Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hotarare nr 56 din 17 ianuarie 2002
Monitorul Oficial 283 din 21 Aprilie 2011 (M. Of. 283/2011)
HOTARARE nr. 402 din 20 aprilie 2011 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai unor obiective de investitii din cadrul proiectului prioritar "10.000 km drumuri judetene si de interes local" din Programul national de dezvoltare a infrastructurii, derulat prin intermediul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 21 aprilie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. 1(1) se aprobã lista unor obiective de investiţii din cadrul proiectului prioritar "10.000 km drumuri judeţene şi de interes local" din programul naţional de dezvoltare a infrastructurii, derulat prin intermediul ministerului dezvoltãrii regionale şi turismului, prevãzutã în anexa nr. 1, care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.(2) se aprobã indicatorii tehnico-economici pentru obiectivele de investiţii prevãzute la alin. (1), potrivit anexelor nr. 2/1-nr. 2/23, care fac parte integrantã ...
Monitorul Oficial 220 din 30 Martie 2011 (M. Of. 220/2011)
HOTARARE nr. 220 din 9 martie 2011 pentru aprobarea Strategiei nationale de management integrat al frontierei de stat a Romaniei in perioada 2011-2012 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 220 din 30 martie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. 1 se aprobã strategia naţionalã de management integrat al frontierei de stat a româniei în perioada 2011-2012, denumitã în continuare strategia naţionalã, prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.art. 2 ministerul administraţiei şi internelor, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale au obligaţia de a duce la îndeplinire obiectivele specifice domeniului lor de activitate, prevãzute în strategia naţionalã, în raport cu etapele de realizare a acesteia şi cu resursele disponibile în bugetele proprii.art. 3 la data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri ...
Monitorul Oficial 187 din 17 Martie 2011 (M. Of. 187/2011)
HOTARARE nr. 69 din 26 ianuarie 2011 pentru modificarea si completarea unor anexe la Hotararea Guvernului nr. 967/2002 privind atestarea domeniului public al judetului Satu Mare, precum si al municipiilor, oraselor si comunelor din judetul Satu Mare EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 17 martie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 21 alin. (3) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimuljuridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. i hotãrârea guvernului nr. 967/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului satu mare, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul satu mare, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 685 şi 685 bis din 17 septembrie 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:1. anexa nr. 2 "inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului satu ...
Monitorul Oficial 179 din 14 Martie 2011 (M. Of. 179/2011)
HOTARARE din 7 iulie 2009 in Cauza Stanca Popescu impotriva Romaniei, definitiva la 7 octombrie 2009 EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 179 din 14 martie 2011
(cererea nr. 8.727/03)În cauza stanca popescu împotriva româniei,curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: josep casadevall, preşedinte, elisabet fura-sandstrom, corneliu bîrsan, alvina gyulumyan, ineta ziemele, luis lopez guerra, ann power, judecãtori, şi santiago quesada, grefier de secţie,dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 16 iunie 2009,pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã: procedura1. la originea cauzei se aflã o cerere (nr. 8.727/03) îndreptatã împotriva româniei, prin care un cetãţean al acestui stat, doamna stanca popescu (reclamanta), a sesizat curtea la data de 8 decembrie 2000, în temeiul art. 34 ...
Monitorul Oficial 175 din 11 Martie 2011 (M. Of. 175/2011)
HOTARARE din 2 noiembrie 2010 in Cauza Stefanica si altii impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 175 din 11 martie 2011
(cererea nr. 38.155/02)hotãrârea devine definitivã în condiţiile prevãzute de art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificãri de formã.În cauza Ştefãnicã şi alţii împotriva româniei,curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), reunitã într-o camerã compusã din: josep casadevall, preşedinte, corneliu bîrsan, bostjan m. zupancic, egbert myjer, ineta ziemele, luis lopez guerra, ann power, judecãtori, şi din santiago quesada, grefier de secţie,dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 12 octombrie 2010,pronunţã prezenta hotãrâre, adoptatã la aceeaşi datã: procedura1. la originea cauzei se aflã cererea nr. 38.155/02 îndreptatã împotriva româniei, prin care 18 cetãţeni ai acestui ...
