Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hotarare nr 49 din 20 decembrie 2005
Monitorul Oficial 364 din 13 Mai 2008 (M. Of. 364/2008)
HOTARARE nr. 457 din 21 aprilie 2008(*actualizata*) privind cadrul institutional de coordonare si de gestionare a instrumentelor structurale (actualizata pana la data de 9 august 2011*) EMITENT: GUVERNUL ----------- *) Forma actualizata a acestui act normativ pana la data de 9 august 2011 este realizata de catre Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamt prin includerea tuturor modificarilor si completarilor aduse de catre HOTARAREA nr. 802 din 4 august 2011.
Conţinutul acestui act aparţine exclusiv s.c. centrul teritorial de calcul electronic s.a. piatra-neamţ şi nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor.având în vedere prevederile regulamentului (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a prevederilor generale privind fondul european de dezvoltare regionalã, fondul social european şi fondul de coeziune şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.260/1999, publicat în jurnalul oficial al uniunii europene, seria l nr. 210 din 31 iulie 2006, ale regulamentului (ce) nr. 1.080/2006 al parlamentului european şi al consiliului din 5 iulie 2006 privind fondul european de dezvoltare ...
Monitorul Oficial 561 din 24 Iulie 2008 (M. Of. 561/2008)
HOTARARE din 20 decembrie 2007 in Cauza Iosif si altii impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA a III-a PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 24 iulie 2008
(cererea nr. 10.443/03) strasbourg În cauza iosif şi alţii împotriva româniei, curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a iii-a), statuând în cadrul unei camere formate din: domnii b.m. zupancic, preşedinte, c. bîrsan, doamna a. gyulumyan, domnii e. myjer, david thor bjorgvinsson, doamnele i. ziemele, i. berro-lefevre, judecãtori, şi domnul s. quesada, grefier de secţie, dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 29 noiembrie 2007, pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã: procedura 1. la originea ...
Monitorul Oficial 547 din 21 Iulie 2008 (M. Of. 547/2008)
HOTARARE nr. 756 din 16 iulie 2008 privind completarea anexei nr. 16 la Hotararea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 547 din 21 iulie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 20 din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) din hotãrârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic anexa nr. 16 la hotãrârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public ...
Monitorul Oficial 542 din 17 Iulie 2008 (M. Of. 542/2008)
HOTARARE nr. 683 din 24 iunie 2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 14 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publica EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 542 din 17 iulie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 14 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publicã, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 109/2008 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, având în vedere prevederile pct. 14.2 din normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publicã, aprobate prin hotãrârea guvernului nr. 1.470/2007 , guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic se aprobã normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 14 din ...
Monitorul Oficial 472 din 26 Iunie 2008 (M. Of. 472/2008)
HOTARARE nr. 08/91 din 14 mai 2008 pentru aprobarea Regulamentului privind auditul de calitate in domeniul serviciilor contabile EMITENT: CORPUL EXPERTILOR CONTABILI SI CONTABILILOR AUTORIZATI DIN ROMANIA - CONSILIUL SUPERIOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 472 din 26 iunie 2008
*t* ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ 𗈕. numele şi prenumele membrului (denumirea societãţii comerciale sau a │ │ cabinetului) │ │............................................................................ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ 𗈖. numãrul şi data carnetului de membru şi ale autorizaţiei ...
Monitorul Oficial 467 din 24 Iunie 2008 (M. Of. 467/2008)
HOTARARE nr. 635 din 11 iunie 2008 privind structurile institutiilor de invatamant superior si specializarile/programele de studii universitare de licenta acreditate sau autorizate sa functioneze provizoriu organizate de acestea EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 467 din 24 iunie 2008
Având în vedere prevederile art. 60 din legea învãţãmântului nr. 84/1995 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 5 alin. (3) şi (4) din legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 2-4 din legea consorţiilor universitare nr. 287/2004 , precum şi ale ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calitãţii educaţiei, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 87/2006 , cu modificãrile ulterioare, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 ...
Monitorul Oficial 432 din 09 Iunie 2008 (M. Of. 432/2008)
HOTARARE nr. 602 din 4 iunie 2008 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2008 al Fondului pentru mediu si al Administratiei Fondului pentru Mediu EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 432 din 9 iunie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 2^1 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 196/2005 privind fondul pentru mediu, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 105/2006 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2008 al fondului pentru mediu, prevãzut în anexa nr.1, şi al administraţiei fondului pentru mediu, prevãzut în anexa nr. 2, instituţie publicã aflatã în coordonarea ministerului mediului şi dezvoltãrii durabile, finanţatã din venituri proprii. ...
Monitorul Oficial 417 din 03 Iunie 2008 (M. Of. 417/2008)
HOTARARE nr. 501 din 14 mai 2008 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 973/2002 privind atestarea domeniului public al judetului Gorj, precum si al municipiilor, oraselor si comunelor din judetul Gorj EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 417 din 3 iunie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicat, al art. 21 alin. (3) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. i hotãrârea guvernului nr. 973/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului gorj, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul gorj, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 668 şi 668 bis din 9 septembrie 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: ...
Monitorul Oficial 415 din 03 Iunie 2008 (M. Of. 415/2008)
HOTARARE din 29 septembrie 2005 in Cauza Strungariu impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 415 din 3 iunie 2008
(cererea nr. 23.878/02) strasbourg În cauza strungariu împotriva româniei, curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: domnii b.m. zupancic, preşedinte, j. hedigan, l. caflisch, c. bîrsan, doamna m. tsatsa-nikolovska, domnul v. zagrebelsky, doamna a. gyulumyan, judecãtori, şi domnul v. berger, grefier de secţie, dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 8 septembrie 2005, pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã: ...
Monitorul Oficial 379 din 19 Mai 2008 (M. Of. 379/2008)
HOTARARE din 29 iunie 2006 in Cauza Toganel si Gradinaru impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 379 din 19 mai 2008
(cererea nr. 5.691/03) strasbourg În cauza togãnel şi grãdinaru împotriva româniei, curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a iii-a), statuând în cadrul unei camere formate din domnii b. m. zupancic, preşedinte, i. caflisch, c. bîrsan, v. zagrebelsky, e. myjer, david thÎr bjţrgvinsson, doamna i. ziemele, judecãtori, şi domnul v. berger, grefier de secţie, dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 8 iunie 2006, pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã datã: ...