Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hotarare nr 60 din 5 noiembrie 2013
Monitorul Oficial 364 din 13 Mai 2008 (M. Of. 364/2008)
HOTARARE nr. 457 din 21 aprilie 2008(*actualizata*) privind cadrul institutional de coordonare si de gestionare a instrumentelor structurale (actualizata pana la data de 9 august 2011*) EMITENT: GUVERNUL ----------- *) Forma actualizata a acestui act normativ pana la data de 9 august 2011 este realizata de catre Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamt prin includerea tuturor modificarilor si completarilor aduse de catre HOTARAREA nr. 802 din 4 august 2011.
Conţinutul acestui act aparţine exclusiv s.c. centrul teritorial de calcul electronic s.a. piatra-neamţ şi nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor.având în vedere prevederile regulamentului (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a prevederilor generale privind fondul european de dezvoltare regionalã, fondul social european şi fondul de coeziune şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.260/1999, publicat în jurnalul oficial al uniunii europene, seria l nr. 210 din 31 iulie 2006, ale regulamentului (ce) nr. 1.080/2006 al parlamentului european şi al consiliului din 5 iulie 2006 privind fondul european de dezvoltare ...
Monitorul Oficial 543 din 18 Iulie 2008 (M. Of. 543/2008)
HOTARARE nr. 750 din 9 iulie 2008 pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat regional privind valorificarea resurselor regenerabile de energie EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 543 din 18 iulie 2008
HotĂ?rÂre nr. 750 din 9 iulie 2008 pentru aprobarea schemei de ajutor de stat regional privind valorificarea resurselor regenerabile de energie emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 543 din 18 iulie 2008 având în vedere art. 2 din hotãrârea guvernului nr. 651/2006 privind aprobarea politicii în domeniul ajutorului de stat pentru perioada 2006-2013, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 3 alin. (3) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 117/2006 ...
Monitorul Oficial 529 din 14 Iulie 2008 (M. Of. 529/2008)
HOTARARE nr. 718 din 2 iulie 2008 privind aprobarea schemei de ajutor de stat orizontal pentru dezvoltarea regionala durabila si reducerea emisiilor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 529 din 14 iulie 2008
HotĂ?rÂre nr. 718 din 2 iulie 2008 privind aprobarea schemei de ajutor de stat orizontal pentru dezvoltarea regionalã durabilã şi reducerea emisiilor emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 529 din 14 iulie 2008 În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 3 alin. (3) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 137/2007 , şi al art. 72 din legea energiei ...
Monitorul Oficial 364 din 13 Mai 2008 (M. Of. 364/2008)
HOTARARE nr. 457 din 21 aprilie 2008 privind cadrul institutional de coordonare si de gestionare a instrumentelor structurale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 364 din 13 mai 2008
HotĂ?rÂre nr. 457 din 21 aprilie 2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 364 din 13 mai 2008 având în vedere prevederile regulamentului (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a prevederilor generale privind fondul european de dezvoltare regionalã, fondul social european şi fondul de coeziune şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.260/1999 , publicat în jurnalul oficial al uniunii europene, ...
Monitorul Oficial 19 din 10 Ianuarie 2008 (M. Of. 19/2008)
HOTARARE nr. 321 din 14 aprilie 2005 (*republicata*) privind evaluarea si gestionarea zgomotului ambiant*) EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 19 din 10 ianuarie 2008
HotĂ?rÂre nr. 321 din 14 aprilie 2005 (*republicatã*) privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant*) emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 19 din 10 ianuarie 2008 _________ *) republicatã în temeiul art. ii din hotãrârea guvernului nr. 674/2007 pentru modificarea şi completarea hotãrârii guvernului nr. 321/2005 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiental, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 485 din 19 iulie 2007, dându-se textelor o nouã numerotare. hotãrârea guvernului nr. 321/2005 ...
