic in vitro şi de abrogare a Directivei 98/79/CE şi a Deciziei 2010/227/UE a Comisiei EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 995 din 13 octombrie 2022
În vederea asigurării respectării obligaţiei statului român de a adopta măsurile necesare aplicării regulamentului (ue) 2017/746 al parlamentului european şi al consiliului din 5 aprilie 2017 privind dispozitivele medicale pentru diagnostic in vitro şi de abrogare a directivei 98/79/ce şi a deciziei 2010/227/ue a comisiei, denumit în continuare regulamentul (ue) 2017/746, cu aplicabilitate directă în toate statele membre,având în vedere necesitatea adoptării de urgenţă la nivel naţional a dispoziţiilor legale prin care să se creeze cadrul normativ, mecanismele administrative şi instrumentele adecvate în scopul implementării eficiente a regulamentului (ue) 2017/746,în considerarea prevederilor art. 113 alin. (2) din regulamentul (ue) 2017/746, ...
Monitorul Oficial 968 din 05 Octombrie 2022 (M. Of. 968/2022)
ORDIN nr. 5.439 din 26 septembrie 2022 privind organizarea, desfăşurarea şi calendarul admiterii în învăţământul profesional şi în învăţământul dual pentru anul şcolar 2023-2024 EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 968 din 5 octombrie 2022
Având în vedere:- prevederile art. 25 alin. (6), art. 63 alin. (1) lit. e), alin. (3^2) şi (3^3), art. 76 şi ale art. 94 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile art. ii din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 69/2022 pentru modificarea şi completarea legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi prorogarea unor termene;– prevederile regulamentului (ue) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a directivei 95/46/ce (regulamentul general privind protecţia datelor);– prevederile ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi ...
Monitorul Oficial 964 din 04 Octombrie 2022 (M. Of. 964/2022)
DECIZIA nr. 359 din 26 mai 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (3), a sintagmei "sub rezerva cazului prevăzut la alin. (6)" cuprinse în art. 57 alin. (5) şi ale art. 57 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 964 din 4 octombrie 2022
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 55 din 29 Septembrie 2022 (M. Of. 55/2022)
CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ nr. 1.228 din 5 septembrie 2022 la nivel de grup de unităţi aflate în administrarea/subordinea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti pentru anii 2022-2024, înregistrat la M.M.S.S.-D.D.S. (denumit în continuare şi "CCM") EMITENT: Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial (Partea a V-a) nr. 5 din 29 septembrie 2022
În temeiul legii nr. 62/2011, între:1. administraŢia spitalelor Şi serviciilor medicale bucureŞti (a.s.s.m.b.), în calitate de împuternicit al ordonatorului principal de credite;2. salariaţi, reprezentaţi, potrivit prevederilor legii nr. 62/2011 de către uniunea sindicalĂ sanitas bucureŞti (u.s.s.b.) şi de către federaŢia sindicalĂ hipocrat;se încheie prezentul contract colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi:cap. 1dispoziţii generaleart. 1(1) părţile contractante, pe deplin egale şi libere în negocierea acestui contract colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi, se obligă să respecte prevederile acestuia.(2) la încheierea contractului colectiv de muncă s-a avut în vedere legislaţia în vigoare.(3) În sensul prezentului contract, termenul ...
Monitorul Oficial 895 din 12 Septembrie 2022 (M. Of. 895/2022)
SENTINŢA nr. 99 din 13 iulie 2022 referitoare la admiterea în parte a acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamant şi anularea în parte art. 1 din anexa nr. 2 a H.G. nr. 1.065/2020 EMITENT: Curtea de Apel Braşov - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 895 din 12 septembrie 2022
Dosar nr. 1.828/1/2021completul compus din:preşedinte - oana maria boureanu, judecătorgrefier - cristina cojocariupe rol fiind soluţionarea - după casarea cu trimitere spre rejudecare a acţiunii formulate de reclamantul secu cristian adrian în contradictoriu cu pârâţii guvernul româniei, ministerul afacerilor interne şi ministerul sănătăţii, având ca obiect „anulare act administrativ cu caracter normativ“.dezbaterile în cauza de faţă au avut loc în şedinţa publică din data de 30 iunie 2022, când părţile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanţa, în vederea deliberării în baza art. 360 alin. (1) ...
