Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hotarare nr 7 din 3 martie 2009
Monitorul Oficial 274 din 15 Aprilie 2014 (M. Of. 274/2014)
HOTĂRÂRE nr. 20 din 31 martie 2014 pentru modificarea şi completarea anexei nr. 2 "Lista auditorilor financiari, persoane fizice şi juridice, care îndeplinesc cerinţele Protocolului de colaborare încheiat între Camera Auditorilor Financiari din România şi Ministerul Fondurilor Europene privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit financiar pentru fonduri europene şi alte fonduri nerambursabile de la alţi donatori" la Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 5/2014 EMITENT: CAMERA AUDITORILOR FINANCIARI DIN ROMANIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 274 din 15 aprilie 2014
Având în vedere prevederile:- art. 6 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;- art. 15 alin. (3) din regulamentul de organizare şi funcţionare a camerei auditorilor financiari din românia, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 433/2011,având în vedere procesul-verbal nr. 4.250 din 31 martie 2014 privind consultarea electronică a membrilor consiliului camerei auditorilor financiari din românia,consiliul camerei auditorilor financiari din românia hotărăşte:art. ianexa nr. 2 "lista auditorilor financiari, persoane fizice şi juridice, care îndeplinesc cerinţele protocolului de colaborare încheiat între camera auditorilor financiari din românia şi ministerul ...
Monitorul Oficial 253 din 08 Aprilie 2014 (M. Of. 253/2014)
HOTĂRÂRE din 5 martie 2013 în Cauza Manolachi împotriva României EMITENT: CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI - SECŢIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 8 aprilie 2014
strasbourg(cererea nr. 36.605/04) definitivĂ 8 iulie 2013hotărârea a rămas definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza manolachi împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din josep casadevall, preşedinte, alvina gyulumyan, jan sikuta, luis lopez guerra, kristina pardalos, johannes silvis, valeriu griţco, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu la 12 februarie 2013,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 36.605/04 îndreptată împotriva româniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul petrică ...
Monitorul Oficial 243 din 04 Aprilie 2014 (M. Of. 243/2014)
HOTĂRÂRE nr. 1 din 28 martie 2014 pentru aprobarea Listei cu preţurile principalelor bunuri consumptibile rechiziţionabile, necesare estimării fondurilor folosite la plata despăgubirilor acestora, valabile în anul 2014 EMITENT: COMISIA CENTRALĂ DE RECHIZIŢII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 243 din 4 aprilie 2014
Având în vedere dispoziţiile art. 22 alin. (3), art. 23 şi art. 24 alin. (2), (3) şi (5) din legea nr. 132/1997 privind rechiziţiile de bunuri şi prestările de servicii în interes public, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 2 lit. b), art. 3 lit. b pct. 5 şi 16 şi art. 4 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 1.380/2009 privind înfiinţarea, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile administraţiei naţionale a rezervelor de stat şi probleme speciale, cu modificările ulterioare,comisia centrală de rechiziţii adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă lista cu preţurile principalelor bunuri consumptibile rechiziţionabile, necesare estimării fondurilor folosite la plata ...
Monitorul Oficial 227 din 31 Martie 2014 (M. Of. 227/2014)
HOTĂRÂRE nr. 226 din 26 martie 2014 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 43/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Fondurilor Europene EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 227 din 31 martie 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 5 alin. (3) din ordonanţa guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobată cu modificări prin legea nr. 247/2002, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ihotărârea guvernului nr. 43/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului fondurilor europene, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 98 din 19 februarie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 3, litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins:"e) îndeplineşte atribuţiile ...
Monitorul Oficial 223 din 28 Martie 2014 (M. Of. 223/2014)
HOTĂRÂRE nr. 227 din 26 martie 2014 pentru aprobarea transmiterii unor terenuri cu destinaţie agricolă, în suprafaţă totală de 23,69 ha, din domeniul privat al statului, din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului şi din concesiunea Societăţii Comerciale "A&S Internaţional 2000" - S.R.L. în domeniul public al statului şi în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, în vederea înfiinţării unor tronsoane de perdele forestiere de protecţie a autostrăzii A2 Bucureşti-Constanţa, cu destinaţie fond forestier EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 223 din 28 martie 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 863 lit. e) şi art. 867 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, al art. 6 alin. (3) din legea nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecţie, republicată,având în vedere prevederile art. 11 alin. (1) din legea nr. 46/2008 - codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) se aprobă transmiterea terenurilor cu destinaţie agricolă, în suprafaţă totală de 23,69 ha, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul privat al statului, din administrarea ...
Monitorul Oficial 221 din 28 Martie 2014 (M. Of. 221/2014)
HOTĂRÂRE nr. 217 din 26 martie 2014 privind înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestuia în administrarea Ministerului Finanţelor Publice EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 221 din 28 martie 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 20 din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 863 lit. d) şi art. 867 alin. (1) din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea ministerului finanţelor publice a imobilului având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2ministerul finanţelor publice operează modificările corespunzătoare în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al ...
Monitorul Oficial 219 din 27 Martie 2014 (M. Of. 219/2014)
HOTĂRÂRE nr. 216 din 26 martie 2014 privind alocarea temporară, pentru lunile martie şi aprilie ale anului 2014, a unor sume din venituri din privatizare ordonatorilor principali de credite cu rol de autoritate de management EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 219 din 27 martie 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, precum şi al art. 11^1 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobată cu modificări prin legea nr. 362/2009, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) În scopul asigurării necesarului de finanţare al autorităţilor de management pentru programele operaţionale finanţate din instrumente structurale în cadrul obiectivului convergenţă - programul operaţional sectorial mediu (pos mediu), programul operaţional sectorial creşterea competitivităţii economice (pos cce), programul operaţional regional (por), denumite în continuare programe operaţionale, aferent lunilor martie şi aprilie ...
Monitorul Oficial 208 din 24 Martie 2014 (M. Of. 208/2014)
HOTĂRÂRE din 17 decembrie 2013 în Cauza Ion Tudor împotriva României EMITENT: CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI - SECŢIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 208 din 24 martie 2014
Strasbourg(cererea nr. 14.364/06)hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza ion tudor împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din josep casadevall, preşedinte, alvina gyulumyan, corneliu bîrsan, luis lopez guerra, nona tsotsoria, johannes silvis, valeriu griţco, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu, la 26 noiembrie 2013,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 14.364/06 îndreptată împotriva româniei, prin care un resortisant român, domnul ion gheorghe tudor (reclamantul), a ...
Monitorul Oficial 205 din 24 Martie 2014 (M. Of. 205/2014)
HOTĂRÂRE nr. 181 din 12 martie 2014 privind trecerea cu titlu gratuit a unor drumuri forestiere şi a terenurilor aferente acestora din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al comunei Runcu şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Runcu, judeţul Gorj EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 205 din 24 martie 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 1 alin. (1) şi art. 2 din legea nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere din domeniul public al statului şi din administrarea regiei naţionale a pădurilor-romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora, al art. 9 alin. (1) şi art. 20 din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 867 şi 868 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1 se aprobă modificarea descrierii tehnice a ...
HOTĂRÂRE nr. 180 din 12 martie 2014 privind trecerea unor drumuri forestiere şi a terenurilor aferente acestora din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al comunei Valea Doftanei şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Valea Doftanei, judeţul Prahova EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 205 din 24 martie 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 9 alin. (1) şi art. 20 din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 1 alin. (1) şi art. 2 din legea nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere din domeniul public al statului şi din administrarea regiei naţionale a pădurilor - romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora, al art. 867 şi 868 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi al art. 2 din hotărârea guvernului nr. ...