Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hotarare nr 9 din 15 mai 2003
Monitorul Oficial 688 din 19 Septembrie 2014 (M. Of. 688/2014)
HOTĂRÂRE nr. 793 din 17 septembrie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru Societatea Comercială SANEVIT 2003 - S.A. Arad, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 688 din 19 septembrie 2014
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru societatea comercială sanevit 2003 - s.a. arad, aflată sub autoritatea ministerului economiei, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.prim-ministru victor-viorel ponta contrasemnează: --------------- ministrul economiei, constantin niţă ministrul finanţelor publice, ioana-maria petrescuministrul ...
Monitorul Oficial 686 din 19 Septembrie 2014 (M. Of. 686/2014)
HOTĂRÂRE nr. 785 din 10 septembrie 2014 pentru aprobarea intrării în vigoare a Programului de cooperare în domeniile culturii, educaţiei, tineretului şi sportului dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite Mexicane pentru perioada 2014-2016, semnat la Bucureşti la 23 mai 2014 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 686 din 19 septembrie 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 20 din legea nr. 590/2003 privind tratatele,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă intrarea în vigoare a programului de cooperare în domeniile culturii, educaţiei, tineretului şi sportului dintre guvernul româniei şi guvernul statelor unite mexicane pentru perioada 2014-2016, semnat la bucureşti la 23 mai 2014.prim-ministru victor-viorel ponta contrasemnează: --------------- viceprim-ministru, ministrul culturii,kelemen hunor ministrul afacerilor externe, titus corlăţeanministrul finanţelor publice,ioana-maria petrescu ministrul delegat pentru buget, darius-bogdan vâlcov ministrul sănătăţii,nicolae bănicioiu ministrul educaţiei naţionale, remus pricopieministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, mihnea cosmin costoiubucureşti, 10 septembrie 2014.nr. 785.program de cooperareîn domeniile culturii, educaţiei, tineretului şi sportuluiîntre guvernul româniei şi guvernul ...
Monitorul Oficial 680 din 17 Septembrie 2014 (M. Of. 680/2014)
HOTĂRÂRE din 5 noiembrie 2013 în Cauza Branişte împotriva României EMITENT: CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI SECŢIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 680 din 17 septembrie 2014
Strasbourg(cererea nr. 19.099/04)definitivĂla 24 martie 2014hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza branişte împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din josep casadevall, preşedinte, alvina gyulumyan, corneliu bîrsan, luis lopez guerra, nona tsotsoria, johannes silvis, valeriu griţco, judecători, şi marialena tsirli, grefier adjunct de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu la 15 octombrie 2013,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 19.099/04 îndreptată împotriva româniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul ...
Monitorul Oficial 670 din 12 Septembrie 2014 (M. Of. 670/2014)
HOTĂRÂRE nr. 776 din 10 septembrie 2014 privind actualizarea datelor din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, pentru un imobil aflat în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, şi trecerea unor construcţii din cadrul acestui imobil din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 670 din 12 septembrie 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 10 alin. (2) şi art. 20 din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 2 din ordonanţa guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin legea nr. 246/2001, al art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. ...
Monitorul Oficial 667 din 11 Septembrie 2014 (M. Of. 667/2014)
HOTĂRÂRE nr. 763 din 4 septembrie 2014 pentru aprobarea Protocolului dintre Ministerul Afacerilor Interne din România şi Ministerul Afacerilor Interne din Republica Serbia privind înfiinţarea şi funcţionarea unui punct comun de contact la frontiera de stat româno-sârbă, semnat la Bucureşti la 31 mai 2013 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 667 din 11 septembrie 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 20 din legea nr. 590/2003 privind tratatele,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă protocolul dintre ministerul afacerilor interne din românia şi ministerul afacerilor interne din republica serbia privind înfiinţarea şi funcţionarea unui punct comun de contact la frontiera de stat româno-sârbă, semnat la bucureşti la 31 mai 2013.prim-ministru victor-viorel ponta contrasemnează: ───────────────── viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,gabriel oprea ministrul finanţelor publice, ioana-maria petrescu ministrul delegat pentru buget, darius-bogdan vâlcov p. ministrul afacerilor externe, george ciamba,secretar de statbucureşti, 4 septembrie 2014.nr. 763.protocol între ministerul afacerilor interne din românia şi ministerulafacerilor interne din republica serbia privind înfiinţarea şifuncţionarea unui punct comun de contact la ...
