Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hotarare nr 441 din 8 aprilie 2009
Monitorul Oficial 304 din 03 Mai 2011 (M. Of. 304/2011)
HOTARARE nr. 424 din 20 aprilie 2011 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 224/2008 privind stabilirea cadrului general de implementare a masurilor cofinantate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala prin Programul National de Dezvoltare Rurala 2007-2013 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 304 din 3 mai 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. i hotãrârea guvernului nr. 224/2008 privind stabilirea cadrului general de implementare a mãsurilor cofinanţate din fondul european agricol pentru dezvoltare ruralã prin programul naţional de dezvoltare ruralã 2007-2013, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 176 din 7 martie 2008, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:1. la articolul 1, alineatul (2) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:"(2) prin pndr se finanţeazã inclusiv 3 scheme transparente de ajutor de stat elaborate potrivit regulamentului (ce) nr. 70/2001 al ...
Monitorul Oficial 292 din 27 Aprilie 2011 (M. Of. 292/2011)
HOTARARE nr. 11/218 din 1 aprilie 2011 privind aprobarea Tabloului Corpului Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania si a Tabloului expertilor evaluatori de intreprinderi EMITENT: CORPUL EXPERTILOR CONTABILI SI CONTABILILOR AUTORIZATI DIN ROMANIA - CONSILIUL SUPERIOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 292 din 27 aprilie 2011
În temeiul:- art. 6 lit. c), art. 20 lit. c) şi e) şi art. 21 alin. (1) din ordonanţa guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activitãţii de expertizã contabilã şi a contabililor autorizaţi, republicatã;- pct. 3, 18, 25, 93 şi 147 din regulamentul de organizare şi funcţionare a corpului experţilor contabili şi contabililor autorizaţi din românia, aprobat prin hotãrârea conferinţei naţionale a experţilor contabili şi contabililor autorizaţi nr. 1/1995, republicat,consiliul superior al corpului experţilor contabili şi contabililor autorizaţi din românia adoptã urmãtoarea hotãrâre:art. 1se aprobã tabloul corpului experţilor contabili şi contabililor autorizaţi din românia, cuprinzând experţii contabili şi contabilii autorizaţi (anexa ...
Monitorul Oficial 279 din 21 Aprilie 2011 (M. Of. 279/2011)
HOTARARE nr. 385 din 13 aprilie 2011 privind modificarea si completarea anexei nr. 43 la Hotararea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 20 alin. (1) şi al art. 22 din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi al art. 2 alin. (1) din hotãrârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. ise aprobã includerea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor imobile aflate în administrarea serviciului român de informaţii, ca urmare a punerii în funcţiune a unor investiţii, în condiţiile ...
Monitorul Oficial 273 din 19 Aprilie 2011 (M. Of. 273/2011)
HOTARARE nr. 262 din 20 martie 2011 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 905/2002 privind atestarea domeniului public al judetului Bistrita-Nasaud, precum si al municipiului, oraselor si comunelor din judetul Bistrita-Nasaud EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 273 din 19 aprilie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 21 alin. (3) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. ihotãrârea guvernului nr. 905/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului bistriţa-nãsãud, precum şi al municipiului, oraşelor şi comunelor din judeţul bistriţa-nãsãud, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 647 şi 647 bis din 31 august 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:1. la anexa nr. 4 "inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al oraşului nãsãud", secţiunea ...
Monitorul Oficial 255 din 12 Aprilie 2011 (M. Of. 255/2011)
HOTARARE nr. 302 din 23 martie 2011 pentru modificarea anexei nr. 4 la Hotararea Guvernului nr. 934/2002 privind atestarea domeniului public al judetului Maramures, precum si al municipiilor, oraselor si comunelor din judetul Maramures EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 255 din 12 aprilie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 21 alin. (3) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unicanexa nr. 4 "inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al oraşului baia sprie" la hotãrârea guvernului nr. 934/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului maramureş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul maramureş, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 665 şi 665 bis din 9 septembrie 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se înlocuieşte cu anexa care ...
