Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hotarare nr 435 din 8 aprilie 2009
Monitorul Oficial 361 din 16 Mai 2014 (M. Of. 361/2014)
HOTĂRÂRE nr. 28 din 24 aprilie 2014 pentru modificarea şi completarea anexei nr. 2 "Lista auditorilor financiari, persoane fizice şi juridice, care îndeplinesc cerinţele Protocolului de colaborare încheiat între Camera Auditorilor Financiari din România şi Ministerul Fondurilor Europene privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit financiar pentru fonduri europene şi alte fonduri nerambursabile de la alţi donatori" la Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 5/2014 EMITENT: CAMERA AUDITORILOR FINANCIARI DIN ROMANIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 361 din 16 mai 2014
Având în vedere prevederile:- art. 6 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;- art. 15 alin. (3) din regulamentul de organizare şi funcţionare a camerei auditorilor financiari din românia, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 433/2011,consiliul camerei auditorilor financiari din românia, întrunit în şedinţa din data de 24 aprilie 2014, hotărăşte:art. ianexa nr. 2 "lista auditorilor financiari, persoane fizice şi juridice, care îndeplinesc cerinţele protocolului de colaborare încheiat între camera auditorilor financiari din românia şi ministerul fondurilor europene privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit financiar pentru ...
Monitorul Oficial 236 din 02 Aprilie 2014 (M. Of. 236/2014)
HOTĂRÂRE nr. 4 din 1 aprilie 2014 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii pe anul 2014 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 236 din 2 aprilie 2014
În temeiul prevederilor art. 14 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea autorităţii naţionale pentru administrare şi reglementare în comunicaţii, aprobată prin legea nr. 113/2010, cu modificările şi completările ulterioare,parlamentul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1bugetul de venituri şi cheltuieli al autorităţii naţionale pentru administrare şi reglementare în comunicaţii (ancom) pe anul 2014, finanţat integral din venituri proprii, se stabileşte în sumă de 309.187 mii lei - venituri şi 312.865 mii lei - cheltuieli, cu un deficit în valoare de 3.678 mii lei, care se acoperă din excedentul anilor precedenţi.art. 2detalierea cheltuielilor pe structura clasificaţiei bugetului ...
Monitorul Oficial 166 din 07 Martie 2014 (M. Of. 166/2014)
HOTĂRÂRE nr. 49 din 29 ianuarie 2014 pentru modificarea şi completarea unor anexe la Hotărârea Guvernului nr. 1.350/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Dâmboviţa, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Dâmboviţa EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 166 din 7 martie 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 21 alin. (3) din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ihotărârea guvernului nr. 1.350/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului dâmboviţa, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul dâmboviţa, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 276 şi 276 bis din 24 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la anexa nr. 4 "inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al oraşului pucioasa," la secţiunea i "bunuri imobile" ...
Monitorul Oficial 282 din 20 Mai 2013 (M. Of. 282/2013)
HOTARARE nr. 221 din 30 aprilie 2013 privind aprobarea Strategiei nationale antidoping pentru perioada 2013-2017 si a Planului de actiune pentru implementarea acesteia EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 282 din 20 mai 2013
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 6 alin. (1) lit. a) din legea nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, republicată, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1 se aprobă strategia naţională antidoping pentru perioada 2013-2017, prevăzută în anexa nr. 1.art. 2 se aprobă planul de acţiune pentru implementarea strategiei naţionale antidoping pentru perioada 2013-2017, prevăzut în anexa nr. 2.art. 3 anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. prim-ministru victor-viorel ponta contrasemnează: --------------- secretarul general al guvernului,ion moraru preşedintele agenţiei naţionale anti-doping, graziela elena vâjialăviceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, daniel chiţoiu ministrul delegat pentru buget, liviu voineaministrul tineretului şi sportului, nicolae ...
Monitorul Oficial 275 din 16 Mai 2013 (M. Of. 275/2013)
HOTARARE nr. 225 din 30 aprilie 2013 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de calcul al contributiei de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 144/2008 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 275 din 16 mai 2013
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. inormele metodologice de calcul al contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 144/2008, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 124 din 18 februarie 2008, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 1, litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins:"e) perioada de referinţă pentru stabilirea contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, datorată de angajator bugetului asigurărilor sociale de stat, este 2009-2011;"2. la articolul 1, după litera ...
Monitorul Oficial 263 din 10 Mai 2013 (M. Of. 263/2013)
HOTARARE nr. 216 din 30 aprilie 2013 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2013 al Companiei Nationale "Administratia Canalelor Navigabile" - S.A., aflata sub autoritatea Ministerului Transporturilor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 263 din 10 mai 2013
Având în vedere prevederile legii bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 15 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi al ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2013 al companiei ...
Monitorul Oficial 240 din 25 Aprilie 2013 (M. Of. 240/2013)
HOTARARE nr. 201 din 23 aprilie 2013 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2013 al Regiei Autonome "Rasirom", aflata sub autoritatea Serviciului Roman de Informatii EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 25 aprilie 2013
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 15 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 6 alin. (8) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 53 alin. (1) lit. a) din legea bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se ...
Monitorul Oficial 305 din 08 Mai 2012 (M. Of. 305/2012)
HOTARARE nr. 342 din 18 aprilie 2012 pentru modificarea si completarea unor anexe la Hotararea Guvernului nr. 1.362/2001 privind atestarea domeniului public al judetului Valcea, precum si al municipiilor, oraselor si comunelor din judetul Valcea EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 305 din 8 mai 2012
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 21 alin. (3) din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publicã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. ihotãrârea guvernului nr. 1.362/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului vâlcea, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul vâlcea, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 281 şi 281 bis din 25 aprilie 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:1. anexa nr. 1 "inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al judeţului vâlcea" se modificã dupã cum urmeazã:a) la ...
Monitorul Oficial 274 din 25 Aprilie 2012 (M. Of. 274/2012)
HOTARARE nr. 354 din 18 aprilie 2012 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2012 pentru Societatea Comerciala "Uzina Termoelectrica Midia" - S.A., aflata sub autoritatea Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 274 din 25 aprilie 2012
Având în vedere prevederile art. 15 alin. (1) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 275/2008, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale art. 6 alin. (8) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 79/2008 privind mãsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 203/2009, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. 1(1) se aprobã bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2012 pentru societatea comercialã "uzina termoelectricã midia" ...
Monitorul Oficial 248 din 12 Aprilie 2012 (M. Of. 248/2012)
HOTARARE nr. 276 din 3 aprilie 2012 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 908/2002 privind atestarea domeniului public al judetului Vrancea, precum si al municipiilor, oraselor si comunelor din judetul Vrancea EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 248 din 12 aprilie 2012
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 21 alin. (3) din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publicã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre.art. ianexa nr. 54 "inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei tâmboeşti" la hotãrârea guvernului nr. 908/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului vrancea, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul vrancea, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 663 şi 663 bis din 6 septembrie 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se înlocuieşte cu anexa nr. 1.art. iise atestã apartenenţa la ...