Monitorul Oficial 648 din 03 Septembrie 2014 (M. Of. 648/2014)
HOTĂRÂRE din 25 februarie 2014 în Cauza Văduva împotriva României EMITENT: CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI - SECŢIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 3 septembrie 2014
Strasbourg(cererea nr. 27.781/06)definitivĂla 25 mai 2014hotărârea a rămas definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza văduva împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din josep casadevall, preşedinte, alvina gyulumyan, dragoljub popovic, kristina pardalos, johannes silvis, valeriu griţco, iulia antoanella motoc, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu, la 4 februarie 2014,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 27.781/06 îndreptată împotriva româniei, prin care un resortisant român, domnul ion irinel ...
Monitorul Oficial 601 din 12 August 2014 (M. Of. 601/2014)
HOTĂRÂRE din 25 februarie 2014 în Cauza Ostace împotriva României EMITENT: CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI - SECŢIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 12 august 2014
Strasbourg(cererea nr. 12.547/06)hotărârea devine definitivă în condiţiile stabilite la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza ostace împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din josep casadevall, preşedinte, alvina gyulumyan, dragoljub popovic, luis lopez guerra, johannes silvis, valeriu griţco, iulia antoanella motoc, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu, la 4 februarie 2014,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 12.547/06 îndreptată împotriva româniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul augustin ostace (reclamantul), ...
Monitorul Oficial 561 din 29 Iulie 2014 (M. Of. 561/2014)
HOTĂRÂRE nr. 588 din 16 iulie 2014 privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al statului a unor construcţii şi amenajări la terenuri din cadrul unor imobile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, situate în judeţele Constanţa, Vrancea, Buzău, Iaşi, Braşov, Bihor, Cluj, Sibiu, Sălaj, Argeş, Ilfov, Alba, Arad şi municipiul Bucureşti, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării acestora, şi pentru actualizarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 29 iulie 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 10 alin. (2) şi al art. 20 din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 2 din ordonanţa guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin legea nr. 246/2001, şi potrivit art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă ...
Monitorul Oficial 543 din 22 Iulie 2014 (M. Of. 543/2014)
HOTĂRÂRE din 14 aprilie 2014 în Cauza Asociaţia Victimelor Magistraţilor din România împotriva României EMITENT: CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI - SECŢIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 543 din 22 iulie 2014
strasbourg(cererea nr. 47.732/06) definitivĂ14 aprilie 2014hotărârea a devenit definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza asociaţia victimelor magistraţilor din românia împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din josep casadevall, preşedinte, alvina gyulumyan, corneliu bîrsan, jan sikuta, nona tsotsoria, kristina pardalos, johannes silvis, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu, la 10 decembrie 2013,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 47.732/06 îndreptată împotriva româniei, prin care nouă resortisanţi ai acestui ...
Monitorul Oficial 515 din 10 Iulie 2014 (M. Of. 515/2014)
HOTĂRÂRE din 25 martie 2014 Cauza Oţet împotriva României EMITENT: CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI - SECŢIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 10 iulie 2014
în cauza oţet împotriva românieistrasbourg(cererea nr. 14.317/04)hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza oţet împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din josep casadevall, preşedinte, alvina gyulumyan, luis lopez guerra, kristina pardalos, johannes silvis, valeriu griţco, iulia antoanella motoc, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu la 6 martie 2014,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 14.317/04 îndreptată împotriva româniei, prin care un resortisant al acestui stat, ...