Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hotarare nr 869 din 6 septembrie 2001
Monitorul Oficial 655 din 05 Septembrie 2014 (M. Of. 655/2014)
HOTĂRÂRE nr. 729 din 26 august 2014 privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unor construcţii aflate în administrarea Penitenciarului Timişoara din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 655 din 5 septembrie 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 10 alin. (2) şi al art. 20 din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 2 din ordonanţa guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin legea nr. 246/2001,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unor construcţii aflate în administrarea penitenciarului timişoara din subordinea administraţiei naţionale a penitenciarelor, ...
Monitorul Oficial 292 din 22 Aprilie 2014 (M. Of. 292/2014)
HOTĂRÂRE nr. 6 din 4 aprilie 2014 privind aprobarea Tabloului executorilor judecătoreşti pe anul 2014 EMITENT: UNIUNEA NAŢIONALĂ A EXECUTORILOR JUDECĂTOREŞTI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 292 din 22 aprilie 2014
Având în vedere prevederile art. 16 alin. (2) din legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 10 din regulamentul de punere în aplicare a legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, aprobat prin ordinul ministrului justiţiei nr. 210/2001, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 20 alin. (3) din statutul uniunii naţionale a executorilor judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc, aprobat prin hotărârea congresului extraordinar al uniunii naţionale a executorilor judecătoreşti nr. 19/2010, cu modificările şi completările ulterioare,consiliul uniunii naţionale a executorilor judecătoreşti adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă tabloul executorilor judecătoreşti pe ...
Monitorul Oficial 289 din 18 Aprilie 2014 (M. Of. 289/2014)
HOTĂRÂRE nr. 299 din 16 aprilie 2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 289 din 18 aprilie 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 5 alin. (13) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 11/2014 privind adoptarea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1autoritatea naţională pentru protecţia drepturilor copilului şi adopţie, denumită în continuare autoritatea, se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea ministerului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, cu sediul în municipiul bucureşti, bd. magheru nr. 7, sectorul 1.art. 2autoritatea este finanţată integral de la bugetul ...
Monitorul Oficial 556 din 02 Septembrie 2013 (M. Of. 556/2013)
HOTARARE nr. 656 din 29 august 2013 pentru modificarea si completarea unor anexe la Hotararea Guvernului nr. 1.358/2001 privind atestarea domeniului public al judetului Teleorman, precum si al municipiilor, oraselor si comunelor din judetul Teleorman EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 556 din 2 septembrie 2013
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 21 alin. (3) din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ihotărârea guvernului nr. 1.358/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului teleorman, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul teleorman, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 620 şi 620 bis din 22 august 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la anexa nr. 1 "inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al judeţului teleorman", la secţiunea i "bunuri imobile" ...
Monitorul Oficial 222 din 18 Aprilie 2013 (M. Of. 222/2013)
HOTARARE nr. 84 din 21 martie 2013 privind aprobarea Tabloului executorilor judecatoresti pe anul 2013 EMITENT: UNIUNEA NATIONALA A EXECUTORILOR JUDECATORESTI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 222 din 18 aprilie 2013
Având în vedere prevederile art. 16 alin. (2) din legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale art. 10 din regulamentul de punere în aplicare a legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, aprobat prin ordinul ministrului justiţiei nr. 210/2001, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 20 alin. (3) din statutul uniunii naţionale a executorilor judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc, aprobat prin hotărârea congresului extraordinar al uniunii naţionale a executorilor judecătoreşti nr. 19/2010, cu modificările şi completările ulterioare,consiliul uniunii naţionale a executorilor judecătoreşti hotărăşte:art. 1 se aprobă tabloul executorilor judecătoreşti pe anul 2013 şi ...
Monitorul Oficial 140 din 18 Martie 2013 (M. Of. 140/2013)
HOTARARE nr. 77 din 6 martie 2013 privind aprobarea Actului aditional nr. 1 pe anul 2013 la Contractul de activitate a Companiei Nationale de Cai Ferate "C.F.R." - S.A. pentru perioada 2012-2015, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 73/2012 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 18 martie 2013
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 39 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea societăţii naţionale a căilor ferate române, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere prevederile art. 2 din hotărârea guvernului nr. 73/2012 privind aprobarea contractului de activitate a companiei naţionale de căi ferate "c.f.r." - s.a. pentru perioada 2012-2015,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă actul adiţional nr. 1 pe anul 2013 la contractul de activitate al companiei naţionale de căi ferate "c.f.r." - s.a. pentru perioada 2012-2015, aprobat prin hotărârea ...
Monitorul Oficial 57 din 24 Ianuarie 2012 (M. Of. 57/2012)
HOTARARE nr. 1.259 din 21 decembrie 2011 pentru modificarea si completarea anexei nr. 12 la Hotararea Guvernului nr. 1.705/2006 privind aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 57 din 24 ianuarie 2012
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 867 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicatã, al art. 20 din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publicã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi al art. 21 şi 22 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobatã prin legea nr. 493/2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. i(1) anexa nr. 12 la hotãrârea guvernului nr. 1.705/2006 privind aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, ...
Monitorul Oficial 709 din 07 Octombrie 2011 (M. Of. 709/2011)
HOTARARE nr. 905 din 7 septembrie 2011 pentru modificarea si completarea unor anexe la Hotararea Guvernului nr. 1.362/2001 privind atestarea domeniului public al judetului Valcea, precum si al municipiilor, oraselor si comunelor din judetul Valcea EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 709 din 7 octombrie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 21 alin. (3) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. ihotãrârea guvernului nr. 1.362/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului vâlcea, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul vâlcea, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 281 şi 281 bis din 25 aprilie 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:1. la anexa nr. 8 "inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al oraşului horezu", la ...
Monitorul Oficial 695 din 30 Septembrie 2011 (M. Of. 695/2011)
HOTARARE nr. 939 din 28 septembrie 2011 pentru modificarea si completarea unor anexe la Hotararea Guvernului nr. 1.351/2001 privind atestarea domeniului public al judetului Harghita, precum si al municipiilor, oraselor si comunelor din judetul Harghita EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 695 din 30 septembrie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 21 alin. (3) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. ihotãrârea guvernului nr. 1.351/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului harghita, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul harghita, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 597 şi 597 bis din 13 august 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:1. anexa nr. 6 "inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al oraşului borsec" se modificã ...
Monitorul Oficial 636 din 06 Septembrie 2011 (M. Of. 636/2011)
HOTARARE nr. 813 din 10 august 2011 pentru modificarea si completarea unor anexe la Hotararea Guvernului nr. 363/2002 privind atestarea domeniului public al judetului Braila, precum si al municipiului, oraselor si comunelor din judetul Braila EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 636 din 6 septembrie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 21 alin. (3) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. ihotãrârea guvernului nr. 363/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului brãila, precum şi al municipiului, oraşelor şi comunelor din judeţul brãila, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 378 şi 378 bis din 4 iunie 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:1. anexa nr. 3 "inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al oraşului fãurei" se modificã ...