Monitorul Oficial 193 din 21 Martie 2011 (M. Of. 193/2011)
HOTARARE nr. 3 din 10 martie 2011 privind aprobarea Normei nr. 3/2011 pentru intocmirea si depunerea situatiilor financiare anuale individuale pentru entitatile autorizate, reglementate si supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private EMITENT: COMISIA DE SUPRAVEGHERE A SISTEMULUI DE PENSII PRIVATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 21 martie 2011
Având în vedere nota de fundamentare nr. 1.243 din 1 martie 2011 a direcţiei reglementare şi autorizare,în baza prevederilor art. 15 alin. (6) din legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale art. 57 alin. (6) din legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul dispoziţiilor art. 16, 21, 22, art. 23 lit. b) şi f) şi ale art. 24 lit. o) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea comisiei de supraveghere a sistemului de pensii private, aprobatã cu modificãri şi ...
Monitorul Oficial 832 din 13 Decembrie 2010 (M. Of. 832/2010)
HOTARARE nr. 130 din 4 noiembrie 2010 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea si desfasurarea activitatilor specifice Curtii de Conturi, precum si valorificarea actelor rezultate din aceste activitati EMITENT: CURTEA DE CONTURI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 832 din 13 decembrie 2010
Având în vedere nota nr. 32.744 din 29 octombrie 2010 privind proiectul regulamentului privind organizarea şi desfãşurarea activitãţilor specifice curţii de conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activitãţi,în baza dispoziţiilor art. 11 alin. (2) şi (3) din legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea curţii de conturi, republicatã, şi ale art. 5 pct. 5.10 din regulamentul propriu al plenului curţii de conturi, aprobat prin hotãrârea nr. 23 din 19 noiembrie 2008,în temeiul prevederilor art. 59 din legea nr. 94/1992, republicatã,plenul curţii de conturi, întrunit în şedinţa din data de 4 noiembrie 2010, adoptã prezenta hotãrâre.art. 1se aprobã regulamentul ...
Monitorul Oficial 347 din 26 Mai 2010 (M. Of. 347/2010)
HOTARARE nr. 441 din 28 aprilie 2010 privind aprobarea amendamentelor convenite intre Guvernul Romaniei si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare, prin schimbul de scrisori semnate la Bucuresti la 14 mai 2009, 26 mai 2009, 15 octombrie 2009 si 20 octombrie 2009, la Acordul de imprumut dintre Romania si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare, semnat la Bucuresti la 6 iulie 2001 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 347 din 26 mai 2010
HotĂ?rÂre nr. 441 din 28 aprilie 2010 privind aprobarea amendamentelor convenite între guvernul româniei şi banca internaţionalã pentru reconstrucţie şi dezvoltare, prin schimbul de scrisori semnate la bucureşti la 14 mai 2009, 26 mai 2009, 15 octombrie 2009 şi 20 octombrie 2009, la acordul de împrumut dintre românia şi banca internaţionalã pentru reconstrucţie şi dezvoltare, semnat la bucureşti la 6 iulie 2001 emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 347 din 26 mai 2010 În temeiul art. 108 din constituţia româniei, ...
Monitorul Oficial 311 din 12 Mai 2010 (M. Of. 311/2010)
HOTARARE nr. 363 din 14 aprilie 2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru obiective de investitii finantate din fonduri publice EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 311 din 12 mai 2010
HotĂ?rÂre nr. 363 din 14 aprilie 2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru obiective de investiţii finanţate din fonduri publice emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 311 din 12 mai 2010 În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã , şi al art. 11 lit. c) din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi în conformitate cu prevederile legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificãrile şi ...
Monitorul Oficial 248 din 19 Aprilie 2010 (M. Of. 248/2010)
HOTARARE nr. 308 din 31 martie 2010 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2010 al Societatii de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." - S.A., aflata sub autoritatea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 248 din 19 aprilie 2010
HotĂ?rÂre nr. 308 din 31 martie 2010 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2010 al societãţii de administrare active feroviare "s.a.a.f." - s.a., aflatã sub autoritatea ministerului transporturilor şi infrastructurii emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 248 din 19 aprilie 2010 În conformitate cu prevederile ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 79/2008 privind mãsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 203/2009 , în temeiul ...