Monitorul Oficial 827 din 04 Decembrie 2007 (M. Of. 827/2007)
HOTARARE nr. 1.424 din 28 noiembrie 2007 privind aprobarea Programului multianual "Asistenta tehnica pentru sprijinirea autoritatilor administratiei publice locale in pregatirea tehnica a proiectelor de investitii publice, finantate prin Programul operational regional 2007-2013", si finantarea acestuia din bugetul Ministerului Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 827 din 4 decembrie 2007
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 11 lit. f) din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 (1) se aprobã programul multianual "asistenţã tehnicã pentru sprijinirea autoritãţilor administraţiei publice locale în pregãtirea tehnicã a proiectelor de investiţii publice, finanţate prin programul operaţional regional 2007-2013", denumit în continuare program, precum şi lista proiectelor de investiţii propuse pentru pregãtire prin program, prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezenta ...
Monitorul Oficial 776 din 15 Noiembrie 2007 (M. Of. 776/2007)
HOTARARE nr. 1.364 din 12 noiembrie 2007 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 811/2006 privind finantarea din bugetul Ministerului Integrarii Europene a asistentei tehnice pentru pregatirea de proiecte de investitii publice, finantabile prin Programul operational regional 2007-2013 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 776 din 15 noiembrie 2007
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. i hotãrârea guvernului nr. 811/2006 privind finanţarea din bugetul ministerului integrãrii europene a asistenţei tehnice pentru pregãtirea de proiecte de investiţii publice, finanţabile prin programul operaţional regional 2007-2013, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 571 din 3 iulie 2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: 1. În titlu şi în tot cuprinsul hotãrârii, denumirea "ministerul integrãrii europene" se va înlocui cu denumirea "ministerul ...
Monitorul Oficial 756 din 07 Noiembrie 2007 (M. Of. 756/2007)
HOTARARE nr. 1.314 din 24 octombrie 2007 pentru aprobarea Strategiei nationale privind aderarea la spatiul Schengen EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 756 din 7 noiembrie 2007
HotĂ?rÂre nr. 1.314 din 24 octombrie 2007 pentru aprobarea strategiei naţionale privind aderarea la spaţiul schengen emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 756 din 7 noiembrie 2007 În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã strategia naţionalã privind aderarea la spaţiul schengen, denumitã în continuare strategia naţionalã, prevãzutã în anexa care face parte integrantã din ...
Monitorul Oficial 485 din 19 Iulie 2007 (M. Of. 485/2007)
HOTARARE nr. 674 din 28 iunie 2007 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 321/2005 privind evaluarea si gestionarea zgomotului ambiental EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 485 din 19 iulie 2007
HotĂ?rÂre nr. 674 din 28 iunie 2007 pentru modificarea şi completarea hotãrârii guvernului nr. 321/2005 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiental emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 485 din 19 iulie 2007 În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. i hotãrârea guvernului nr. 321/2005 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiental, publicatã în monitorul oficial al ...
Monitorul Oficial 27 din 16 Ianuarie 2007 (M. Of. 27/2007)
HOTARARE nr. 1.879 din 21 decembrie 2006 pentru aprobarea Programului national de reducere progresiva a emisiilor de dioxid de sulf, oxizi de azot, compusi organici volatili si amoniac EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 16 ianuarie 2007
*t* ┌────────┬──────┬──────┬──────┬──────┬──────┬──────┬──────┬──────┬──────┬──────┐ │ │ 1980 │ 1981 │ 1982 │ 1983 │ 1984 │ 1985 │ 1986 │ 1987 │ 1988 │ 1989 │ ├────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤ │ so(2) │ 1055 │ 1095 │ 1104 │ 1229 │ 1223 │ 1255 │ 1293 │ 1305 │ 1467 │ 1517 │ ├────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤ │ no(x) │ 523 │ 528 │ 516 │ 542 │ 546 │ 542 │ 559 │ 580 │ 590 │ 579 │ ├────────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┼──────┤ │ nh(3) │ 340 │ ...