Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hotarare nr 375 din 25 aprilie 2007
Monitorul Oficial 361 din 16 Mai 2014 (M. Of. 361/2014)
HOTĂRÂRE nr. 33 din 24 aprilie 2014 pentru modificarea şi completarea anexei nr. 2 "Lista auditorilor financiari, persoane fizice şi juridice, care îndeplinesc cerinţele Protocolului de colaborare încheiat între Camera Auditorilor Financiari din România şi Ministerul Fondurilor Europene privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit financiar pentru fonduri europene şi alte fonduri nerambursabile de la alţi donatori" la Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 5/2014 EMITENT: CAMERA AUDITORILOR FINANCIARI DIN ROMANIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 361 din 16 mai 2014
Având în vedere prevederile:- art. 6 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;- art. 15 alin. (3) din regulamentul de organizare şi funcţionare a camerei auditorilor financiari din românia, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 433/2011,consiliul camerei auditorilor financiari din românia, întrunit în şedinţa din data de 24 aprilie 2014, hotărăşte:art. ianexa nr. 2 "lista auditorilor financiari, persoane fizice şi juridice, care îndeplinesc cerinţele protocolului de colaborare încheiat între camera auditorilor financiari din românia şi ministerul fondurilor europene privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit financiar pentru ...
Monitorul Oficial 342 din 09 Mai 2014 (M. Of. 342/2014)
HOTĂRÂRE nr. 359 din 30 aprilie 2014 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al obiectivului de investiţii "Programul VI de reabilitare a drumurilor, lot E reabilitare DN14, km 0+000-km 51+100 şi km 57+500-km 89+400, Sibiu-Mediaş-Sighişoara" EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 342 din 9 mai 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 5 alin (1) din legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere prevederile hotărârii guvernului nr. 1.706/2008 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "programul vi de reabilitare a drumurilor, lot e reabilitare dn14, km 0+000-km 51+ 100 şi km 57+500-km 89+400, sibiu-mediaş-sighişoara",guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1 se aprobă amplasamentul obiectivului de investiţii "programul vi de reabilitare a drumurilor, lot e reabilitare dn14, km 0+000-km 51+100 şi ...
Monitorul Oficial 312 din 28 Aprilie 2014 (M. Of. 312/2014)
HOTĂRÂRE nr. 323 din 23 aprilie 2014 privind înscrierea unor bunuri în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice - Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 312 din 28 aprilie 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 20 din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 863 lit. d), art. 867 şi art. 868 alin. (1) din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea ministerului mediului şi schimbărilor climatice - regia naţională a pădurilor - romsilva a bunurilor ale căror date de identificare sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2ministerul ...
Monitorul Oficial 274 din 15 Aprilie 2014 (M. Of. 274/2014)
HOTĂRÂRE nr. 20 din 31 martie 2014 pentru modificarea şi completarea anexei nr. 2 "Lista auditorilor financiari, persoane fizice şi juridice, care îndeplinesc cerinţele Protocolului de colaborare încheiat între Camera Auditorilor Financiari din România şi Ministerul Fondurilor Europene privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit financiar pentru fonduri europene şi alte fonduri nerambursabile de la alţi donatori" la Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 5/2014 EMITENT: CAMERA AUDITORILOR FINANCIARI DIN ROMANIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 274 din 15 aprilie 2014
Având în vedere prevederile:- art. 6 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;- art. 15 alin. (3) din regulamentul de organizare şi funcţionare a camerei auditorilor financiari din românia, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 433/2011,având în vedere procesul-verbal nr. 4.250 din 31 martie 2014 privind consultarea electronică a membrilor consiliului camerei auditorilor financiari din românia,consiliul camerei auditorilor financiari din românia hotărăşte:art. ianexa nr. 2 "lista auditorilor financiari, persoane fizice şi juridice, care îndeplinesc cerinţele protocolului de colaborare încheiat între camera auditorilor financiari din românia şi ministerul ...
Monitorul Oficial 375 din 25 Iunie 2013 (M. Of. 375/2013)
HOTARARE nr. 552 din 4 iunie 2013 pentru modificarea si completarea Regulamentului privind modul de organizare si desfasurare a concursului pentru recrutarea grefierilor arhivari, a grefierilor registratori si a personalului conex, aprobat prin Hotararea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 185/2007 EMITENT: CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII - PLENUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 375 din 25 iunie 2013
Având în vedere dispoziţiile art. 9 alin. (2) din legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul institutului naţional de expertize criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 133 alin. (5) şi (7) din constituţia româniei, republicată, şi ale art. 23 alin. (1) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,plenul consiliului superior al magistraturii hotărăşte:art. iregulamentul privind modul de organizare şi desfăşurare a concursului pentru recrutarea grefierilor arhivari, a grefierilor registratori şi a personalului ...
