Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hotarare nr 9 din 19 aprilie 2011
Monitorul Oficial 274 din 15 Aprilie 2014 (M. Of. 274/2014)
HOTĂRÂRE nr. 20 din 31 martie 2014 pentru modificarea şi completarea anexei nr. 2 "Lista auditorilor financiari, persoane fizice şi juridice, care îndeplinesc cerinţele Protocolului de colaborare încheiat între Camera Auditorilor Financiari din România şi Ministerul Fondurilor Europene privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit financiar pentru fonduri europene şi alte fonduri nerambursabile de la alţi donatori" la Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 5/2014 EMITENT: CAMERA AUDITORILOR FINANCIARI DIN ROMANIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 274 din 15 aprilie 2014
Având în vedere prevederile:- art. 6 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;- art. 15 alin. (3) din regulamentul de organizare şi funcţionare a camerei auditorilor financiari din românia, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 433/2011,având în vedere procesul-verbal nr. 4.250 din 31 martie 2014 privind consultarea electronică a membrilor consiliului camerei auditorilor financiari din românia,consiliul camerei auditorilor financiari din românia hotărăşte:art. ianexa nr. 2 "lista auditorilor financiari, persoane fizice şi juridice, care îndeplinesc cerinţele protocolului de colaborare încheiat între camera auditorilor financiari din românia şi ministerul ...
Monitorul Oficial 260 din 09 Aprilie 2014 (M. Of. 260/2014)
HOTĂRÂRE nr. 17 din 8 aprilie 2014 privind aprobarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Un cadru pentru politica privind clima şi energia în perioada 2020-2030 - COM (2014) 15 EMITENT: CAMERA DEPUTAŢILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 9 aprilie 2014
În temeiul prevederilor art. 67 şi ale art. 148 din constituţia româniei, republicată, ale legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre parlament şi guvern în domeniul afacerilor europene şi ale art. 40 din hotărârea camerei deputaţilor nr. 11/2011 privind procedura de lucru şi mecanismul decizional pentru exercitarea controlului parlamentar asupra proiectelor de acte legislative ale uniunii europene, în temeiul prevederilor tratatului de la lisabona privind rolul parlamentelor naţionale,camera deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.articol unicluând în considerare proiectul de opinie nr. 4c-19/162, adoptat de comisia pentru afaceri europene în şedinţa din 26 martie 2014,1. camera deputaţilor apreciază accentul pus pe necesitatea de a ...
Monitorul Oficial 253 din 08 Aprilie 2014 (M. Of. 253/2014)
HOTĂRÂRE din 5 martie 2013 în Cauza Manolachi împotriva României EMITENT: CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI - SECŢIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 8 aprilie 2014
strasbourg(cererea nr. 36.605/04) definitivĂ 8 iulie 2013hotărârea a rămas definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza manolachi împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din josep casadevall, preşedinte, alvina gyulumyan, jan sikuta, luis lopez guerra, kristina pardalos, johannes silvis, valeriu griţco, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu la 12 februarie 2013,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 36.605/04 îndreptată împotriva româniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul petrică ...
Monitorul Oficial 250 din 08 Aprilie 2014 (M. Of. 250/2014)
HOTĂRÂRE nr. 240 din 2 aprilie 2014 privind modificarea şi completarea anexei nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 250 din 8 aprilie 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 10 alin. (2) şi art. 20 din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 864, 867 şi art. 868 alin. (1) din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ianexa nr. 12 la hotărârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se ...
Monitorul Oficial 208 din 24 Martie 2014 (M. Of. 208/2014)
HOTĂRÂRE din 17 decembrie 2013 în Cauza Ion Tudor împotriva României EMITENT: CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI - SECŢIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 208 din 24 martie 2014
Strasbourg(cererea nr. 14.364/06)hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza ion tudor împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din josep casadevall, preşedinte, alvina gyulumyan, corneliu bîrsan, luis lopez guerra, nona tsotsoria, johannes silvis, valeriu griţco, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu, la 26 noiembrie 2013,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 14.364/06 îndreptată împotriva româniei, prin care un resortisant român, domnul ion gheorghe tudor (reclamantul), a ...