Monitorul Oficial 879 din 07 Septembrie 2022 (M. Of. 879/2022)
ORDIN nr. 2.129 din 24 august 2022 privind aprobarea Listelor de verificare a achiziţiilor publice aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă al României EMITENT: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 879 din 7 septembrie 2022
Ţinând cont de prevederile:- regulamentului (ue) 2021/241 al parlamentului european şi al consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a mecanismului de redresare şi rezilienţă;– regulamentului (ue, euratom) 2018/1.046 al parlamentului european şi al consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al uniunii, de modificare a regulamentelor (ue) nr. 1.296/2013, (ue) nr. 1.301/2013, (ue) nr. 1.303/2013, (ue) nr. 1.304/2013, (ue) nr. 1.309/2013, (ue) nr. 1.316/2013, (ue) nr. 223/2014, (ue) nr. 283/2014 şi a deciziei nr. 541/2014/ue şi de abrogare a regulamentului (ue, euratom) nr. 966/2012;– deciziei de punere în aplicare a consiliului de ...
Monitorul Oficial 877 din 06 Septembrie 2022 (M. Of. 877/2022)
ORDIN nr. 5.241 din 31 august 2022 privind organizarea şi desfăşurarea evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2022-2023 EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 877 din 6 septembrie 2022
Având în vedere:- prevederile art. 74 alin. (5), art. 94 alin. (2) lit. e) şi ale art. 361 alin. (3) lit. b) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,– prevederile regulamentului (ue) 2016/679 al parlamentului european şi al consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a directivei 95/46/ce (regulamentul general privind protecţia datelor),– prevederile ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.753/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul naţional de învăţământ, cu modificările ulterioare;– ...
Monitorul Oficial 867 bis din 02 Septembrie 2022 (M. Of. 867 bis/2022)
STRATEGIE NAŢIONALĂ din 31 august 2022 privind sistemele de transport inteligente pentru perioada 2022-2030 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 867 bis din 2 septembrie 2022
──────────aprobată prin hotĂrÂrea guvernului nr. 1.086 din 31 august 2022, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 867 din 2 septembrie 2022.────────── (a se vedea imaginea asociată) cuprinsi. introducereii. viziune şi misiuneiii. priorităţile, politicile şi cadrul legal existentiv. analiza contextului şi definirea problemeloriv.1. contextul elaborării şi implementării strategiei stiiv.2. principalele probleme identificateiv.3. analiza swotv. integrare, interoperabilitate şi vehicule autonomev.1. integrare strategicăv.2. integrare multimodalăv.3. integrare cu zonele urbanev.4. interoperabilitatev.5. vehicule autonomevi. obiective generale şi specificevi.1. obiectivul generalvi.2. obiective specificevii. programe şi direcţii de acţiunevii.1. programevii.2. direcţii de acţiune şi acţiuni specificeviii. rezultate aşteptateix. indicatori de performanţăix.1. indicatori pentru mobilitate şi ...
Monitorul Oficial 873 din 05 Septembrie 2022 (M. Of. 873/2022)
ORDIN nr. 5.242 din 31 august 2022 privind organizarea şi desfăşurarea examenului naţional de bacalaureat - 2023 EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 873 din 5 septembrie 2022
Având în vedere:- prevederile art. 77 alin. (5) şi ale art. 361 alin. (3) lit. c) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile regulamentului (ue) 2016/679 al parlamentului european şi al consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a directivei 95/46/ce (regulamentul general privind protecţia datelor);– prevederile ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.753/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul naţional de învăţământ, cu modificările ulterioare;– referatul de aprobare nr. ...