Monitorul Oficial 350 din 13 Iunie 2013 (M. Of. 350/2013)
HOTARARE din 8 ianuarie 2013 in Cauza Bucur si Toma impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 350 din 13 iunie 2013
Strasbourg(cererea nr. 40238/02)hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza bucur şi toma împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din josep casadevall, preşedinte, alvina gyulumyan, jan sikuta, luis lopez guerra, nona tsotsoria, kristina pardalos, johannes silvis, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu la 4 decembrie 2012,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 40.238/02 îndreptată împotriva româniei, prin care trei resortisanţi ai acestui stat, domnii constantin bucur ...
Monitorul Oficial 221 din 18 Aprilie 2013 (M. Of. 221/2013)
HOTARARE nr. 150 din 10 aprilie 2013 pentru modificarea si completarea anexei nr. 2 la Hotararea Guvernului nr. 972/2002 privind atestarea domeniului public al judetului Brasov, precum si al municipiilor, oraselor si comunelor din judetul Brasov EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 221 din 18 aprilie 2013
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 21 alin. (3) din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicla anexa nr. 2 "inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului braşov" la hotărârea guvernului nr. 972/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului braşov, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul braşov, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 697 şi 697 bis din 24 septembrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, secţiunea i "bunuri imobile" se modifică şi se completează după cum urmează:a) ...
Monitorul Oficial 831 din 11 Decembrie 2012 (M. Of. 831/2012)
HOTARARE din 27 septembrie 2011 in Cauza Lipanescu si altii impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 831 din 11 decembrie 2012
strasbourg (cererile nr. 17.139/04, 19.852/04,36.487/04, 45.197/04, 14.391/05, 1.359/06 şi 50.718/06) această versiune a fost rectificată la 14 noiembrie2011 în conformitate cu art. 81 din regulamentul curţii hotărârea este definitivă. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza lipănescu şi alţii împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din egbert myjer, preşedinte, luis lopez guerra, mihai poalelungi, judecători, şi marialena tsirli, grefier adjunct de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu, la 6 septembrie 2011,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată.procedura1. la originea cauzelor se află 7 cereri (nr. 17.139/04, 19.852/04, 36.487/04, 45.197/04, 14.391/05, 1.359/06 şi 50.718/06) îndreptate ...
Monitorul Oficial 380 din 06 Iunie 2012 (M. Of. 380/2012)
HOTARARE din 10 ianuarie 2012 in Cauza Rosioru impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 380 din 6 iunie 2012
Strasbourg(cererea nr. 37.554/06)În cauza roşioru împotriva româniei,curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), reunitã în camera compusã din: josep casadevall, preşedinte, alvina gyulumyan, egbert myjer, ineta ziemele, luis lopez guerra, mihai poalelungi, kristina pardalos, judecãtori, şi marialena tsirli, grefier adjunct de secţie,dupã ce a deliberat în camera de consiliu la data de 6 decembrie 2011,pronunţã prezenta hotãrâre, adoptatã la aceeaşi datã: procedura1. la originea cauzei se aflã cererea nr. 37.554/06 îndreptatã împotriva româniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul silviu roşioru (reclamantul), a sesizat curtea la 13 septembrie 2006 în temeiul art. 34 din convenţia pentru apãrarea drepturilor ...
Monitorul Oficial 280 din 27 Aprilie 2012 (M. Of. 280/2012)
HOTARARE nr. 305 din 11 aprilie 2012 pentru modificarea si completarea unor anexe la Hotararea Guvernului nr. 930/2002 privind atestarea domeniului public al judetului Ilfov, precum si al oraselor si comunelor din judetul Ilfov EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 280 din 27 aprilie 2012
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 21 alin. (3) din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publicã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unichotãrârea guvernului nr. 930/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului ilfov, precum şi al oraşelor şi comunelor din judeţul ilfov, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 682 şi 682 bis din 16 septembrie 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:1. anexa nr. 7 "inventarul bunurilor care aparţin domeniul public al oraşului bragadiru" se modificã şi se completeazã astfel:a) la ...