Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hotarare nr 38 din 3 decembrie 2009
Monitorul Oficial 862 din 20 Decembrie 2008 (M. Of. 862/2008)
HOTARARE nr. 1.638 din 10 decembrie 2008 pentru aprobarea cuantumului sumelor ce urmeaza a fi virate Fondului "Proprietatea" si al celor decontate operatorilor economici ca urmare a indeplinirii prevederilor Acordului bilateral dintre Guvernul Romaniei, actionand prin Ministerul Finantelor Publice, si Republica Irak, actionand prin Ministerul Finantelor, semnat la Amman la 18 august 2005 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 862 din 20 decembrie 2008
Având în vedere prevederile art. 9 alin. (2) lit. a) din titlul vii al legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã cuantumul sumelor ce urmeazã a fi virate fondului "proprietatea" şi al celor decontate operatorilor economici ca urmare a îndeplinirii prevederilor acordului bilateral dintre guvernul româniei, acţionând prin ministerul finanţelor publice, şi republica irak, acţionând prin ministerul ...
Monitorul Oficial 873 din 23 Decembrie 2008 (M. Of. 873/2008)
HOTARARE nr. 1.697 din 17 decembrie 2008 privind aprobarea nivelurilor impozitului pe mijloacele de transport prevazute la art. 263 alin. (4) si (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aplicabile in anul fiscal 2009 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 873 din 23 decembrie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 292 alin. (3) din legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã nivelurile impozitului pe mijloacele de transport prevãzute la art. 263 alin. (4) şi (5) din legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, aplicabile în anul fiscal 2009, prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta ...
Monitorul Oficial 872 din 23 Decembrie 2008 (M. Of. 872/2008)
HOTARARE nr. 1.682 din 10 decembrie 2008 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, cu modificarile si completarile ulterioare, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.025/2006 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 872 din 23 decembrie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. i normele metodologice de aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, aprobate prin hotãrârea guvernului nr. 1.025/2006 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 704 din 17 august 2006, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: 1. titlul se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: "norme metodologice de ...
Monitorul Oficial 869 din 22 Decembrie 2008 (M. Of. 869/2008)
HOTARARE nr. 31 din 22 decembrie 2008 pentru acordarea increderii Guvernului EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 869 din 22 decembrie 2008
Având în vedere dezbaterile care au avut loc în şedinţa comunã a camerei deputaţilor şi senatului din data de 22 decembrie 2008 asupra programului de guvernare şi întregii liste a guvernului, prezentate de cãtre domnul emil boc, candidatul desemnat pentru funcţia de prim-ministru, în conformitate cu rezultatul votului consemnat în procesul-verbal din data de 22 decembrie 2008, în temeiul art. 103 alin. (3) din constituţia româniei, republicatã, parlamentul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic se acordã încredere guvernului, în componenţa prevãzutã în anexa nr. ...
Monitorul Oficial 865 din 22 Decembrie 2008 (M. Of. 865/2008)
HOTARARE nr. 1.618 din 4 decembrie 2008 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 44/2004 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 865 din 22 decembrie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic normele metodologice de aplicare a legii nr. 571/2003 privind codul fiscal, aprobate prin hotãrârea guvernului nr. 44/2004 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 112 din 6 februarie 2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: a. titlul vi "taxa pe valoarea adãugatã" 1. la punctul 4, alineatul (3) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: ...
Monitorul Oficial 857 din 19 Decembrie 2008 (M. Of. 857/2008)
HOTARARE nr. 1.598 din 4 decembrie 2008 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 78/2005 privind organizarea si functionarea Ministerului Culturii si Cultelor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 19 decembrie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. i hotãrârea guvernului nr. 78/2005 privind organizarea şi funcţionarea ministerului culturii şi cultelor, republicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 288 din 2 mai 2007, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: 1. la articolul 6 alineatul (1), punctul 8 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: "8. coordoneazã activitãţile de cercetare, proiectare, evidenţã, conservare, restaurare şi punere în valoare a patrimoniului cultural naţional, mobil, imobil, precum ...
Monitorul Oficial 832 din 10 Decembrie 2008 (M. Of. 832/2008)
HOTARARE nr. 1.540 din 25 noiembrie 2008 pentru aprobarea Strategiei nationale privind aderarea la spatiul Schengen pentru perioada 2008-2011 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 832 din 10 decembrie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã strategia naţionalã privind aderarea la spaţiul schengen pentru perioada 2008-2011, denumitã în continuare strategia naţionalã, prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. art. 2 ministerul internelor şi reformei administrative, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale au obligaţia de a duce la îndeplinire obiectivele specifice domeniului lor de activitate, prevãzute în strategia naţionalã, în raport cu etapele de realizare a acesteia şi ...
Monitorul Oficial 828 din 09 Decembrie 2008 (M. Of. 828/2008)
HOTARARE nr. 3 din 6 septembrie 2008 pentru modificarea si completarea Hotararii nr. 3/2007 privind aprobarea Statutului de organizare si functionare si a Codului de etica profesionala si disciplina ale Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa din Romania EMITENT: UNIUNEA NATIONALA A PRACTICIENILOR IN INSOLVENTA DIN ROMANIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 828 din 9 decembrie 2008
În temeiul art. 46 din legea nr. 254/2007 pentru aprobarea ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activitãţii practicienilor în insolvenţã, congresul uniunii naţionale a practicienilor în insolvenţã din românia, reunit la poiana braşov în ziua de 6 septembrie 2008, hotãrãşte: articol unic se aprobã modificãrile şi completãrile statutului de organizare şi funcţionare şi a codului de eticã profesionalã şi disciplinã ale uniunii naţionale a practicienilor în insolvenţã din românia, aprobate prin hotãrârea congresului uniunii naţionale a practicienilor în insolvenţã din românia nr. 3/2007, publicatã în ...
Monitorul Oficial 806 din 03 Decembrie 2008 (M. Of. 806/2008)
HOTARARE nr. 1.514 din 19 noiembrie 2008 privind aprobarea Regulamentului de organizare a licitatiei internationale pentru desemnarea societatii de administrare a Societatii Comerciale "Fondul Proprietatea" - S.A. si a Caietului de sarcini al licitatiei EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 3 decembrie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 12 alin. (2) din titlul vii al legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, al art. 7 alin. (1) din titlul ii al ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despãgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv şi al hotãrârii guvernului nr. 959/2008 privind stabilirea competenţelor comisiei care va selecta societatea de administrare a societãţii comerciale "fondul proprietatea" - s.a., guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. ...
Monitorul Oficial 689 din 09 Octombrie 2008 (M. Of. 689/2008)
HOTARARE nr. 1.134 din 18 septembrie 2008 privind aprobarea Strategiei de restructurare a Companiei Nationale "Posta Romana" - S.A. in vederea declansarii procesului de privatizare a acesteia EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 689 din 9 octombrie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã strategia de restructurare a companiei naţionale "poşta românã" - s.a. în vederea declanşãrii procesului de privatizare a acesteia, prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. art. 2 (1) se mandateazã ministerul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei sã întreprindã mãsurile necesare pentru implementarea strategiei de restructurare a companiei naţionale "poşta românã" - s.a. (2) ministerul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei colaboreazã cu celelalte organe ale ...