Monitorul Oficial 162 din 07 Martie 2011 (M. Of. 162/2011)
HOTARARE din 8 iunie 2010 in Cauza Andreescu impotriva Romaniei - definitiva la 8 septembrie 2010 EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 162 din 7 martie 2011
(cererea nr. 19.452/02)În cauza andreescu împotriva româniei,curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), reunitã într-o camerã compusã din: josep casadevall, preşedinte, elisabet fura, corneliu bîrsan, bostjan m. zupancic, alvina gyulumyan, ineta ziemele, luis lÎpez guerra, judecãtori, şi santiago quesada, grefier de secţie,dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 18 mai 2010,pronunţã prezenta hotãrâre, adoptatã la aceeaşi datã: procedura1. la originea cauzei se aflã o cerere (nr. 19.452/02) îndreptatã împotriva româniei, prin care un cetãţean al acestui stat, domnul gabriel andreescu (reclamantul), a sesizat curtea la 29 martie 2002, în temeiul art. 34 din convenţia pentru apãrarea ...
Monitorul Oficial 127 din 21 Februarie 2011 (M. Of. 127/2011)
HOTARARE nr. 71 din 26 ianuarie 2011 pentru modificarea si completarea unor anexe la Hotararea Guvernului nr. 1.352/2001 privind atestarea domeniului public al judetului Hunedoara, precum si al municipiilor, oraselor si comunelor din judetul Hunedoara EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 127 din 21 februarie 2011 Guvernul Romaniei
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 21 alin. (3) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. ihotãrârea guvernului nr. 1.352/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului hunedoara, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul hunedoara, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 634 şi 634 bis din 28 august 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:1. la anexa nr. 4 "inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului hunedoara", la ...
Monitorul Oficial 125 din 18 Februarie 2011 (M. Of. 125/2011)
HOTARARE nr. 74 din 26 ianuarie 2011 privind siguranta jucariilor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 125 din 18 februarie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 13 din ordonanţa guvernului nr. 20/2010 privind stabilirea unor mãsuri pentru aplicarea unitarã a legislaţiei uniunii europene care armonizeazã condiţiile de comercializare a produselor,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.cap. i dispoziţii generaleart. 1 obiectulprezenta hotãrâre stabileşte condiţii privind siguranţa jucãriilor şi libera circulaţie a acestora pe teritoriul româniei şi al celorlalte state membre ale uniunii europene.art. 2 domeniul de aplicare(1) prevederile prezentei hotãrâri se aplicã produselor concepute sau destinate pentru joacã, în mod exclusiv sau nu, utilizãrii de cãtre copiii cu o vârstã mai micã de 14 ani, denumite în ...
Monitorul Oficial 85 din 02 Februarie 2011 (M. Of. 85/2011)
HOTARARE din 14 septembrie 2010 in Cauza Chis impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 85 din 2 februarie 2011
(cererea nr. 3.360/03)În cauza chiş împotriva româniei,curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: josep casadevall, preşedinte, corneliu bîrsan, bostjan m. zupancic, egbert myjer, ineta ziemele, luis lopez guerra, ann power, judecãtori, şi din santiago quesada, grefier de secţie, dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 24 august 2010,pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã: procedura1. la originea cauzei se aflã o cerere (nr. 3.360/03) îndreptatã împotriva româniei, prin care un cetãţean al acestui stat, domnul radu doru chiş (reclamantul), a sesizat curtea la data de 13 ianuarie 2003 în ...
Monitorul Oficial 76 din 28 Ianuarie 2011 (M. Of. 76/2011)
HOTARARE nr. 50 din 19 ianuarie 2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 76 din 28 ianuarie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. iv din legea nr. 276/2010 pentru modificarea şi completarea legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. 1se aprobã normele metodologice de aplicare a prevederilor legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre.art. 2la data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri se abrogã hotãrârea guvernului nr. 1.010/2006 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 690 ...