Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hotarare nr 50 din 26 iunie 2013
Monitorul Oficial 415 din 04 Iunie 2014 (M. Of. 415/2014)
HOTĂRÂRE nr. 456 din 28 mai 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al Regiei Autonome "Autoritatea Aeronautică Civilă Română", aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 415 din 4 iunie 2014
Având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2014 nr. 356/2013,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 4 alin. (1) lit. a) şi al art. 10 din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al regiei autonome "autoritatea aeronautică civilă română", aflată sub autoritatea ministerului transporturilor, prevăzut în anexa ...
Monitorul Oficial 409 din 03 Iunie 2014 (M. Of. 409/2014)
HOTĂRÂRE nr. 447 din 28 mai 2014 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Reabilitare DN 18 Baia Mare-Sighetu Marmaţiei-Moisei-Iacobeni km 3+522-km 62+234 (sector km 15+000- km 62+234); km 69+790-km 131+627; km 131+627-km 220+088" din cadrul Proiectului privind reabilitarea drumurilor, etapa a VI-a, pe raza localităţilor Baia Sprie, Deseşti, Giuleşti, Vadul Izei şi Sighetu Marmaţiei din judeţul Maramureş EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 409 din 3 iunie 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 5 alin (1) din legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 992/2009 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "reabilitare dn 18 baia mare-sighetu marmaţiei-moisei-iacobeni km 3+522-km 62+234 (sector km 15+000-km 62+234); km 69+790-km 131+627; km 131+627-km 220+088" din cadrul proiectului privind reabilitarea drumurilor, etapa a vi-a,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional "reabilitare dn ...
Monitorul Oficial 407 din 02 Iunie 2014 (M. Of. 407/2014)
HOTĂRÂRE nr. 450 din 28 mai 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru Societatea Comercială "Antibiotice" - S.A. Iaşi, aflată sub autoritatea Ministerului Sănătăţii EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 407 din 2 iunie 2014
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al societăţii comerciale "antibiotice" - s.a. iaşi, aflată sub autoritatea ministerului sănătăţii, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. prim-ministru victor-viorel pontacontrasemnează:--------------- ministrul sănătăţii, nicolae bănicioiu ministrul finanţelor publice, ioana-maria petrescuministrul delegat pentru buget, liviu ...
Monitorul Oficial 406 din 02 Iunie 2014 (M. Of. 406/2014)
HOTĂRÂRE nr. 437 din 28 mai 2014 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru Societatea Naţională a Apelor Minerale - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Economiei EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 2 iunie 2014
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru societatea naţională a apelor minerale - s.a., aflată sub autoritatea ministerului economiei, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. prim-ministru victor-viorel ponta contrasemnează: ────────────────── ministrul economiei, constantin niţă ministrul finanţelor publice, ioana-maria petrescu ministrul ...
Monitorul Oficial 366 din 19 Mai 2014 (M. Of. 366/2014)
HOTĂRÂRE nr. 400 din 13 mai 2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 366 din 19 mai 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 210 alin. (1) lit. c) şi d) şi al art. 217 alin. (2) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1 (1) se aprobă pachetele de servicii medicale, respectiv pachetul minimal de servicii şi pachetul de servicii de bază, acordate pentru perioada 2014-2015, prevăzute în anexa nr. 1.(2) se aprobă contractul-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate pentru anii 2014-2015, prevăzut în anexa nr. 2.art. 2 (1) ...
Monitorul Oficial 310 din 28 Aprilie 2014 (M. Of. 310/2014)
HOTĂRÂRE din 9 aprilie 2013 în Cauza Flueraş împotriva României EMITENT: CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI - SECŢIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 310 din 28 aprilie 2014
strasbourg(cererea nr. 17.520/04) definitivĂ 9 iulie 2013hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza flueraş împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din josep casadevall, preşedinte, alvina gyulumyan, jan sikuta, luis lopez guerra, kristina pardalos, johannes silvis, valeriu griţco, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu, la 19 martie 2013,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 17.520/04, îndreptată împotriva româniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul cosmin dragu ...
Monitorul Oficial 284 din 17 Aprilie 2014 (M. Of. 284/2014)
HOTĂRÂRE din 29 octombrie 2013 în Cauza Hogea împotriva României EMITENT: CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI - SECŢIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 284 din 17 aprilie 2014
Strasbourg (cererea nr. 31.912/04)hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 4 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza hogea împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din josep casadevall, preşedinte, alvina gyulumyan, corneliu bîrsan, jan sikuta, luis lopez guerra, kristina pardalos, valeriu griţco, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu la 8 octombrie 2013,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 31.912/04 îndreptată împotriva româniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul petrică hogea (reclamantul), a ...
Monitorul Oficial 253 din 08 Aprilie 2014 (M. Of. 253/2014)
HOTĂRÂRE din 5 martie 2013 în Cauza Manolachi împotriva României EMITENT: CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI - SECŢIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 253 din 8 aprilie 2014
strasbourg(cererea nr. 36.605/04) definitivĂ 8 iulie 2013hotărârea a rămas definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza manolachi împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din josep casadevall, preşedinte, alvina gyulumyan, jan sikuta, luis lopez guerra, kristina pardalos, johannes silvis, valeriu griţco, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu la 12 februarie 2013,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 36.605/04 îndreptată împotriva româniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul petrică ...
Monitorul Oficial 208 din 24 Martie 2014 (M. Of. 208/2014)
HOTĂRÂRE din 17 decembrie 2013 în Cauza Ion Tudor împotriva României EMITENT: CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI - SECŢIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 208 din 24 martie 2014
Strasbourg(cererea nr. 14.364/06)hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza ion tudor împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din josep casadevall, preşedinte, alvina gyulumyan, corneliu bîrsan, luis lopez guerra, nona tsotsoria, johannes silvis, valeriu griţco, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu, la 26 noiembrie 2013,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 14.364/06 îndreptată împotriva româniei, prin care un resortisant român, domnul ion gheorghe tudor (reclamantul), a ...
Monitorul Oficial 190 din 18 Martie 2014 (M. Of. 190/2014)
HOTĂRÂRE din 8 ianuarie 2013 în Cauza S.C. "Raisa M. Shipping" - S.R.L. împotriva României EMITENT: CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI - SECŢIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 190 din 18 martie 2014
Strasbourg(cererea nr. 37.576/05)definitivĂ8 iulie 2013hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza s.c. "raisa m. shipping" - s.r.l. împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din: josep casadevall, preşedinte, alvina gyulumyan, jan sikuta, luis lopez guerra, nona tsotsoria, kristina pardalos, johannes silvis, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu la 4 decembrie 2012,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 37.576/05 îndreptată împotriva româniei, prin care un resortisant al ...