Monitorul Oficial 190 din 18 Martie 2014 (M. Of. 190/2014)
HOTĂRÂRE din 8 ianuarie 2013 în Cauza S.C. "Raisa M. Shipping" - S.R.L. împotriva României EMITENT: CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI - SECŢIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 190 din 18 martie 2014
Strasbourg(cererea nr. 37.576/05)definitivĂ8 iulie 2013hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza s.c. "raisa m. shipping" - s.r.l. împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din: josep casadevall, preşedinte, alvina gyulumyan, jan sikuta, luis lopez guerra, nona tsotsoria, kristina pardalos, johannes silvis, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu la 4 decembrie 2012,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 37.576/05 îndreptată împotriva româniei, prin care un resortisant al ...
Monitorul Oficial 184 din 14 Martie 2014 (M. Of. 184/2014)
HOTĂRÂRE din 4 decembrie 2012 în Cauza Petruş Iacob împotriva României EMITENT: CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI - SECŢIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 184 din 14 martie 2014
Strasbourg(cererea nr. 13.524/05)definitivĂ4 martie 2013hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza petruş iacob împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din: josep casadevall, preşedinte, alvina gyulumyan, jan sikuta, luis lopez guerra, nona tsotsoria, kristina pardalos, johannes silvis, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu la 13 noiembrie 2012,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 13.524/05 îndreptată împotriva româniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul petruş ...
Monitorul Oficial 181 din 13 Martie 2014 (M. Of. 181/2014)
HOTĂRÂRE nr. 8 din 11 martie 2014 privind aprobarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei - Analiza anuală a creşterii pentru 2014 COM (2013) 800 EMITENT: CAMERA DEPUTAŢILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 181 din 13 martie 2014
În temeiul prevederilor art. 67 şi ale art. 148 din constituţia româniei, republicată, ale legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre parlament şi guvern în domeniul afacerilor europene şi al art. 40 din hotărârea camerei deputaţilor nr. 11/2011 privind procedura de lucru şi mecanismul decizional pentru exercitarea controlului parlamentar asupra proiectelor de acte legislative ale uniunii europene, în temeiul prevederilor tratatului de la lisabona privind rolul parlamentelor naţionale,camera deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.articol unic luând în considerare proiectul de opinie nr. 4c-19/94 adoptat de comisia pentru afaceri europene, în şedinţa din 26 februarie 2014,1. camera deputaţilor apreciază claritatea şi caracterul realist al ...
Monitorul Oficial 177 din 12 Martie 2014 (M. Of. 177/2014)
HOTĂRÂRE nr. 91 din 12 februarie 2014 privind aprobarea Protocolului celei de-a noua reuniuni a Comisiei mixte româno-ungare, semnat la Budapesta la 26 noiembrie 2013, pentru aplicarea prevederilor Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare privind cooperarea în domeniul protecţiei mediului, semnat la Bucureşti la 26 mai 1997 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 177 din 12 martie 2014
Având în vedere prevederile art. 7 lit. a) din regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiei mixte româno-ungare pentru protecţia mediului, semnat la budapesta la 16 septembrie 2003, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 926/2004,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 20 din legea nr. 590/2003 privind tratatele,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unic se aprobă protocolul celei de-a noua reuniuni a comisiei mixte româno-ungare, semnat la budapesta la 26 noiembrie 2013, pentru aplicarea prevederilor acordului dintre guvernul româniei şi guvernul republicii ungare privind cooperarea în domeniul protecţiei mediului, semnat la bucureşti la 26 mai 1997, aprobat prin ...
Monitorul Oficial 178 din 12 Martie 2014 (M. Of. 178/2014)
HOTĂRÂRE nr. 7 din 11 martie 2014 privind aprobarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu - Strategia de extindere şi principalele provocări pentru perioada 2013-2014 COM (2013) 700 EMITENT: CAMERA DEPUTAŢILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 12 martie 2014
În temeiul prevederilor art. 67 şi ale art. 148 din constituţia româniei, republicată, ale legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre parlament şi guvern în domeniul afacerilor europene şi ale art. 40 din hotărârea camerei deputaţilor nr. 11/2011 privind procedura de lucru şi mecanismul decizional pentru exercitarea controlului parlamentar asupra proiectelor de acte legislative ale uniunii europene, în temeiul prevederilor tratatului de la lisabona privind rolul parlamentelor naţionale,camera deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.articol unicluând în considerare proiectul de opinie nr. 4c-19/93 adoptat de comisia pentru afaceri europene în şedinţa din 26 februarie 2014,1. camera deputaţilor felicită instituţiile uniunii europene şi statele membre ...